Dansul liber

Sîmbătă " seară de club. E greu să găseşti un loc bun, nu numai un mix bun, mai ales cînd trebuie să ieşi cu prietenii şi aceştia au gusturi diferite. Ca să diversificăm, am ales Malibu, de la care nu ne aşteptam la prea multe. Nu sînt fiţe, nu sînt gusturi extraordinare. Clubul Malibu este un refugiu pentru mulţi tineri dedicaţi dansurilor controversate. Situat într-un colţ obscur de pe strada Mihai Bravu, clubul aşteaptă oamenii să îşi elibereze din frîu pasiunea, pe ritmuri de ritm & blues, hip-hop, latino sau alte genuri specifice. Unii consideră stilurile acestea muzicale de prost gust sau comerciale, însă cînd ajungi acolo şi intri în pielea unui astfel de personaj, lucrurile nu mai sînt la fel. Spiritul tînăr se trezeşte la viaţă, îşi încarcă bateriile cu muzică şi se conectează într-un dans atît de sincer, reprezentativ, încît devine decadent " energia interioară ocupă primul loc. Am fost acolo şi mi-am dat seama că nu e un club tipic. Am întîlnit multe personaje demascate prin dansuri pline de forţă şi pasiune, încadrate într-o imagine a dragostei şi a prieteniei. Prin simplele mişcări libere, pe ritmurile fiecărui sunet, trupurile dansează un dans al libertăţii, al curajului, al furiei, al fricii, al multor sentimente puternice specifice fiecărei identităţi în parte. Eliberaţi de sevrajul rutinei şi al limitelor de la nivelul societăţii, oamenii se "coboară" într-un spaţiu al libertăţii de mişcare şi al exprimării libere. Un grup de tineri între 19-25 de ani şi-au organizat propriul battle. Stînd în cerc, fiecare avea dreptul la un punct de vedere şi la replici exprimate, fireşte, prin stiluri proprii de dans. Fetele îşi exersau puterea de atracţie prin mişcări voluptuoase, iar băieţii îşi descărcau furia, remuşcările sau frustrările, într-un dans agresiv. Ai fi zis că urmează cursuri de dans, însă dintre cei care frecventează Malibu, cei care urmează şcoli de dans se pot număra pe degete. Asta am aflat de la Gomez (Andrei, de fapt), un tînăr foarte vesel, de 28 de ani. "Aici mi-am făcut mulţi prieteni, prin dans. Sînt alt gen de oameni. Dansul e limbaj al trupului şi poţi interacţiona cu oricine într-o secundă." Într-adevăr, pe lîngă noi s-au perindat mulţi, cu care am şi dansat cum nu am mai făcut-o niciodată. Într-un mod inconştient, se simt libertatea şi spontaneitatea alături de persoane foarte diferite. Tot Gomez mi-a zis că e ceva nativ, de aceea mulţi nu au urmat cursuri de dans, în ciuda aptitudinilor. Se antrenează în săli de dans, cum este Malibu. "Ei vin în club ca să se elibereze de anumite stări negative pe care toţi le avem în noi. Sau să încalce limitele. Dacă simţi cu adevărat muzica, trebuie să îţi laşi trupul să se mişte de la sine, în mişcări noi. Asta înseamnă dans. Cu timpul ajungi să faci lucruri incredibil de frumoase: combini o mişcare latino cu una de two step sau începi prin una de balet şi termini cu una de breakdance. Dansul e o cultură mult prea complexă pentru omenire, să zic aşa (rîde)." Multe dansuri devin intime, apropiate. E inevitabil, cred. "Trebuie să existe un contact fizic în dans, dacă vrei să fie ceva frumos. Dacă nu există, dansul nu are sens. Totul porneşte de la atingeri şi de la privire. Dansul e ca un preludiu" " îmi spune Gomez. Faţă de alte locuri, aici oamenii sînt direcţi şi dansează cu cine doresc, fără a se gîndi de două ori înainte. Dansează împreună şi se simt cu adevărat bine, ca între prieteni, pentru că împart aceeaşi pasiune pentru muzică. Nu voi spune că acolo vine numai lume educată sau că vin numai tineri rebeli, ci dimpotrivă, sînt multe tipare prezente sub acelaşi acoperiş: fete singure, băieţi timoraţi care au un stil de dans mai subtil, fete care au ritmul în sînge şi care se dedică trup şi suflet acestor genuri de muzică şi băieţi cu mult curaj, uşor sfidători, care dansează agresiv. Toţi au defectele lor, dar nu pretind că sînt ceea ce nu sînt. Pentru că " aşa cum cred şi cei care frecventează acest club " dacă ar merge în alte locuri mai selecte sau mai bine văzute, ar fi luaţi în vizor la primul pas de dans, pentru că mulţi oameni suferă de prejudecăţi. "Eu unul nu mai vreau alt club. Malibu e casa mea şi acolo mă cunosc cu toată lumea. Acolo am întîlnit oameni simpli şi plini de viaţă. În mare, oamenii vin acolo să asculte muzică bună, să danseze, să fie fericiţi, cu prietenii, să se bucure de tot. Şi nu contează dacă ai 10 lei în buzunar, pentru că te regăseşti pe tine şi uiţi de toate neplăcerile prin dans" " continuă Gomez. Faptul că Malibu este frecventat atît de români, cît şi de străini sud-americani face din club un loc şi mai interesant, mai diversificat; dovedeşte foarte bine că, indiferent de naţionalitate sau de cultură, tinerii, mai ales, comunică printr-un limbaj cu vechime, dar expresiv: dansul liber.