Egal = victorie

Publicat în Dilema Veche nr. 354 din 25 noiembrie - 2 decembrie 2010
Distracție și sport jpeg

Sîntem pe cale să devenim autogolgheterii Europei. Acesta să fie scopul pentru care Ciprian Marica s-a hotărît să rămînă la echipa Naţională?

Cică ne-ar umbla vorba prin Europa: „Românilor nu trebuie să le dai gol ca să-i baţi. Trebuie doar să ai răbdare, că se vor bate singuri“. Pare să fie un aforism acoperitor istoric şi nu doar fotbalistic. Un răutăcism. De fapt, Marica a fost chiar bun la meciul cu Italia. Numai că aşa se întîmplă cu bunăvoinţa neantrenată: produce mici catastrofe. Atacantul s-a zbătut cu o energie excesivă, ca atare lovindu-se de minge şi cu, şi fără folos. Căci cînd le vine dorul de muncă românilor, să te fereşti din calea lor! Se demonstrează că sîntem fără de măsură şi în rău, şi în bine, numai că răul poate susţine o atare inflaţie de activitate, pe cînd mai binele, după cum se ştie, e duşmanul binelui. Istoria recentă a Naţionalei de fotbal e o istorie a neaşezării, a veşnic căutării, a lui „ce-ar fi fost dacă... ?“. Trăim în proiecţii şi planuri mereu amînate. De aceea totul e greu şi smucit, supra sau subdimensionat calapodului unei victorii simple. Deocamdată, putem visa cel mult la egaluri. În lipsă de altceva, acestea devin victorii. Pînă la urmă, ce naiba, noi am dat toate golurile la Klagenfurt, nu?...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Femeia care a intrat cu masina pe plaja jpg
O femeie a intrat cu mașina direct pe plaja din Venus. Ce amendă uriașă a primit
O plimbare cu mașina pe malul mării s-a încheiat cu o sancțiune record pentru o șoferiță de pe litoralul românesc.
anna lembke png
De ce nu ne putem desprinde de rețelele sociale. Ce spune Anna Lembke de la Stanford despre dependența de dopamină
Anna Lembke, profesoară și director medical al Departamentului de Medicină a Adicțiilor din cadrul Facultății de Medicină a Universității Stanford, explică de ce devenim dependenți de dopamină, dar și cum ne afectează rețelele sociale și goana după performanță.
trump la un meeting in kansas jpg
Alegerile care îl pot încurca pe Trump și pot schimba relația Americii cu Europa. Miza pentru România
Alegerile din 3 noiembrie ar putea slăbi puterea lui Donald Trump și schimba echilibrul politic din SUA. Specialistul în polarizare politică Vlad Bujdei-Tebeică explică riscurile pentru democrația americană și consecințele pentru România și Europa.
Raluca Turcan
Raluca Turcan critică măsurile Guvernului Niculescu după violențele din școli: „Sunt dezamăgitoare”
Deputatul PNL Raluca Turcan consideră insuficiente măsurile anunțate de Guvernul condus de Luca Niculescu pentru combaterea violenței în școli.
O creatoare de conținut susține că a fost filmată pe ascuns în camera unei cabane.
„Mi s-a făcut instant greață”. Invitați la o cabană de prieteni, erau filmați pe ascuns în pat și la duș
O creatoare de conținut susține că ea și soțul său au descoperit dispozitive de filmare și înregistrare audio ascunse în prizele din camera în care erau cazați, în fața patului și a dușului.
Ozana Barabancea FOTO Facebook
Ozana Barabancea, fotografie rară alături de fiica sa, Gloria. Mesajul emoționant transmis de artistă
Ozana Barabancea este o mamă mândră de copiii săi, Andrew și Gloria, pe care îi are din căsnicia cu pianistul Sorin Terinte. Recent, celebra soprană a publicat pe rețelele de socializare o fotografie rară alături de fiica sa, iar mesajul care a însoțit imaginea a fost unul plin de emoție.
Slavi Binev jpg
Asasinat la Sofia! Un fost europarlamentar a fost ucis. Ce au descoperit anchetatorii în primele ore ale investigației
Crimă răsunătoare în capitala Bulgariei. Fostul europarlamentar și influentul om de afaceri bulgar Slavi Binev a fost asasinat prin împușcare în interiorul reședinței sale din Sofia.
mini clatite aperitiv jpg
Mini clătitele aperitiv aduc culoare și savoare pe masă
Mini clătitele aperitiv sunt o bază delicioasă pentru combinații sărate, de la brânzeturi și legume până la pește sau șuncă. Ușor de servit și de adaptat după gust, își găsesc locul la un brunch, la o masă festivă sau la o întâlnire cu prietenii.
pokemon istock jpg
Un pensionar a devenit milionar datorită unei colecții Pokémon pe care o ținuse ani întregi în pod
O colecție de cartonașe Pokémon, cumpărată în urmă cu aproximativ trei decenii și uitată ulterior în podul unei locuințe, s-a transformat într-o avere pentru un pensionar britanic.