Diez şi hashtag

Un termen specific notaţiei muzicale, cu care orice vorbitor de română mediu şcolarizat a avut de‑a face încă din clasele gimnaziale, a ajuns foarte cunoscut şi folosit în epoca Internetului. Uzul său poate fi considerat de către purişti un abuz, pentru că se bazează pe echivalarea a două semne uşor diferite. Denumirea semnului muzical care notează ridicarea accidentală a unei note cu un semiton – diez – s-a extins asupra semnului #, aflat pe tastatura computerelor şi a telefoanelor mobile. În spaţiul anglo-saxon, diferenţa dintre diezul ale cărui linii verticale sînt intersectate de unele uşor oblice (ridicate spre dreapta) şi semnul în care acestea sînt perfect orizontale este clar marcată: al doilea poartă numele hash sau number sign şi avea, înainte de a fi preluat de informatică şi Internet, o folosire destul de largă (ca abreviere pentru număr sau pentru o unitate tradiţională de greutate – livra), în vreme ce primul (sharp) este restrîns la muzică. Diferenţa apare şi în alte limbi: în italiană se face, în principiu, distincţia între cancelletto şi diesis, în franceză între croisillon (sau petit carré, „pătrăţel“) şi dièse. În practică, semnele se confundă adesea; cel puţin în franceză, denumirea dièse este foarte des folosită pentru semnul din telefonie şi din mediile electronice. În română, confundarea celor două semne este generalizată şi, chiar dacă nu a devenit oficială prin preluarea în dicţionarele generale, este curentă în comunicarea cu publicul. Comanda tipică este „Apăsaţi tasta diez“; nu am observat să se fi impus vreun alt termen pentru semnul în cauză.

Românescul diez este un împrumut modern, din secolul al XIX-lea, din franceză (unde dièse provine dintr-un termen grecesc cu sensul „interval“, intrat în latină: diesis). Diez era curent folosit în­tr‑un manual din 1846, scris în alfabetul de tranziţie, al cărui autor era I. Wachmann, „profesor de muzică vocală în Colegiul Naţional“: Principuri generale de muzică europeenească modernă: în trebuinţa şcolarilor clasii de muzică vocală a Colegiului Naţional din Sf. Sava şi a celor ce doresc să dobîndească o dreaptă cunoştinţă a acestii arte.

În ultima vreme, semnul # a căpătat o folosire extrem de largă prin preluarea sa de către anumite reţele de socializare pentru a marca „etichetele“ (tag-uri, cuvinte-cheie) care corespund unor subiecte sau teme de discuţie. Semnul care precedă cuvîntul-temă şi are semnificaţia „în legătură cu…“, „despre…“, „pentru…“ a fost transferat şi în afara spaţiului virtual, apărînd pe afişe, bannere, pancarte. Nu este primul caz în care un semn iese din spaţiul Internetului pentru a intra în uzul mai larg, cu conotaţii de modernitate şi actualitate imediată: într-o vreme, semnul @ căpătase această funcţie, atunci cînd substituia ludic litera a sau prepoziţia la. În spaţiul virtual, în reţelele care folosesc simbolul #, cuvintele precedate de acesta sînt denumite în engleză hashtag („etichetă marcată prin semnul hash“). Evident, termenul a intrat rapid în jargonul utilizatorilor din multe limbi: de exemplu în italiană, în care anglicismele pătrund cu mare uşurinţă: „questo hashtag“. S-a vorbit şi la noi (de exemplu, de către Adrian Hazaparu, pe blog-ul său) despre încercarea de reglementare de acum cîţiva ani din spaţiul francez, cînd s-a propus ca termen oficial compusul mot-dièse; în emisiuni de televiziune se poate auzi vorbindu-se şi pur şi simplu de „mot-clé“ (cuvînt-cheie), termen adecvat semantic, dar nespecializat; este însă foarte frecvent în uz şi „le hashtag“.

În română, hashtag a fost preluat imediat şi are deja numeroase atestări jurnalistice: „Confuzie incredibilă pe Twitter, după apariţia unui hashtag în memoria victimelor“ (gandul.info); „Facebook s-a aliniat şi oferă capacitatea de a ordona subiectele folosind hashtag-ul“ (adevarul.ro); „Folosirea hashtagurilor va fi limitată iniţial la căutarea elementară“ (mediafax.ro) etc.

Aşadar, româna generalizează pentru semnul informatic denumirea diez, dar împrumută ca atare termenul englez hashtag, fără a-l simţi ca pe un compus care să fie even­tual tradus, calchiat etc. Se vorbeşte deci, cu o anume inconsecvenţă, despre „cunoscutul hashtag, simbolizat prin semnul diez #“ (romanialibera.ro). Din punct de vedere strict lingvistic, confuzia dintre cele două semne şi extinderea denumirii diez nu mi se par deloc condamnabile. În ceea ce-l priveşte pe hashtag, e greu să facem previziuni: ar putea fi preluat definitiv, dar la fel de bine ar putea ieşi din uz odată cu o (previzibilă şi rapidă) înlocuire a tehnologiilor informatice şi a sistemelor de clasificare şi căutare a informaţiei.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).