Din tiparul venețian
În secolul al XV-lea, Republica Veneția era unul dintre cele mai prospere locuri din Europa, în mare parte datorită activităților negustorești, fiind unul dintre cele mai importante noduri comerciale din lume și principala forță navală din Marea Mediterană.
După ce domnul Gutenberg inventase noul tip de presă tipografică la mijlocului veacului al XV-lea, La Serenissima a avut un rol major și în stimularea industriei de carte europene, profilul orașului venețian atrăgînd numeroși tipografi.
Unul dintre aceștia, umanistul Aldus Manutius (Aldo Manuzio), a venit din Roma la Veneția, unde și-a deschis o imprimerie din care, în 1495, a ieșit prima dintre cărțile tipărite de el, ce aveau să fie numite mai tîrziu aldine. Cu o doză mare de vizionarism și chiar de simț întreprinzător, tipograful din Veneția s a gîndit și la o modalitate de a face cultura cît mai accesibilă prin intermediul cărților. La vremea aceea, cărțile aveau dimensiuni foarte mari și erau foarte grele, deci dificil de mînuit. Manutius a redus dimensiunea paginilor la o optime din coala inițială din care erau tăiate – a luat naștere astfel așa-numitul formato in ottavo (cam un A5 din zilele noastre). În epocă, inițiativa a fost de mare impact.
Tot din tiparnița lui Manuzio, din dorința acestuia de a avea un scris mai puțin rigid și mai ușor de citit, a ieșit un nou tip de caractere. Francesco Griffo, unul dintre colaboratorii lui Manutius, este cel care a creat acest nou stil, numit ulterior stil italic, din motivul simplu că a fost inventat în Italia de un italian. Pe lîngă plusvaloarea estetică, literele italice (ușor diferite de italicele de astăzi) aveau și avantajul de a ocupa mai puțin spațiu.
Cu noul format și cu noile litere, cărțile deveneau mult mai accesibile publicului larg – adică, în cazul acesta, și clasei mijlocii.
Pe parcursul secolului al XVI-lea, aproape 250 de tipografii mari și mici și-au desfășurat activitatea în Veneția, cu o producție de aproximativ 25.000 de ediții de cărți. Nu mai era nici o îndoială că Veneția devenise centrul de tipărituri al Europei.
Din marea de cărți ale vremii, volumele aldine erau ușor de recunoscut și după sigla pe care Aldus Manutius o adoptase pentru volumele tipărite de el: un delfin încolăcit în jurul unei ancore. Alături de deviza Festina Lente.
De amintit, din cînd în cînd.
