Dați-vă filme! Grijuliu

Publicat în Dilema Veche nr. 899 din 1 – 7 iulie 2021
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg

…deși am auzit expresia asta destul de tîrziu, din gura unui bucureștean: „Eu nu-mi dau filme!”,  într-un context în care sensul expresiei era limpede – „eu nu mă autoiluzionez”. De atunci, de cîte ori am auzit-o, sensul a fost același: „Alții își dau filme, eu nu-mi fac iluzii”. „Alții sînt fraieri. Eu, nu.” Hmmm… Poate se cuvine să cădem nițel pe gînduri. După cum Baudelaire spunea că-n Epoca Luminilor cea mai mare viclenie a diavolului e să ne facă să credem că nu există, trebuie să luăm în calcul și posibilitatea că, într-un fel sau altul, toți ne dăm filme. Și cea mai mare iluzie ar fi aceea că nu ne facem iluzii. Noi. Alții, da. Fraierii.

Una dintre greșelile cele mai frecvent întîlnite printre cititorii Republicii lui Platon este să uite adevăratul subiect al discuției. Răpit de frumusețea dialogului și de deșteptăciunea argumentației, cititorul e tentat să se focalizeze pe… Republica, adicătelea pe forma de organizare statală pe care o propune Socratele lui Platon. De aici încep și controversele. Unii, precum Karl Popper în faimoasa-i carte Societatea deschisă și dușmanii ei, îl acuză pe Platon de proto-totalitarism. Alții, precum Allan Bloom, care a și retradus-o, susține că toată Republica nu e decît o ironie socratic-filosofică, un avertisment împotriva societăților totalitare. Prinși în vîltoarea argumentației, puțini își mai amintesc de unde pleacă și unde se încheie dialogul – de la suflet. Așa că eu, unul, prefer să interpretez dialogul deopotrivă prin prismă politică și psihologică. (Să nu uităm că, etimologic vorbind, psiho-logia e știința sufletului, despre care, după cum ne spune și Aristotel în Etica Nicomahică, orice politician ar trebui să știe măcar cîte ceva.)

Dacă-i așa, atunci faimoasa alegorie a peșterii de la începutul Cărții a șaptea este (și) o alegorie a sufletului. Pentru cei nefamiliarizați, alegoria e despre niște prizonieri înlănțuiți într-o peșteră toată viața, prizonieri care nu pot vedea decît niște umbre, proiectate fără știința lor de către niște păpușari care, folosindu-se de un foc, la jumătatea peșterii, imită animale, păsări, arbori și-n general tot ceea ce vedem în această lume. De bună seamă, prizonierii sînt convinși că ceea ce văd e realitatea, încep să facă asociații între succesiunea umbrelor și se iluzionează că descoperă corelații mai mult sau mai puțin științifice. Pentru a scăpa de iluzii, e nevoie ca cineva să descătușeze un prizonier și să-l forțeze să urce afară din peșteră. De ce să-l forțeze? Pentru că, avînd ochii obișnuiți cu întunericul, prizonierul va resimți ca dureroasă, mai întîi, lumina focului și-n cele din urmă pe cea a soarelui. Cu răbdare, însă, norocosul își va ajusta privirea la lumină și va vedea, în cele din urmă, adevăratele animale, păsări, arbori etc. și va înțelege că ceea ce crezuse toată viața că e „realitatea” nu era, de fapt, decît umbra unor păpuși care imitau realitatea. O realitate de mîna a treia, dacă preferați.

Și-acum să ne întoarcem la sufletele noastre, despre care atît Socrate, cît și Sfinții Părinți ne îndeamnă să ne-ngrijim mai mult decît de orice altceva. Să ne întoarcem la felul în care „ne dăm filme” singuri. Pentru că, după cum explică Socrate, în cazul în care prizonierul eliberat, cel care vede realitatea „la prima mînă”, se va întoarce în peșteră, încercînd să-i elibereze pe alții, se va poticni, nemaifiind obișnuit cu întunericul, va fi luat în tărbacă și poate chiar ucis (cum i s-a întîmplat lui Socrate în „viața reală”). Cu alte cuvinte, de prizonierii din sufletele noastre nu putem scăpa, după cum nu putem scăpa de umbrele pe care le luăm drept realitate. La „soare” iese – și asta doar la răstimpuri – de-abia cîte o părticică norocoasă a sufletului nostru. Restul rămîne în peșteră și îți dă filme.

Și-atunci esențiali devin păpușarii. Nu manipulatorii la care se gîndește toată lumea, de la politicieni la așa-numiții influencer-i, ci păpușarii dinlăuntrul fiecăruia dintre noi. Pentru că acolo, la mjlocul atît al societății, cît și al sufletului, se dă, ca să zicem așa, bătaia peștelui. Simplu spus, partea de la soare e prea mică, iar partea de la capătul peșterii e prea mare și prea lesne de manipulat. Și-atunci întrebarea-cheie devine: „Cine ne manipulează manipulatorii?”, pentru că-n definitiv păpușarii își construiesc păpușile după modele luate din afara peșterii. Spune-mi ce păpușari ai, ca să-ți spun cum îți sînt educați, cu umbre, prizonierii. Ce filme îți dai. Pentru că, repet, aici nu e vorba despre societate, aici e vorba despre suflet.

E deopotrivă o binecuvîntare și un blestem. În Cartea a opta a Republicii, Socrate face o paralelă între diferitele forme de guvernămînt și diferitele forme ale sufletului, sugerînd nici mai mult, nici mai puțin decît că noi toți ne naștem cu suflete… democratice! Dacă nu v-a pufnit rîsul, e deja un semn bun. Se cheamă că sînteți deschiși la ideile cele mai năstrușnice. Se cheamă că sînteți, fără să realizați, aproape socratici. Pentru că Socrate o spune în Cartea a opta verde-n față: „Democrația apare ca fiind cea mai frumoasă, o țesătură din mai multe culori… Și dacă cineva ar vrea să construiască o Republică din vorbe, cum facem noi acum, ar trebui să meargă într-o democrație, unde, precum într-un mall de Constituții, să-și aleagă acele elemente care-i convin cel mai mult”. (Notă: traducerea e aproximativă.)

Am, așadar, o veste bună și una rea. Vestea bună e că ne-am născut cu suflete democratice. Pe parcursul aceleiași zile, sufletul nostru poate iubi banii, onoarea, sportul, mîncarea multă, mîncarea dietetică, drogurile, ba chiar și pe Platon, în funcție de filmele pe care păpușarii le proiectează în străfundurile sufletelor noastre. Vestea rea e că ne-am născut cu suflete democratice. Pe parcursul aceleiași zile, sufletul nostru poate iubi banii, onoarea, sportul, mîncarea multă, mîncarea dietetică, drogurile, ba chiar și pe Platon, în funcție de filmele pe care păpușarii le proiectează în străfundurile sufletelor noastre.

Să ne-ntoarcem, prin urmare, de unde am plecat: cel mai mare „film” pe care ni-l putem da e acela că noi „nu ne dăm filme”. Fraier nu e cel care își dă filme. Adevăratul fraier e cel care crede că el nu-și dă. Tot în Cartea a opta a Republicii, Socrate avertizează că trecerea de la sufletul democratic la cel tiranic – sufletul lipsit de îndoieli – poate dura cît o fîlfîire din pleope. Depinde de păpușari. Depinde de filme și de regizori.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019)

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.