Echipele „mari“

Publicat în Dilema Veche nr. 768 din 8-15 noiembrie 2018
Un sport la Răsărit jpeg

Să rîdem că „marile“ Dinamo şi „Steaua“ au fost eliminate din Cupă de echipe mult mai „mici“? 

Din Dinamo „mare“ a rămas doar numele, iar din Steaua, nici atît. Sîntem în prezenţa unor naufragiaţi. Primii, managerial, ceilalţi, identitar. La o sută de ani de România să fim bucuroşi că am rămas cu o ţară relativ întreagă, dar părţile ei sînt vraişte. Părţile ei sportive au căzut de sus şi îşi continuă declinul. Ţinute cu mînă de fier pe vremuri de piloni ai regimului totalitar, experimentează acum o rătăcire exemplară. De la statul ca o bucată de beton s a trecut direct la mişcarea browniană a moleculelor zevzece, scăpate de orice control, mai ales de autocontrol. De automoderaţie, de înfrînare a puseurilor aiuristice. De la „Noi sîntem poporul“, lozincă goală precum vidul cosmic, s-a trecut brusc la „Statul sînt eu“. Şi fiecare cu statul lui. Ţara asta ar trebui să se numească Republica Statelor Româneşti. O confederaţie haotică, în care unii, puţini, mai disciplinaţi şi aplicaţi, pot lumina ca nişte improbabile oaze în bezna prin care orbecăim. Un asemenea stătuleţ sportiv e zona HarCov. Csiksereda, echipă de liga a treia, a eliminat din Cupă pe Dinamo după epice lovituri de departajare (în care un biet belgian e­şuat în Ştefan cel Mare a reuşit să rateze de două ori consecutiv) pentru că e bine organizată şi bine susţinută de confraţii etnici de dincolo de graniţă, dovadă că isprava lor a făcut prima pagină în Nem­szeti Sport. Dinamo, în schimb, are un patron a cărui lehamite e deja istorică şi pare subiectul unui experiment de tipul „Hai să vedem la cîte şocuri supravieţuim!“ Schimbări de antrenori, de jucători, de management. O sărbătoare. Ce e de uimire, atunci, în acest deznodămînt? Cu FCSB e mai simplu. Pentru ea, Cupa e echivalentul unei brichete. Te necăjeşti un pic dacă o uiţi pe masă la restaurant şi atît. Viaţa merge înainte. Nici o dramă! Dimpotrivă, o nesfîrşită comedie.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Donald Trump FOTO Profimedia
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Războiul dintre Statele Unite și Iran continuă după mai bine de 5 luni de confruntări. În ciuda faptului l-au eliminat pe liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, SUA nu au reușit înlăturarea regimului islamic de la Teheran, iar o victorie militară clară pare tot mai îndepărtată.
41 Willys Jeep MB (7332381876) jpg
Mașini care au schimbat lumea. De la automobilul decorat în război la vehiculele viitorului: trei revoluții pe patru roți
În industria auto au existat numeroase modele care au schimbat regulile jocului și au produs adevărate revoluții. Trei dintre acestea au deschis noi drumuri și au devenit legende, iar mărcile sub care au apărut sunt prezente și astăzi pe piață.
Apusul văzut de la casa din deal
Doi români au fugit de agitația orașul și au ales viața la țară pe un deal retras. Cum arată gospodăria lor
Romina și Mihai au renunțat la agitația orașului și la joburile din corporație pentru a îmbrățișa viața de gospodari într-un sat izolat din județul Bihor. În patru ani, cei doi au transformat patru hectare de teren într-o oază de sustenabilitate,u nde cresc animale și îngrijesc mii de răsaduri.
Frederico Garcia Lorca   profimedia   0323379924 jpg
Misterul morții lui Federico García Lorca. De ce nu a fost găsit trupul poetului nici după 90 de ani
La 90 de ani de la asasinarea lui Federico García Lorca, nimeni nu știe cu certitudine unde se află rămășițele poetului și dramaturgului spaniol. Lorca, cunoscut pentru opere precum „Nunta însângerată”, „Casa Bernardei Alba” și „Romancero Gitano”, ar fi fost împușcat în august 1936
Parigi griffe jpg
Una dintre cele mai misterioase și terifiante arme din Antichitate: era ca o gheară capabilă să ridice și să distrugă corăbii întregi
Una dintre cele mai misterioase și terifiante arme din trecut a fost folosită acum mai bine de 2.000 de ani, în sudul Italiei. A fost una dintre primele tehnologii mecanice sofisticate utilizate în război și a avut efecte devastatoare. Era capabilă să ridice și să zdrobească corăbii.
Varna Bulgaria jpg
Un român a arătat noile prețuri din Bulgaria după adoptarea monedei euro. Ce a descoperit pe plajă și în piețele din Varna
Creatorul de conținut de călătorie din spatele canalului „2 hoinari” a testat o călătorie de 9 ore cu trenul din București până la Varna, explorând orașul de la malul Mării Negre după adoptarea monedei euro.
Copil la scoala FOTO Mediafax
Bursa socială 2026-2027. Condiții de acordare, valoare și în ce luni se plătește
Bursa socială pentru anul școlar 2026-2027 va fi de 300 de lei pe lună, potrivit proiectului de modificare a metodologiei de acordare a burselor. Principala schimbare față de anul școlar actual privește perioada în care elevii primesc banii.
roboti beijing jpg
Roboții care dansează și boxează au făcut senzație la Beijing
Roboții umanoizi au fost vedetele Conferinței Mondiale a Roboților 2026, deschisă miercuri la Beijing, unde companiile chineze au prezentat cele mai noi tehnologii din domeniu.
Mănăstirea Cârța  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (1) 001 jpg
Misterul „oamenilor roșii” de la Mănăstirea Cârța. Povestea „amăgirii demonice” care a ajuns faimoasă în Europa medievală
Una dintre cele mai vechi mănăstiri din România și ultima fostă abație cisterciană rămasă în picioare se înfățișează turiștilor pe malul Oltului, la Cârța, și păstrează, alături de arhitectura sa unicat, și una dintre cele mai stranii povești medievale.