Dușmani la fotbal

Publicat în Dilema Veche nr. 765 din 18-24 octombrie 2018
Un sport la Răsărit jpeg

Sîrbii sînt cei mai mari duşmani ai noştri, la fotbal? 

În general, noi sîntem înconjuraţi de duşmani. Să-i luăm pe rînd. Ungurii investesc în sport peste puterea noastră de imaginaţie. În sport „dar şi“ (după formula ineptă şi dragă ştiriştilor) în fotbal. Ce-i drept, la fotbal nu le iese. Dovadă că, oricît ai antrena căprioara să sară din copac în copac şi să-şi caute în cap de păduchi partenerul, nu se va întîmpla. Apoi, ucrainenii tocmai ne-au provocat o psihoză, eliminîndu-ne, împotriva bunului-simţ şi a regulii ospitalităţii, de la Euro sub 19 ani. Au venit, ne-au zburat şunca din fasole şi au tulit-o. Moldova nu se pune. E o ţară prinsă între două lumi, ca un suflet care nu ştie ce să aleagă între viaţă şi moarte. Şi oricum oamenii ei aleg, ca sport individual, fuga în Occident. Vecină ne mai e şi Marea Neagră, care e ca o gaură neagră de cînd s-a aflat că ar fi nişte petrol de supt de acolo. Bulgaria are 9 puncte în Liga Naţiunilor, adică ne sînt tătici. Rămîne Tadici. Omul care, ratînd penaltiul din meciul de la Bucureşti, ne-a aruncat în braţele ispitei de a ne crede eroi pentru că am reuşit un egal cu Serbia pe teren propriu. Un 0-0 care e fix egal cu zero. Iar exprimarea cvasigenerală, sesizată printre oamenii Naţionalei, a satisfacţiei de a nu fi pierdut sună mai rău decît înfrîngerea. Sîntem în lumea a treia din patru în ordinea valorică a Europei şi ne „simtem“ bine, deşi trăim mereu cu apa la gură. Starea asta de plută găurită naşte panseuri abisale. Vorba unui jucător-filozof al Naţionalei: „Cîtodată cîştigăm, cîteodată facem egal, cîteodată pierdem“. Da. Şi cîteodată e greu să alegi între rîs şi plîns. Nu contează. Lacrimi să fie!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Nicușor Dan. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Nicușor Dan, mesaj la început de an școlar: „Educația înseamnă încrederea pe care un profesor o oferă unui elev”
Președintele Nicușor Dan a transmis, cu ocazia începerii noului an școlar, că „educația înseamnă încrederea pe care un profesor o oferă unui elev, răbdarea unui părinte și curajul unui copil de a pune întrebări, de a greși și de a încerca din nou.”
Copii care merg la școală cu ghiozdane, trollere și rucsacuri Foto Daciana Stoica / Ghidul Cumpărătorului Adevărul jpg
Mihai Dimian le cere elevilor să nu renunțe la școală. Ministrul Educației își aduce aminte de anii de facultate când a trebuit să se întrețină singur
Ministrul Educației, Mihai Dimian, le-a transmis luni, în prima zi a noului an școlar, un mesaj elevilor, părinților și profesorilor, îndemnându-i pe copii să se bucure de școală și să nu renunțe la educație atunci când întâmpină dificultăți.
14269561 m jpg
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile US Open. Ce a spus Jessica Pegula despre româncă
Cap de serie nr. 16, Sorana Cîrstea a fost învinsă (3-6, 4-6) de Jessica Pegula, numărul 3 mondial și favorită nr. 3, în optimile de finală ale ediției 2026 a US Open. Americanca s-a impus într-o oră şi 25 de minute.
restaurant pixabay jpg
Au vrut să mănânce la restaurant doar desertul, însă ospătarul i-a dat afară. Motivul pentru care turiștii au fost refuzați
Krk este o insulă superbă din Croația, unde nenumărați turiști aleg să-și petreacă vacanța în fiecare an. Însă, insula a ajuns acum în atenția publicului din întreaga lume datorită unui motiv de-a dreptul neobișnuit.
oana tomoiaga mirela vaida instagram jpg
Scântei între Oana Tomoiagă și Mirela Vaida la „Asia Express”. Ce s-a întâmplat între cele două: „Ne-am certat”
Oana Tomoiagă și Mirela Vaida au pornit împreună într-una dintre cele mai dure aventuri ale vieții lor, la „Asia Express”. Cele două artiste se cunosc de ani buni și au fost obișnuite să se întâlnească în contexte pline de voie bună.
Ying Yong și Laura Kovesi jpeg
Kövesi semnează un acord de cooperare între Parchetul European și China
Procurorul-șef al Parchetului European (EPPO), Laura Kövesi, și procurorul-șef al Parchetului Suprem al Republicii Populare Chineze, Ying Yong, au semnat un acord de lucru prin care sunt stabilite modalitățile practice de cooperare judiciară dintre cele două autorități.
Deschidere an scolar INQUAM PHOTOS jpg
Anul școlar 2026–2027 începe cu noi reguli. Când sunt programate vacanțele
Anul școlar 2026-2027 începe luni, 7 septembrie. Cursurile sunt organizate pe parcursul a 36 de săptămâni, împărțite în cinci module, între care sunt programate perioadele de vacanță.
banner inceput scoala png
Azi sună iar clopoțelul! Amintirile din comunism ale Marinei Almășan: „Am fost generația Made in China”
Vedetele au dat timpul înapoi și și-au amintit de anii de școală din perioada comunismului. Iată cum arătau în uniformă Elena Udrea, Andreea Esca, Marina Almășan și Cătălin Măruță
Roiuri de drone shahed FOTO shutterstock jpg
Drone în apropierea României. Populația din nordul județului Tulcea, avertizată prin RO-Alert
Populația din zona de nord a județului Tulcea a primit luni dimineață, în jurul orei 6:55, un nou mesaj RO-ALERT prin care a fost avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente de drone, pe fondul războiului din Ucraina.