De ce politicienii noştri nu sînt mai sportivi?
Pentru că nu fac sport. Pentru că au chiulit nu numai din Parlament, ci şi din săli. Şi, totuşi, aiuritorul meci politic de peste capul românilor seamănă cu o finală recentă. E un fel de Spania-Italia 4-0. Cum ar zice tribuna, i-au scos din stadion. În şuturi. În acest punct, cultura antisportivă a supraponderalilor din bolgiile cu candelabre se desparte de adevărata arenă. După punerea la moarte a Italiei, Spania a făcut un coridor al onoarei şi i-a aplaudat pe învinşi.
Din instinct de conservare, căci moartea ne pîndeşte pe toţi. Sportul îţi spune că prăbuşirea e după colţul gloriei. Dimpotrivă, pistolarii cu mandat se cred nemuritori, indiferenţi la populaţia muribundă de sub ei. De aceea, mereu tunelul învinşilor e plin de scuipaţi. Pe care, mereu şi mereu, vor aluneca mîine victorioşii cinici de azi. Priviţi naţiunile cele mai democratice. Nici una nu-i lipsită de gestul sportiv al oamenilor obişnuiţi. E simplu. Sportul te duce la capătul propriei fiinţe, la linia de sosire a bătăliei cu sine. Acolo nu găseşti răzbunare, venin, „ba pe-a mă-tii!“ sau pe-a mamei CCR-ului. Acolo te întîlneşti cu umilinţă. A văzut-o cineva pe la vreun televizor în aceste zile tîmpite?
