Dramaturgia cotidianului: rătăciţi printre X-Men la Tîrgu Mureş

Între Tîrgu Mureş şi Cluj sînt aproximativ 100 de kilometri. Tîrgu Mureş, dacă n-aţi fost niciodată acolo, e un oraş central european tipic, cu ştaif, bogat în verdeaţă şi cîrciumioare elegante, cu un teatru superb transformat cîndva de Ceauşescu, din raţiuni pur naţionaliste, în Teatru Naţional. Şi transformat de unii contemporani într-un fel de vas-fantomă. Nu doar ca o reacţie la această prezenţă masivă şi totuşi... disperantă, în oraş au apărut, nu de azi, de ieri, alternativele teatrale: Teatrul de Păpuşi Ariel şi-a construit un spaţiu propriu şi o ofertă proprie repertorială extra-sistem, sub sigla Underground. În splendida cetate, treptat recondiţionată, un bastion a devenit, cu cîţiva ani în urmă, sediul unei companii independente care s-a impus hotărît prin producţiile contemporane: Teatrul 74. Mai nou, în acelaşi bastion, la parter, locuieşte şi "concurenţa" maghiară a alternativilor, Studioul Yorrik. Cînd, printr-un accident nefericit cu final fericit, Grupul de cercetare şi creaţie în "Dramaturgia cotidianului" a bătut la uşa Teatrului 47 cerînd găzduire pentru tabăra sa tradiţională de vară, ne-am privit cu toţii parcă luminaţi de-o revelaţie: "Oare cum de nu ne-am gîndit la asta decît acum?". În fond, între Cluj şi Tîrgu Mureş sînt doar... 100 de kilometri! În fond, atît grupul nostru cît şi Teatrul 74 au o bază comună, care ţine de evidenţă: întoarcerea spre azi şi spre publicul tînăr. În fond, şi Clujul, şi Tîrgu Mureş au şcoli de teatru! Ce e "Dramaturgia cotidianului"? E un program interdisciplinar care funcţionează din 2004 şi adună laolaltă studenţi şi masteranzi în teatru, televiziune şi jurnalism, care vor să lucreze împreună, în jurul unei anume teme, producînd texte de publicistică antropologică, filme reportaj, filme portret ori chiar ficţiune de scurtmetraj, expoziţii foto şi, fireşte, texte de teatru. După trei ani, grupul care a crescut constant s-a plictisit de tema - devenită clişeu - a migraţiei de muncă şi a trecut la ceva mai pretenţios: configurarea trăsăturilor specifice generaţiei născute cu calculator (măcar în Internet-café, dacă nu şi acasă); sondarea universului de reprezentări şi de inserţie socială a ceea ce am numit Generaţia X-Men & Women, fireşte cu limitarea (temporară) la spaţiul urban. Cum face programul toate acestea? În primul rînd, coborînd în stradă zece zile pe an, între 1 şi 10 august, perioadă în care Tabăra de cercetare şi creaţie găzduieşte workshop-uri de diverse categorii şi pentru diverse niveluri de competenţă; ţinta fiind, pe de-o parte, constituirea unor grupuri mai mici care să investigheze direct anumite subteme, iar pe de alta, adunarea, discutarea, prelucrarea şi dezvoltarea materialului brut cules. Cu schiţele deja definitivate, lunile august şi septembrie sînt dedicate finisajelor şi publicării, în suplimentul anual al revistei Man.In. Fest, a productelor finite. Octombrie-ianuarie e perioada în care grupul se reîntoarce spre publicul tînăr, în sesiuni de spectacole lectură, prezentări de filme, lansări şi vernisaje de expoziţii, dezbateri. Primii trei ani au fost de voluntariat absolut. Anul trecut şi anul acesta, programul a primit o (subtilă) finanţare AFCN, iar sprijinul material şi logistic al Universităţii Babeş-Bolyai a devenit, în sfîrşit, cu adevărat vizibil. Deci ce-a fost cu adevărat nou la Tîrgu Mureş, cînd programul (şi, implicit, tabăra) a împlinit cinci ani? Nu cred că simpla extindere, cu un proaspăt grup de boboci (adică de şase studenţi care abia au trecut în anul doi, din totalul de douăzeci şi trei) a produs schimbarea de registru. Ci, probabil, conştientizarea faptului că există o solidaritate (de viziune şi interese de cunoaştere) care poate fi fructificată - spărgînd tradiţia îndelungată, tipic românească, a uitatului narcisic în propria farfurie. Atmosfera de lucru senină, dar în foc continuu, sub tandra oblăduire a actorului-director Nicu Mihoc şi a echipei lui de la Teatrul 74, ca şi sprijinul generos al colegilor de la Universitatea de Artă Teatrală din Tîrgu Mureş (la iniţiativa regizoarei Oana Leahu, şef de catedră), ba chiar cu participarea directă a două echipe locale, una de tineri regizori care au produs un documentar, cealaltă de tineri actori care au lucrat cot la cot cu dramaturgii la dezbaterile schiţelor de piese, au declanşat, pe nesimţite, un salt neprevăzut. În plus, surprize: în afară de semnatara acestor rînduri, de echipa de coordonatori ai workshop-urilor de dramaturgie, C.C. Buricea-Mlinarcic şi Raluca Sas-Marinescu, Teatrul 74 ne-a mai oferit şi un invitat special, care s-a amestecat cu tinereţe şi entuziasm în întreaga derulare a programului: Mihai Ignat, dramaturgul şi profesorul braşovean, recent laureat al premiului pentru Cea mai bună piesă a anului, acordat la Gala UNITER 2008. Probabil cea mai adîncă, cu efecte încă greu de estimat în perspectivă, mutaţie e cea referitoare la propriile noastre percepţii şi ipoteze de lucru cu privire la Generaţia X-Men & Women. O generaţie care, inevitabil, îi cuprinde şi pe mulţi dintre membrii grupului. Distanţa, presupusă anterior, faţă de cîmpul reprezentărilor politice pare azi a suferi, ca premisă, drastice corecţii: pe de-o parte, un straniu interes faţă de experienţa religioasă tinde să acopere golul creat de aversiunea pentru politicianismul de orice fel; pe de altă parte, grupurile de adolescenţi, în special băieţi, îşi revelează în mod subliniat un univers de reprezentări şi un discurs propriu, a cărui carapace e construită din fragmentarism, eclectice combinaţii spontane de citări din cultura pop a momentului, şi multă, multă parodie (pe muchia deconstructivă a autopersiflării). Dar această orientare "Kill-Bill" nu pare deloc să excludă acurateţea observaţiei şi a reprezentărilor sociale. Dacă l-am făcut pe cititor suficient de curios şi aşteaptă exemple concrete, putem deja să îl invităm să se întîlnească cu tot soiul de persoane, personaje şi întîmplări de grup, din realitatea imediată, dar şi din cea ficţională, începînd cu luna octombrie. În formă scrisă, foto, dar şi în prezentările de filme (vreo opt) şi piese (vreo cincisprezece) care vor avea loc la Alba Iulia (în cadrul Festivalului "Poveşti pentru copii şi oameni mari"), la Cluj, la Tîrgu Mureş şi la Bucureşti. Sau să viziteze, tot de la începutul lui octombrie, adresa

. Sîntem siguri că n-o să se plictisească.