Despre apartenență: între liniște și îngrijorare

Sondajele de opinie recente arată că majoritatea celor intervievați (aproximativ 70%) consideră benefică apartenența României la UE și la NATO. Cei care repudiază această apartenență sînt minoritari (aproape 30%). Cam aceeași este structura opiniilor în legătură cu responsabilitatea pentru invadarea Ucrainei de către Rusia sau pentru atacul desfășurat de Hamas în Israel. Majoritatea apreciază că Rusia și Hamas sînt responsabile pentru declanșarea conflictelor, minoritatea consideră că acestea au fost cauzate de către Ucraina și Hamas. Dacă o majoritate de 70% este solidă, o minoritate de 30% este consistentă. Prima formulare pare liniștitoare, a doua îngrijorează. Sentimentul de îngrijorare este real, sentimentul de liniște este înșelător. Îngrijorarea îndeamnă la chestionarea legăturii de apartenență. Nu este vorba doar despre  apartenența României la UE și la NATO, ci și despre apartenența cetățenilor români la un stat care este integrat în aceste structuri politice, întemeiate pe valorile libertății și siguranței persoanei. Indirect, minoritatea consistentă care nu se recunoaște în aceste valori exprimă simpatia pentru regimuri politice autoritare și mișcări fundamentaliste. Îngrijorarea este cu atît mai mare cu cît o asemenea simpatie se manifestă, în proporții variabile, dar consistente, în întreaga lume liberă, în consonanță cu ofensiva împotriva acesteia, tot mai amplă și mai organizată, desfășurată tocmai de aceste regimuri autoritare și de diferite mișcări fundamentaliste.

Ce îi aparține persoanei și cui îi aparține persoana sînt întrebări care pun la încercare filosofia politică și gîndirea juridică în ultimii ani, cînd granița dintre lumea libertății și lumea opresiunii are un contur tot mai vizibil. Răspunsuri care păreau statornicite cu privire la această dublă dimensiune a apartenenței se tulbură și își pierd consistența. Din perspectiva libertății, gîndirea juridică modernă a răspuns la prima întrebare prin teoria prerogativelor juridice (drepturi subiective, libertăți și puteri speciale), iar la a doua întrebare a răspuns prin conceptul de cetățenie, înțeles ca legătură cu o comunitate structurată politic pe temeiul democrației constituționale. Ce îi aparține persoanei este rezultatul unui proces de cunoaștere de sine și de raportare la ceilalți, cui îi aparține persoana este rezultatul unui proces de identificare și de integrare într-o comunitate. Sînt două procese complementare, inseparabile. Prerogativele juridice, ca expresie a libertății persoanei, nu pot fi recunoscute și garantate decît de instituțiile democrației constituționale, atît la nivel național, cît și la nivelul Uniunii Europene. Minoritatea consistentă de aproximativ 30% din cei intervievați în sondajele de opinie, care apreciază că apartenența României la UE și la NATO nu este benefică, pare să fie atrasă, cel puțin implicit, de regimurile politice autoritare sau iliberale. Pentru cei care compun această minoritate, beneficiile și certitudinile iluzorii ale unor asemenea regimuri politice ar fi preferabile eforturilor permanente cu rezultate incerte pe care le presupune libertatea. Dobîndirea prerogativelor juridice ale libertății și identificarea cu o comunitate în care acestea sînt recunoscute și garantate devin lipsite de interes și nu mai au forța pentru a crea și consolida legătura de apartenență, în dubla ei dimensiune, dinspre persoană către comunitate și dinspre comunitate către persoană.

S-ar putea spune că structurarea unei comunități în majorități și minorități, în funcție de diferite criterii și de opțiunile exprimate în raport cu acestea, este efectul firesc al libertății de opinie, al pluralismului și al toleranței, principii care se află printre fundamentele democrației constituționale. Dar o asemenea părere ignoră lecția amară a prăbușirii regimurilor politice de democrație constituțională în perioada interbelică. Concluzia acestei lecții dureroase este simplă: libertatea de opinie, pluralismul și toleranța sînt valori constituționale care s-ar distruge și pe ele însele dacă ar eroda celelalte fundamente ale democrației constituționale. Există deci o limită firească a exercitării drepturilor și libertăților constituționale, fără de care acestea s-ar canibaliza reciproc. Majoritățile și minoritățile se pot constitui în cadrul democrației constituționale, în funcție de orice criteriu, cu excepția celui care ar uzurpa chiar fundamentele acestui regim politic. Nu este firesc că se constituie o minoritate din ce în ce mai consistentă care atacă sistemul indivizibil al principiilor și valorilor constituționale, ca expresie a libertății persoanei. Asemenea minorități zgomotoase, animate de iluzii și resentimente, s-au constituit și se lărgesc în toată lumea euro-atlantică. Dacă majoritățile fidele libertății din această lume nu se solidarizează și dacă instituțiile democrației nu au o reacție eficientă pentru a-și apăra valorile și principiile, există riscul dizolvării treptate a legăturii de apartenență care structurează corpul politic al democrației constituționale.

Cele mai importante arme de atac și de apărare sînt cuvintele. Împotriva cuvintelor celor care atacă valorile și principiile democrației constituționale, din interior și din exterior, este nevoie de cuvinte de apărare și mai puternice. Fiecare timp politic își are retorica proprie. Cei care atacă libertatea și-au găsit cuvintele și le-au articulat într-o retorică primejdioasă, îmbibată de mituri, obsesii, frustrări, minciuni și alte procedee de manipulare. Cei care rămîn fideli libertății, lideri politici și cetățeni, trebuie să își găsească repede cuvintele potrivite împotriva acestor atacuri și să articuleze propria retorică eficientă, în care să îmbine argumentele de bun-simț cu emoțiile pozitive, recursul la memorie cu proiecția viitorului, pentru a redeștepta forța de seducție a valorilor și principiilor constituționale. Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență  care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.