Darwin versus Messi
Eram în aeroportul din Viena. Citeam The Economist ca să par şi eu cult în rapoartele serviciilor cele bune. Articolul era despre implozia Croaţiei şi scandalul de corupţie la care politicienii croaţi practic nu au avut nici un fel de reacţie împotrivă, dovedind că ai noştri nu sînt singuri în partea asta a Europei. În schimb, preşedintele croat a reacţionat imediat la faptul ca UEFA s-a supărat că huliganii lor au aruncat torţe la meciul de la campionatul cel procopsit de fotbal şi a cerut o reuniune de urgenţă a cabinetului pe această temă.
Îmi dau seama brusc că e plin de bărbaţi austrieci, marea lor majoritate cam dolofani, îmbrăcaţi în tricouri din supraelastic ale echipei lor naţionale. Masculii umblă în grupuri mari, vorbesc tare, cîntă, beau şi rîgîie bere într-un mod patriotic. E cam cald şi mirosul îmi aminteşte de orele aglomerate din metroul bucureştean. Cum reuşesc băieţii ăştia să perpetueze specia este o chestie care decid că ar trebui cercetată în mod serios.
M-am uitat vreo douăzeci de minute la meciul Germania – Irlanda de Nord. Nemţii au jucat fotbal. Irlandezii păreau că se antrenează pentru maraton sau probe de fond la atletism. Au fost cel puţin cinci jucători irlandezi care, în perioada cît m-am uitat eu la meci, nu au reuşit să atingă nici măcar o singură dată mingea. Mă şi gîndesc cum se laudă băieţii în vestiare:
– Coae, am atins mingea de trei ori cu piciorul şi am bătut şi două auturi.
– Eu am alergat 63,8 kilometri, i-am dat o dată la gioale lui Ozil şi am trecut de două ori linia de mijloc.
M-am gîndit şi cum s-or justifica miile de irlandezi care au plătit o grămadă de bani să vadă un meci de fotbal şi au avut parte, în schimb, de antrenamentul de atletism al favoriţilor lor.
– Frăţică, am fost la meci! Frumos tare: am cîntat cu încă vreo 10-12.000 de afoni, o bună parte beţi, care miroseau a flori de trifoi, a Guinness şi a ciorapi împuţiţi. Am ţopăit, am urlat şi, băi, au alergat ai noştri după mingea aia nemţească senzaţional de ritmic, mai ceva ca în Lordul Dansului. Au mai greşit din cînd în cînd şi au mai atins mingea, dar în general am fost disciplinaţi ca echipă, permiţînd numai portarului să aibă multiple atingeri ale obiectului. În rest, am băut bereeeeee, ne-am bătut cu nişte fraieri şi după aia şi între noi, şi am borît în Franţa! Hai Irlanda de Nord!
Faptul că România şi-a luat-o de la Albania este o dramă naţională. Bun, înţeleg că e nasolie mare că albanezii au nişte lovitori de băşică mai măieştri decît avem noi, dar e cam greu de priceput cum au ajuns principalul subiect al discuţiilor din întreaga societate nişte agramaţi în fiţe, pupători de icoane şi semidocţi specialişti în filozofia alergării pe un cîmp, după un gogoloi.
Pricep că noi, bărbaţii, sîntem un pic retardaţi cînd vine vorba de fotbal. Dar parcă şi femeile încep să se tîmpească după noi, dacă iau în considerare reacţiile pe care le-am văzut pe Facebook. Pozele cu pisici s-au dus dracului, e plin de comentarii despre fotbal. Şi să nu mai aud că femeile sînt ca pisicile. Nu sînt frate, noi sîntem!
Orice rahat care se mişcă pe un ecran ne tîmpeşte. Bine că încă nu au inventat ăştia fotbalul virtual, la care să poţi participa activ, căci am avea sute de milioane de masculi burtoşi care ar muri din cauza suprasolicitării, dînd cu capul în dulap sau cu piciorul în televizor, alergînd prin casă beţi frînţi, în chiloţi şi cu ochelari din ăia virtuali şmecheri pe meclă, şi încercînd să îi facă pe Ibrahimovici şi pe Messi.
Dar să revenim la sportul rege. Cum poate fotbalul să fie sport rege, nu văd. De fapt, fotbalul este sportul rege aşa cum şi maneaua este regina muzicii. Combinaţia dintre Mutu şi vărul Guţă e clar învingătoare. Să trecem şi la partea mai academică a problemei. Deşi greu de crezut (mai ales după ce s-a scris în ultimele zile pe subiectul fotbal şi Brexit), sîntem cele mai deştepte animale de pe pămînt. Creierul ne mănîncă o bună parte a energiei – cam 25% din bătăile inimii.
Naşterile umane (în ciuda referinţelor la sfinţi şi dumnezei – aici se încadrează şi fiul lui Borcea-Pelinel, şi urmaşii lui Firea-Pandele) sînt superdificile şi tare dureroase din cauza unei tensiuni majore: cap mare versus pelvis mic. Adicătelea, cu cît avem mai mult creier, cu atît e mai periculoasă naşterea. Inteligenţa pare să fie legată de mărimea creierului şi cum, în ultimii 200 de ani, se pare că inteligenţa/creierii au tot crescut, evoluţia sau Dumnezeu se pare că ne-au adus o rezolvare: suporterii de la meciurile de fotbal! Ca să nu devenim o specie complet dependentă de cezariană, ne-am procopsit cu sportul asta de genii. Cum altcumva decît prin fotbal ar mai fi putut un alde Dobrin, Bumbescu, Răducioiu să ajungă idoli naţionali?! Faptul că pachetul bere, fotbal şi fete tîmpe, dar tunate, sînt idealul multor masculi la vîrsta procreării o să ne ajute în mod sigur să rezolvăm nepotrivirea dureroasă dintre mărimea capului şi îngustimea canalului prin care ne naştem.
E drept că fotbalul afectează în principal masculii şi, în mod normal, asta ar putea fi riscant pentru procreere. Aici însă au intervenit manelele, care promovează un ideal masculin apropiat de cel al pilangiului mai mult sau mai puţin burtos şi cîteodată inspirat muzical.
P.S. Joc fotbal cu tare mult drag şi sînt destul de talentat la sport. Manele nu prea ascult, dar sînt un rom român afon.
Valeriu Nicolae este secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vîrstnice.