De pe margine

Era un campionat de juniori, de fapt nişte copii. Pe lîngă terenuri se foiau o mulţime de părinţi, fiecare cu grija odraslei lui. Un tip gras cu multe rachete într-o geantă pe care o căra strîmb în spate, a coborît dintr-o maşină pe care scria mare Babolat. S-a tîrşîit agale către o bancă pe care şi-a aruncat povara. O fată într-o rochiţă roz îşi făcea încălzirea lîngă gard, ţopăind cu picioarele ei subţiri ca de ţînţar. Pe terenul numărul 1 juca un băieţel mic şi subţire cu unul înalt şi cu mîini lungi ca de maimuţă. Cel mic alerga pe tot terenul şi încerca să facă faţă ghiulelelor lansate fără încetare de cel mare. Mama celui mic îşi abandonase, pur şi simplu, trupul în soare pe o bancă din apropiere. Din cînd în cînd mai arunca o privire dezinteresată către teren. Tatăl, în schimb, cu o şapcă verde peste ţeasta rasă, trăia meciul la maximum. Făcea gesturi impulsive de mobilizare, în timp ce printre buze scrîşnea indicaţii către copilul plin de transpiraţie. Adversarul cu mîini lungi avea şi un serviciu înfiorător, aproape imposibil de returnat. Cu tot talentul şi în ciuda încercărilor inteligente de a-l contracara, cel mic se dovedea neputincios. Povestea cu David şi Goliat nu mai era decît o poveste. Prin apropiere a trecut o fată durdulie cu o rachetă în spate, vorbind la telefonul mobil: "O bătui cu şase-patru, şase-trei, da mă alergă de nu mai pot... Cum? Păi, nu-ţi zisei măi mami să-ţi bagi minţile-n cap?" Un oficial (Alexe Bardan) a venit lîngă cei doi părinţi şi s-a interesat de scor. Tatăl i-a răspuns că fiul său mănîncă bătaie ca un prost ce e. "Trebuie să aveţi răbdare." "Ce să mai am răbdare, cînd îl văd aşa..." Moment în care o fată de pe un teren alăturat a început să înjure şi a dat violent cu racheta de pămînt. Arbitrul n-a zis nimic. Pe o altă bancă, un alt tată, rotunjor şi cu mult păr pe picioare se plîngea de eforturile pe care le face pentru a-şi scoate copilul campion: "Bagi banu’ în antrenori, bagi o mulţime de bani în echipamente şi terenuri, bagi alţi bani în deplasări, pierzi o grămadă de timp să te tot duci cu el peste tot şi el... habar n-are. Îl doare-n cur, n-are nici pic de ambiţie, nu-l interesează. Joacă ca şi acum, uite-l, în doru’ lelii. Da’ asta e, ce poţi să-i faci, e copilul tău". Între timp, cel mic de pe terenul 1 a reuşit să facă un break pe fondul unei delăsări a lunganului. Mama îşi ridicase trupul leneş din soare şi aplauda. Totul n-a fost însă decît un foc de paie. Lunganul a cîştigat game-ul următor şi pe toate celelalte pînă la încheirea setului şi a meciului, spre disperarea tatălui care a dat cu şapca lui verde de pămînt. Copilul l-a ocolit şi s-a îndreptat către mamă care a început să-l frece pe spate. Tatăl nu s-a abţinut să nu-i mai zică vreo două, însoţite de gesturi bruşte din mîini. Băiatul a izbucnit în plîns, protejat de mîinile cu unghii lungi ale mamei. Îl mîngîia pe păr şi-i spunea ceva să-l liniştească. Tatăl se plimba ca un leu în cuşcă şi încerca să stea la distanţă, aşa cum îi poruncea privirea încruntată a mamei. O mică dramă de familie. Între timp, grasul păros se îndrepta spre maşină ţinîndu-şi de cot copilul cel neambiţios, cu burtică şi mers legănat: "Lasă, Vasile, că o să cîştigi data viitoare. Mergem la Constanţa peste o săptămînă şi îi facem praf pe toţi".