De Brevitate Vitae

Publicat în Dilema Veche nr. 770 din 22-28 noiembrie 2018
De Brevitate Vitae jpeg

Am fost eu la Gaudeamus, cum ar spune Vice, ca să nu mai trebuiască să mergi tu. Dar tu te ai încăpățînat să mergi, fapt pentru care eu m-am împiedicat de tine. Ceea ce, de data aceasta, nu e neapărat rău. Sau e rău, dar numai în privința acestui aspect, formal. Însă, pentru că el, mai ales cel care stă în provincie, nu a fost, m-am gîndit să-i spun eu, în cîteva cuvinte, ce și cum. Mai ales dacă e profesor, mai ales dacă e de română și mai ales dacă are chef de nițică bîrfă. El nu și-a permis să meargă, pentru că drumul și cazarea pe o noapte, să zicem, l-ar fi costat, cu totul, măcar vreo 500 de lei, caz în care reducerea de 30% pe care o aplică îndeobște editurile la tîrg n-ar fi fost o afacere. Dar și el ar fi vrut, poate, să se calce în picioare cu tine și cu mine sau să privească, ochi în ochi, cîte un critic literar sau scriitor viu.

Am fost, rupîndu-mi de la gură eu în locul lui, tocmai din Cluj-Napoca, dar, trebuie să recunosc, mînat și de viermele vanității, pentru că se lansau acolo două antologii, Selfie, respectiv Mică istorie a unui secol mare, în care aveam și eu texte. Și pentru că m a mînat vanitatea, dar tot a însemnat că mi rup și de la gură, am încercat să valorific timpul la maximum. Am ajuns în Capitală sîmbătă pe la ora 15, m-am cazat într-o cameră fix de lîngă Giulești, în care erau canapele și pleduri de catifea maro, știi genul, apoi am fugit la Romexpo. De fapt, n-am fugit, ci am luat un taxi, care s-a tîrît la un moment dat printr-un trafic atît de dens, încît am apucat să aflu că șoferul, de fapt, nu era decît suplinitorul titularei volanului, care e soția lui, dar care a rămas acasă, pentru că au primit de la țară niște mere, iar ea le pune dulceață pe iarnă, în vreme ce el o suplinește. Dar să nu ne îndepărtăm cu povestea. Am coborît mai repede, că n avea rost să mă tîrăsc și eu cu el, am luat în piept aerul rece și am ajuns, în cele din urmă, la intrare. Unde m-am întîlnit cu amicul meu Mao. Am intrat și primul lucru care m-a izbit, te-a izbit și pe tine și l-ar fi izbit și pe el, profesorul din provincie, dacă ar fi venit, a fost standul circular al Primăriei, care, firește, se numea „România Centenar“ și ocupa prim planul. Adică o zonă rechiziționată, în care cei 100 de ani de istorie, cărora le era dedicat, au fost sechestrați. Dovadă: gratiile puse împrejurul lui. Editurile mari și mijlocii și mici au fost înghesuite în jur, iar în cercul acesta al secolului aveau să să întîmple evenimente însemnate, strict legate de istoricul nostru secol. Eu n-am apucat să văd nici unul, a fost mereu gol cînd m-am uitat spre el, poate nu m-am uitat cînd sau cum trebuia.

În fine, a trecut prima lansare, cea de sîmbătă, iar seara ne-am bețivit decent vreo cîțiva scriitori, librari și editori, am bîrfit, firește, pe alți X, Y și Z confrați, am decis cum vom scrie un roman memorabil (în grup) și-apoi ne-am culcat pe la canapelele noastre cu catifea fiecare. Cum poate ai făcut și tu.

Iar îmi zic să nu mă abat prea tare. Cum bine știi, eu nu-s critic literar, nici cine știe ce scriitor, mai mult unul pentru copii și nici în zona asta prea prolific. Așa că mă gîndesc că n-am fost acolo în primul rînd în calitate de scriitor, cît mai degrabă de cititor, deși, cum îți spuneam, viermele vanității lucrează și Mao chiar mi-a zis: băi, ai ajuns vedetă, scrii, publici etc. I-am răspuns că nu mă compar cu el, oricum, fapt total adevărat. Dar dacă tot eram acolo, m-am gîndit să fiu oleacă și în calitate de profesor. Ceea ce, probabil, sînt cel mai mult, pe locul doi sînt cititor și pe trei, doar, scriitor. De literatură pentru copii, că de literatură serioasă sînt, probabil, pe locul cinci. Pe locul patru te las pe tine să ghicești ce sînt. În fine, ce voiam să zic apropo de rangul meu de profesor. Că m-am uitat așa, și cu ochi de domnișoara Cucu. Dar nu mi a prea ieșit, pentru că la destinație aveam privire de Miroiu. În toată îmbulzeala aia, am văzut o chestie care mi-a plăcut. Mi au plăcut și altele, cîteva toalete și o grămadă de cărți, cîțiva amici și prieteni etc. (ghicește tu ce intră aici, în acest etc.). Dar zic ce mi-a plăcut bașca și îl interesează pe el, profesorul care nu a ajuns la tîrg. Mi-a plăcut că am văzut o grămadă de copii faini, mulți veniți cu profesorii lor. Genul ăla de public deloc snob, care vine cu ochii mari și cu sfială să se uite la noi, ăștia cu ifose și cu aere de scriitori, care mai de care mai importanți. La ăștia care între noi ne privim mai mult sau mai puțin de sus unii pe alții, care ne adunăm în bisericuțe și nu știm care sîntem mai deștepți, mai interesanți, mai purtători de aripi. Copii cu profesori sau cu părinți, cu ochii mari, privind la fel de fascinați și la interesanții ăia care scriu chestii grele, și la amărîții ăia care se lipesc de vreun textuleț în vreo antologie. Bine, cred că n-au ajuns ei, totuși, la ultimul cerc (pentru că, să le spun profesorilor care n-au fost în viața lor la tîrg, acesta e ca o farfurie zburătoare, în care etajele se așază concentric pe inele aflate și ele în gradație ascendentă, ca superioritățile), deci n-au ajuns chiar acolo unde sînt ezoterismele și pensionarii naționaliști. Nu știu cum s-ar fi uitat acolo, cu ce fel de ochi. Dar mi-au rămas în minte, de astăzi, din ultima zi de tîrg, două imagini. Clasa de elevi militari, în uniformele lor impecabile, plim-bîndu-se pe la standuri în pîlcuri, mai mult băieți, dar și cîte o fată printre ei. Și-apoi, un puștiulică, așa, cam cît să ajungă puțin deasupra meselor cu cărți, care avea în brațe cinci volume groase, pe care le purta ca pe niște butuci ce erau, ultime apariții din seria Harry Potter.

Am zis bogdaproste și m-am ușchit, cu plasele pline de cărți, să-l întîlnesc pe Mao, că trebuia să ajungem la mama lui să mîncăm, apoi eu urma să pornesc spre Cluj, drum lung, de condus mașina. Ne-am amuzat amîndoi de ea, avea un teanc de cărți pe masă, asta scrie prost, nu-mi place, asta îmi place mai mult, asta e frumoasă, dar ce folos, ăsta nu-mi place, că nu e destul de dus cu pluta, mie ăia îmi plac. La fel de vitală ca întotdeauna, marea poetă Angela Marinescu m-a binedispus. Zice, la final: nu mai merg niciodată la tîrg, teribil mă obosește. Și-am înțeles-o perfect, cum cred că și tu o înțelegi. Cu toate acestea, mă gîndesc la copiii și la tinerii ăia, cu profesorii și profesoarele lor. Tîrgul și cărțile sînt pentru ei, nu pentru vanitățile noastre. Așa că am decis să las aici, pentru el, proful de română din provincie, care nu a fost la tîrg, privirile lor și teancul de cărți din brațele puștiului, care parcă spuneau: Gaudeamus igitur! 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Accesul turiştilor, interzis în Thassos. Pe ce plaje nu se mai poate ajunge
Mai multe restricţii sunt în vigoare pentru turiştii care ajung în Grecia, începând cu data de luni, 8 august. Autorităţile au interzis accesul din cauza riscului de incendiu.
image
Bătaie în tren între un controlor şi un călător fără bilet. Agresorul este căutat de oamenii legii VIDEO
Un controlor de bilete a fost lovit de un pasager fără bilet care a devenit nervos în momentul în care a fost depistat. Totul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta Mangalia - Sibiu.
image
Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO
Site-ul specializat Ukraine Weapons Tracker au prezentat imagini cu ceea ce par a fi obuze de calibrul 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.