Despre abuzul asupra femeilor
Geta a fost mătuşa mea vrăjitoare. O femeie fascinantă şi atipică. Lumea vorbea foarte uşor cu ea şi o mare parte a ghicitului în cafea era un fel de psihoterapie. Şi cu mine lumea pare să vorbească uşor.
„Mi-a spus că fie tac şi continuu să mă culc cu el, fie o să mă distrugă.“ Femeia din faţa mea este una dintre femeile cele mai de succes din România. Este a patra oara în ultimii doi ani cînd aud asta în variante similare. Sigur că mă sperie ce aud, dar ce mă rupe este amestecul de dezgust şi resemnare cu care sînt spuse cuvintele astea.
Femei inteligente, frumoase, în poziţii foarte bine plătite, care sînt abuzate de animale extrem de puternice, percepute ca oameni serioşi şi importanţi. Femei prinse într-o capcană scîrboasă despre care mai toţi ştim că există şi, în cel mai bun caz, ne doare în cot. Femei pe care de cele mai multe ori nu ezităm să le judecăm, acuzîndu-le de laşitate şi de oportunism, în ciuda faptului că ele sînt victimele şefilor noştri, pe care şi noi îi pupăm în cur cu entuziasm şi cu speranţa că o să mai avansăm un pic.
Geta a fost violată şi abuzată în mod repetat, aşa cum au fost o mare parte a femeilor din familia mea. Era o femeie mică, ce se întîmpla să fie şi prea colorată, şi prea descurcăreaţă pentru a îndrăzni să ceară ajutorul miliţienilor comunişti, de frică să nu fie, în cel mai fericit caz, doar bătută. Miliţienii de care îi era frică Getei erau nişte ţărănoi proşti, dar cei care se purtau cel mai rău cu ea erau proştii şi alcoolicii din familie.
Abuzatorii de azi sînt oameni sofisticaţi, care vorbesc cu multă eleganţă despre filozofie, politică internaţională, oameni care deschid conferinţe, sînt patronii apreciaţi ai feluritelor evenimente mondene şi sponsori de acte caritabile. Oameni care sînt parte nu numai din elita noastră financiară, dar şi din elita politică şi intelectuală.
Una dintre cele patru femei a reuşit să scape. Şi-a găsit un alt loc de muncă la vreo două mii de kilometri distanţă. Costurile personale au fost enorme, dar se simte mult mai bine. Încă una încearcă să facă acelaşi lucru. Celelalte două îşi tîrîie viaţa sperînd că ceva, cumva, o să se întîmple. Nici una însă nu îndrăzneşte să îşi acuze abuzatorii.
Mulţi colegi şi colege ştiu exact ce se întîmplă. Între timp, abuzatorii lor sînt foarte bine. În fapt, unul dintre ei a fost promovat. Celălalt nu are cum, pentru că este deja în poziţia cea mai importantă, conduce o multinaţională.
Încerc să scriu textul ăsta de ceva vreme. Cel mai frustrant este că nu am soluţii. Nu cred că actuala noastră clasă politică este capabilă să facă ceva pentru a schimba lucrurile, nu de alta, dar unii dintre cei mai toxici prădători sexuali sînt în funcţii de conducere. În plus, o bună parte a femeilor din politică se află acolo pentru că au fost promovate nemeritat de taţii, bărbaţii, rudele sau amanţii lor.
Experienţa mea ca secretar de stat în discuţiile cu şeful de atunci al poliţiştilor a fost un şoc. Ministrul era cel puţin misogin. Ca societate, ne comportăm oribil cînd vine vorba de femei de succes. Ne uităm la compromisurile pe care le fac victimele şi mai deloc la faptul că îngrozitor de mulţi dintre concetăţenii noştri îi admiră pe abuzatori sau sînt ei înşişi abuzatori. Sper că textul ăsta va fi citit de cel puţin unul dintre cei care sînt coşmarul celor patru femei.
La un moment dat, numele lor vor fi făcute publice în ce priveşte abuzurile. S ar putea să se întîmple mult mai curînd decît se aşteaptă ei.
P.S. Am scris textul acesta înaintea scandalului din jurul lui Şerban Nicolae. Scandal care dovedeşte că mîrlănia agresivă este foarte bine reprezentată în Senatul României şi că violența împotriva femeilor este mult ignorată. Antena 3 şi România TV au răsplătit rolul extrem de important pe care acesta l-a jucat în decredibilizarea DNA-ului și l-au invitat la emisiunile de maximă audiență, unde a fost spălat cu deosebită grijă, iar victima acestuia a fost demonizată. Cazul domnului Șerban Nicolae nu este deloc excepțional în societatea noastră.