Există şanse
De mai multă vreme, în lupta cultivatorilor limbii cu tendinţele uzului, se tot atrage atenţia asupra folosirii nediferenţiate a prepoziţiei datorită – pentru a introduce atît cauzele unor întîmplări fericite, cît şi pe cele ale unora nedorite. Critica lingvistică nu are însă mare succes: în ciuda încercării raţionaliste de a specializa două construcţii, dintre care una să indice o orientare favorabilă (datorită), iar cealaltă să presupună o judecată defavorabilă (din cauza), se pare că vorbitorii au nevoie mai curînd de o expresie neutră, neimplicată – şi l-au distribuit în acest rol tocmai pe datorită. Felul în care limbajul transmite simultan informaţii, atitudini şi evaluări e subtil şi fascinant pentru cercetător, dar se dovedeşte adesea prea complicat şi chiar supărător pentru vorbitor. Acestuia îi este relativ uşor să atribuie o legătură cauzală înlănţuirilor de fapte, dar nu-i convine întotdeauna să-şi manifeste acordul sau dezacordul asupra lor. Cineva presupune că X a ajuns la închisoare în urma unui furt: din cauza... sau datorită...?
Legarea lui datorită de o interpretare pozitivă se explică prin sensul verbului a se datori/a se datora, dar mai ales prin influenţa familiei sale lexicale (dator, datorie, a îndatora etc.). Altminteri, în DEX, a se datora are definiţia „a avea drept cauză“, care ar justifica extinderea din uzul actual al prepoziţiei. Evident, ca în atîtea alte cazuri, diferenţa dintre datorită şi din cauză (încălcată uneori chiar de cei care o susţin), justificată sau nu din punct de vedere istoric, a devenit un semn de distanţare necesară de vorbirea neglijentă, o formă de autosupraveghere similară eleganţei vestimentare şi politeţii – pe care avem deci toate motivele să o recomandăm.
Mai puţin observată şi criticată este folosirea actuală a cuvîntului şansă (cu sensul „posibilitate de semn pozitiv“; în DEX: „circumstanţă favorabilă, posibilitate de reuşită, de succes“) într-un mod asemănător, prin pierderea componentei apreciative şi prin generalizare semantică. Formulele sînt mai puţin fixate, dar conţin cuvîntul-cheie, de obicei la plural: „există şanse ca această pedeapsă să fie una cu executare“ (RTV, 7.02.2013). Ca şi în cazul lui datorită, termenul şanse e folosit de mulţi fără intenţia de a-şi marca satisfacţia, dar poate fi citit de alţii ca mostră de comic involuntar, ba chiar ca dezvăluire a gîndului ascuns.
Referirea la şanse e destul de neliniştitoare în sfaturile medicale şi în publicitatea pentru medicamente. Se vorbeşte în ele, adesea, de şansele de îmbolnăvire: în aceste zile, la o emisiune de teleshopping, era recomandat în mod repetat un produs naturist, ideal pentru insul care capătă o anume boală şi deci „are şanse reale să cunoască această problemă dureroasă“. Şansele de îmbolnăvire sînt dublate de şansele de a nu găsi medicamente: „Concret, sînt şanse ca, de la finele acestei luni, să rămînă fără medicamentele de care depinde viaţa lor“ (scrieliber.ro, 15.07.2011).
Folosirea aparent cinică a ideii de şansă în contexte nefericite nu este încă foarte răspîndită. Are însă explicaţii care ar sugera o posibilă extindere. În primul rînd, ca şi în cazul lui datorită, transformarea într-un simplu element de legătură (datorită introduce o cauză; există / sînt/ avem şanse anunţă o posibilitate) presupune o pierdere a nuanţelor evaluative, o automatizare şi o simplificare. În al doilea rînd, reducerea sensului lui şansă la ideea de „posibilitate favorabilă“ a fost un efect al împrumutului lexical: multe din franţuzismele preluate în secolul al XIX-lea s-au fixat în română cu un înţeles mai limitat decît în limba de origine, pentru că dublau parţial cuvinte deja existente. În română exista deja noroc, cu o oarecare ambiguitate între efectul pozitiv sau negativ – norocul rău sau bun; şansa s-a specializat direct pentru posibilitatea pozitivă. Prima atestare a cuvîntului, în dicţionarul academic (DLR, Litera Ş) e la Kogălniceanu, într-o formă „de tranziţie“ către fixarea definitivă: ca substantiv neutru, cu pluralul în -uri („eşti mai tînăr decît mine şi prin urmare ai mai multe şansuri să vezi acele zile fericite“).
În dicţionarele franţuzeşti, e vizibilă toată evoluţia semantică a lui chance, de la înţelesul etimologic de „cădere a zarului“ (etimonul său e latinescul cadentia, din familia verbului cadere, care a dat în română a cădea), trecînd prin ideea de „eventualitate, hazard“, spre cea de „eventualitate fericită“. De altfel, se pare că e o tendinţă mai generală (şi optimistă) alunecarea cuvintelor care denumesc întîmplarea către sensul de întîmplare fericită: norocul rău sau bun devine predominant bun. Şi dicţionarele englezeşti înregistrează (ba chiar în primul rînd) sensuri neutre pentru chance: „posibilitate“, „probabilitate“. E foarte posibil ca unele dintre utilizările stridente ale românescului şanse în contexte negative să provină pur şi simplu din traduceri grăbite din engleză. Oricum, sub dubla influenţă a tendinţelor interne de simplificare şi a englezei, sînt toate şansele ca pozitivitatea şansei să iasă slăbită – şi să nu mai ştim nici măcar dacă o asemenea schimbare e bună sau rea...
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
