Dl Iohannis, norocosul

Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Vineri, la ora 5 dimineața, se declanșează incendiul de la „Matei Balș”. Un dezastru! Așa cum e firesc, președintele României merge la fața locului cîteva ore mai tîrziu. Toată lumea știe că vineri, are sau n-are treabă (mai mult n-are, zic gurile rele), dl Iohannis pleacă la Sibiu. Pe 29 ianuarie, în drum spre Sibiu, președintele s-a abătut pe la locul sinistrului. Ca de obicei, a ținut jurnaliștii departe de el, s-a uitat pe-acolo, a primit unele explicații și a emis o reacție oficială în care, pe lîngă exercițiul formal al regretelor și condoleanțelor, a cerut ministrului Sănătății – și el prezent la fața locului – să facă reforme. Ministrul a răspuns că da, o să facă. Apoi, dl Iohannis a plecat lăsînd presa să speculeze ce-ar fi zis dacă o asemenea tragedie ar fi avut loc în vremea unui guvern pesedist. Firesc, știrile despre incendiu au continuat toată ziua, la fel și comentariile care, în buna tradiție a presei noastre, fac cel mai adesea corp comun cu știrile.

A doua zi, sîmbătă, agenda mediatică era ocupată tot de incendiu și de urmările sale. Păruiala dintre Putere și Opoziție începuse cu operațiunea abjectă a aruncării răspunderii dintr-o parte în alta. Și nu se face sîmbătă de prînz, că o știre video mai degrabă insolită își face loc pe ecrane. De pe o pîrtie din Păltiniș, zîmbitor și îmbujorat de aerul rece al unei ierni feerice, într-un echipament de schi de reviste glossy, președintele Iohannis răspunde unui jurnalist că e foarte bine, mersi de întrebare, că zăpada e excelentă și invită pe toată lumea pe derdeluș, că-i tare bine. Nu-i greu să deduci că, din curtea spitalului, președintele a mers direct la Sibiu, la programul de schi. Eu, unul, m-am întrebat ce anume eveniment neașteptat, tragic, dintre cele care se întîmplă, din păcate, l-ar putea face vreodată pe dl Iohannis să renunțe la o zi planificată de schi. Ce calamitate ar trebui să se întîmple?

Sînt sigur că fanii dlui Iohannis vor replica imediat: și ce-ai fi vrut, domnule, să facă? E președinte, nu-i ministru, nu-i șef de ISU, nu-i șef de spital, nu-i doctor, ce putea să facă? Nu le-aș răspunde că alta ar fi fost părerea lor dacă am fi avut un șef de stat pesedist care ar fi făcut la fel. Dar le-aș răspunde: tocmai că-i președinte și că starea sistemului nostru de sănătate e dramatică, oare n-ar fi fost firesc să se implice cumva rapid? Să convoace, să pună presiune, să invoce, să ceară. Au murit, totuși, niște bolnavi incendiați într-un spital al statului a cărui bună funcționare el e obligat să o asigure. Bieții de ei, n-au ținut cont că-i week-end, e adevărat, dar dacă tot s-au găsit să moară vinerea, n-ar fi fost mai firesc ca șeful statului al cărui spital e cum e să lucreze sîmbăta aceea? În tradiția occidentală, de pildă, se spune că e foarte important ca națiunea să simtă că liderul ei politic îi este alături cînd suferă, cînd e înspăimîntată, cînd trăiește emoții puternice. Este, dacă vreți, un fel de dimensiune emoțională a democrației funcționale. Dimpotrivă, o democrație disfuncțională se simte ca o rupere emoțională între lideri și națiune – fiecare cu ale lui.

În fine, democrația noastră este un subiect în sine, nu alunec spre el. Cred că mai util este să continuăm reflecția în altă direcție: mi se pare un prilej foarte nimerit să contemplăm cum lucrează norocul și ghinionul în politică. Iar dl Klaus Iohannis mi se pare cel mai bun început al unei asemenea reflecții – el, omul politic cel mai norocos din istoria recentă a României, care va rămîne mereu în memoria colectivă prin acea vorbă rostită cu neașteptată expresivitate: „Ghinion!”. Nimeni nu se mai îndoiește că norocul și ghinionul au un rol major în orice biografie politică. Sigur că știința și priceperea sînt esențiale, talentul specific e bine să existe, abilitățile psihologice și capacitatea intelectuală fiind, de asemenea, foarte importante. Dar degeaba ai toate astea, dacă n-ai noroc! În politică, norocul și ghinionul nu se referă la cum este omul politic, ci la ce i se întîmplă: lebede albe, lebede negre...

Cum spuneam, cred că cel mai norocos om politic din istoria recentă a României este dl Klaus Iohannis. Nu e deloc empatic – incapacitatea sa de a se conecta emoțional la ceilalți și, în general, la realitate l-a destinat să fie ironizat în emisiunile de umor politic ca un fel de Robocop. E lipsit de minime calități oratorice. Nu a dovedit nici o inteligență remarcabilă. Nimic din viața lui pre-politică nu e, cît de cît, remarcabil. E, mai degrabă, inactiv („ficus”). Or fi hărnicia și priceperea mărcile rezervate nemților, dar neamțul nostru e comod și neimplicat. Nu poate însufleți nimic în jurul lui. Cam tot ce face dovedește un egoism bine zidit în aroganță. După manual, e lipsit de orice calități care ar putea atrage vreodată adeziunea maselor. Și totuși, uitați-vă la performanța lui electorală: în 2000 a intrat pe scena politică drept candidat al Forumului German la funcția de primar al Sibiului din postura de inspector școlar. A cîștigat. De atunci, a cîștigat în rafală Primăria Sibiului în 2004, 2008 și 2012. Apoi a candidat la alegerile prezidențiale din 2014 și din 2019 pe care, de asemenea, le-a cîștigat. Pe scurt, acest om a cîștigat toate alegerile la care a candidat (patru locale și două naționale) și nu a pierdut niciodată. Subliniez, toate acestea fiind alegeri uninominale: numele lui era singur pe listă pentru o singură funcție:; ori el, ori altul. Nici un alt tip de scrutin nu expune omul politic mai deplin votului popular. Așa cum e el, de 20 de ani, Klaus Iohannis a cîștigat de fiecare dată. Dacă te gîndești la lipsa lui de calități și la acest șir uimitor de victorii nu poți să nu rămîi uimit.

Cum de s-a întîmplat așa ceva? Iau cazul meu. Sînt ploieștean din naștere și bucureștean prin destin, admirator de departe al Ardealului, dar nu prea impresionat de legendele calităților nemțești. Nimic din afectul meu politic nu m-ar fi îndemnat să-l votez pe dl Iohannis. Nu mai spun că și în planul valorilor mă simt departe de domnia-sa. Am avut numele lui Klaus Iohannis pe un buletin de vot și ștampila în mînă de patru ori. L-am votat de trei ori din patru (în ambele tururi în 2014 și în turul final în 2020 – primul vot la ultimele alegeri mergînd către prietenul meu de atunci Toader Paleologu). Și nu doar că l-am votat, dar am dorit aprig să cîștige. La vremea acelor alegeri, am și scris în susținerea lui. Ei bine, aici a intervenit norocul. În destinul dlui Klaus Iohannis lipsa de calități politice a fost compensată din abundență de noroc. Strict electoral vorbind, a avut șansa unor contracandidați perfecți. Dl Ponta reușise să enerveze atît de multă lume în 2014, iar dna Dăncilă reușise să se acopere de un asemenea gros strat de ridicol, încît dl Iohannis s-a trezit în rolul său natural: ca să cîștige, nu trebuia să facă nimic.

Acum, nu e mai puțin adevărat că să nu faci nimic nu-i ușor. În politică mai ales. Candidatul este, în general, hiperactiv și cel mai adesea pierde pentru că a făcut ce nu trebuie, nu pentru că nu a făcut ce trebuie. Alegerile se cîștigă rar, cel mai adesea se pierd. Astfel, norocul l-a plasat pe dl Iohannis unde trebuia, cînd trebuia ca să-i fie drumul politic presărat exclusiv cu succes. Dlui Iohannis îi recunosc, totuși, o singură mare calitate. Nu știu cum face, dar nici un scandal nu-l afectează. Americanii numesc asemenea oameni politici „teflon man”: nu se prinde de ei nici o pată în oricîtă „grăsime” s-ar găsi. Au parte de opoziții dure, comit greșeli care altora le-ar fi fatale, dar cumva lor nu le afectează cota de simpatie publică. Firește, spre exasperarea adversarilor. Dl Iohannis este un „teflon man”. Cotele de simpatie și încredere ale oricărui om politic român ar fi sîngerat abundent după acea scenă de pe pîrtie. Nu și pentru dl Iohannis. Spre ghinionul adversarilor săi, omul e un norocos. Cît de mult noroc are România cu domnia-sa, este o altă poveste...

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.