Estonia, o ţară care încape într-un obiectiv
Primul meu contact cu Estonia a fost unul monosilabic, de tip anglo-american - "wow"! -, în cadrul intim al unei superbe curţi interioare romane. Nu m-aş fi aşteptat pentru nimic în lume ca interlocutoarea mea (o persoană, de altfel, normală) să vină din "acea" ţară... Oricare alt meleag (fie el terestru sau extraterestru) ocupa, pînă în momentul întîlnirii de mai sus, mult mai mult spaţiu, în cadrul latitudinilor şi longitudinilor mele interioare, decît Estonia... Şi nu glumesc. Citisem o mulţime de chestii despre Insulele Feroe, despre Laponia, Islanda, aveam colegi din Trondheim, Gotland şi McAlister Island, ascultasem muzică şi văzusem filme din cele mai neaşteptate colţuri ale lumii, dar, pînă în acest moment, Estonia se încăpăţînase să nu apară. Ştiam doar că Tallinn este capitala, că Arvo Pärt este estonian, că una din soţiile lui Bergman venea de pe aceste plaiuri şi că celebrul Juri Lotman a predat semiotica la Universitatea din Tartu. Punct! Hotărît să mă răzbun pe propria-mi neştiinţă cît mai repede, în anul 2005 am făcut prima vizită în-ţara-celor-mai-frumoşi-nori. Totul a fost teribil: începînd cu limba - (fino-ugrică, 14 cazuri, 2 infinitive etc. etc.), un fel de greacă veche reînviată, reînnodată şi revalorificată - şi terminînd cu numele de persoane care, pentru mine, se confundau supărător de mult: pe cele de bărbaţi le credeam de femei şi invers, iar uneori confundam un nume propriu cu un obiect de uz casnic. Cum este posibil ca cineva să se cheme Epp sau Aet?, mă întrebam şi îl întrebam, stupefiat, pe ghidul meu - vechea interlocutoare întîlnită la Roma. Dar era august... şi noaptea erau 3 grade C... Ce pretenţii puteam avea?! Primul oraş vizitat a fost Pärnu, superb colţ de Mare Baltică, vechi oraş hanseatic, unde am asistat la un concert al Corului naţional de cameră al Estoniei, dirijat de Paul Hillier. Cu această ocazie am aflat că prezenţa unor astfel de personalităţi pe aceste meleaguri nu reprezintă deloc o raritate. Timpul a trecut, am ajuns şi la Tallinn, Tartu (superb nu atît prin celebra-i Universitate, cît prin mulţimea de case din lemn), la Viljandi (unde are loc, anual, unul dintre cele mai mari festivaluri de folclor nord-europene), precum şi în cîteva localităţi minuscule, cum ar fi Suure-Jaani (unde tocmai avea loc un festival internaţional de muzică barocă, printre participanţi fiind şi o româncă). Apropo de localităţile minuscule: cred că unul dintre punctele cele mai fascinante ale Estoniei (care cred că poate fi folosit şi ca reclamă turistică) este micimea ei. Această ţară este atît de minusculă încît, atunci cînd te plimbi prin pădure, poţi adulmeca mirosul aspru al Mării Baltice. Cînd mergi cu trenul, aproape întotdeauna următoarea staţie este punctul de frontieră. Cînd strigi, sînt şanse ca cel de lîngă tine să te audă. Cînd plîngi, te poţi surprinde mirat... de cît de bine te înţelegi... pentru că eşti mai aproape de tine. Cînd faci o fotografie, nu poţi să nu iei în obiectiv totul. În fond, Estonia este ţara care încape într-un obiectiv. Iniţial, aş fi dorit să scriu mult mai multe despre acest meleag. Să prezint fiecare sat şi oraş în care am stat, fiecare zi în care mi s-a întîmplat ceva ciudat... Însă, privind mai atent unele fotografii pe care am reuşit să le fac, mi-am dat seama că ele sînt îndeajuns pentru a arăta fiecare zi, pas, faptă. Trebuie doar privite atent... Şi astfel, te pierzi... Aţi simţit nevoia vreodată să vă pierdeţi nu într-o întindere, ci într-o restrîngere? Într-un punct? Într-o clipă clipită uşor, lin, luminos? Într-o roată, într-o zare care, în Estonia, dacă nu te fereşti la timp, trece prin tine? Paradoxal, după ce la o cină am fost servit cu Busuioacă de Bohotin, am descoperit că relaţiile româno-estoniene nu se "reduc" la a fi gazde interesate şi interesante. Un exemplu: am aflat că expresia "îi poţi număra pe degetele de la o singură mînă" poate avea şi un sens pozitiv. Traducătorii estonieni din autori români se pot număra pe degetele de la o singură mînă. Dintre aceştia se remarcă Alexander Kurtna, cu traduceri din Cezar şi Camil Petrescu, Riina Jesmin, specializată în Eliade, Ain Kaalep, interesat de Eminescu, Natalie Alver (care a vizitat şi România - unde a studiat şi predat la Conservatorul din Bucureşti!) cu traduceri din Sadoveanu şi Zaharia Stancu, Thelma Tali etc. La Biblioteca Naţională din Tallinn, fondul de carte românească conţine peste 300 de volume, iar principala revistă culturală a Estoniei - AKADEEMIA - a oferit, foarte recent, spaţiu unor dezbateri pe tema realităţii istorice a lui Vlad Ţepeş. Multe ar mai putea fi spuse, dezvăluite, dezvrăjite. Estonia este o ţară care (încă) ascunde o mulţime de secrete. Nu am înţeles nici pînă în ziua de astăzi unde pot încăpea.
