Dincolo de comunicare

Manifestaţiile din ultima săptămînă, impresionante prin mulţimea participanţilor şi prin calitatea participării, par să le fi trezit politicienilor guvernanţi o anume perplexitate. Nu era prea limpede de ce mulţi cetăţeni nu au fost mulţumiţi cu sporurile, gratuităţile şi alte avantaje primite, de ce s-au arătat neîncrezători, de ce nu au înţeles textul juridic în singurul mod recomandat – sau, cel puţin, de ce nu au protestat şi în trecut, cînd s-au emis alte ordonanţe de urgenţă. Pînă la urmă, răspunsul la toate aceste întrebări a fost găsit: manifestanţii din faţa clădirii Guvernului au fost manipulaţi, iar Guvernul a avut anumite probleme de „comunicare defectuoasă“, „proastă comunicare“, „comunicare deficientă“. Puse în aceşti termeni, protestele devin o simplă problemă de retorică şi de comunicare.

Astfel, istoria recentă oferă şi un prilej de meditaţie asupra unor convingeri contemporane despre atotputernicia comunicării şi despre eficienţa discursului public. Tehnici, strategii, abilităţi, stratageme, retorică populistă, discurs naţionalist – toate funcţionează doar pînă la un punct. Nu e suficient să fii un bun comunicator (ceea ce oricum nu e cazul, dacă vorbim de evenimentele de la noi) pentru a convinge pe oricine de orice. Nepotrivirea dintre vorbe şi fapte e uneori suficient de vizibilă. Nu e de mare folos nici să vorbeşti despre manipulare sau propagandă, ipostazele negative ale persuasiunii. Mi se pare tot mai inutil un concept care a ajuns să fie folosit ca o simplă insultă politică: ce faci tu e sinceră convingere, ce fac ceilalţi e manipulare. În aceste zile, tocmai tabăra care a acţionat imoral, servindu şi propriile interese, a abuzat de acuzaţiile de manipulare. Conceptul a fost în chip foarte potrivit răsturnat semantic şi convertit ironic de Gabriel Liiceanu, într-un text despre manifestanţii manipulaţi de propria conştiinţă.

În genere, se consideră că numărul mare de oameni ieşiţi să protesteze, cei mai mulţi foarte tineri, sînt în primul rînd mai informaţi decît oricînd altădată, avînd libertatea să-şi aleagă sursele şi căile de comunicare. E desigur adevărat, chiar dacă selecţia surselor nu e totdeauna uşoară şi nu garantează lipsa erorii. Se mai ştie că ei sînt mai conectaţi şi mai conectabili decît oricînd, reţelele de socializare fiind extrem de eficiente în realizarea unui proiect comun. E adevărat, dar like-uri s-au mai dat şi altădată, fără să producă o acţiune masivă de protest. Sursele de informaţie şi căile de contact sînt mijloace şi circumstanţe favorizante, dar nu cauzele profunde ale manifestaţiilor. Diferenţa esenţială faţă de alte ocazii, de alte situaţii, e, pînă la urmă, aşa cum s-a spus de mai multe ori în aceste zile, sensibilitatea morală. Într-o epocă în care totul pare relativizat, în care politica jonglează cu ideologiile şi se ghidează pragmatic şi oportunist după scopul imediat, în care tehnicile de comunicare par imbatabile, iată că apar dovezi că totul poate depinde, pînă la urmă, de sentimentul etic. Şi că acesta e destul de răspîndit, producînd solidarizări şi acţiuni. Unii se prefac că nu înţeleg, dar etica poate avea nişte semnale foarte simple: cînd cineva are puterea să ia o măsură sau alta şi o ia exact pe cea care îl favorizează (defavorizîndu-i pe alţii), deficitul moral al acţiunii sale e cît se poate de simplu şi evident. Comportamentul lipsit de etică e previzibil şi pragmatic: sigur că e de aşteptat ca de multe ori să primeze egoismul (care nu e însă asumat ca atare, cinic, ci mascat de discursuri generoase). Dar ce e previzibil şi frecvent nu e neapărat şi bun.

Cei care îşi reproşează inabilităţi de comunicare (pentru care va rămîne emblematic automatismul „Altă întrebare!“) sau caută chichiţe juridice ar trebui să-şi imagineze cum ar fi să dea, deliberat, legi care îi incriminează mai întîi pe ei înşişi, dar care pot contribui la asanarea climatului moral al societăţii şi pot pregăti un viitor îndepărtat mai bun. În faţa unor opţiuni şi acţiuni atît de simple, exerciţiile de comunicare îsi pierd prestigiul şi aura de soluţii universale.

Indiferent ce se va mai întîmpla, afirmarea simţului moral şi asimilarea masivă a unei concepţii moderne asupra Justiţiei sînt semnele extrem de îmbucurătoare ale acestor zile. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).