Dacă plagiatul ia timp, cu cianură ați încercat?

Publicat în Dilema Veche nr. 938 din 31 martie – 6 aprilie 2022
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg

…pentru că s-a tot discutat despre eroarea grandioasă făcută de Putin atunci cînd a decis invadarea Ucrainei: cum de a fost posibil să greșească într-un asemenea hal încît să-și distrugă, dintr-o lovitură, toate planurile pe care și le făcuse referitoare la locul pe care-l va cîștiga în istoria Maicii Rusia după ce-i va redobîndi statutul de supraputere pe scena internațională, va umili NATO, va dezbina Europa și va trage de urechi America etc.? Cum de i-au ieșit toate, dar toate, exact pe dos? Dacă erau muște, nu vise de mărire, l-am putea numi pe Putin Croitorașul cel Viteaz: „Șapte dintr-o lovitură!”.

Analiștii occidentali au venit cu multe explicații: informațiile false venite de la subalternii care, de teamă, îi spun ce vrea să audă (pentru că adevărul e ultimul pe lista lor de priorități), tehnica militară învechită care, însă, pe hîrtie arată foarte „la zi” (din cauza contractelor de armament date „celor care merită”, cam ca la noi cele de autostrăzi și panseluțe), generalii inepți (pentru că și gradele se conferă pe criterii care n-au nimic de-a face cu competența), soldații prost instruiți și înfometați (știm – „voi vă prefaceți că ne plătiți, noi ne prefacem că muncim”) ș.a.m.d. Toate explicații de bun-simț, pentru care, ca român, nu-ți trebuie multe studii de securitate și nici acces la serviciile străine de informații. Sînt convins că toți românii care le-au auzit le-au și aprobat fără să stea prea mult pe gînduri. De ce? Pentru că am recunoscut automat „practicile”! Atîta doar că la ruși sînt ceva mai răspîndite și mai pe față. Altminteri, pentru noi, nimic nou sub soare.

Și-acum întrebarea întrebărilor: învățăm ceva din asta? Ne uităm la televizor și vedem cum poporul rus se sinucide de bunăvoie, cu zîmbetul pe buze și-n ritmuri de muzică rock, cum au făcut-o și cei 918 membri ai cultului Templul Poporului (sic!) la comanda predicatorului Jim Jones, în jungla Guyanei. Cum au făcut-o și nemții, la ordinele lui Adolf Hitler. Jones era un predicator american, promotor al creștinismului-socialist, Hitler era un caporal, promotor al național-socialismului. Și nici unuia nu i-a plăcut cartea, dar amîndoi aveau o feblețe pentru socialism. Acum două săptămîni, scriam că și eșecul lui Putin se datorează (da, nu ridicați din sprîncene, ăsta e un eșec care „se datorează”, nu „e cauzat”) aceleiași ignorări a cărții. Pe 26 februarie, la Varșovia, Joe Biden atrăgea atenția că Putin a greșit pentru că n-a studiat istoria. Îi dau dreptate. Ceea ce, însă, lipsește din acest diagnostic al „conducătorilor” este poporul. Lipsesc condușii, de parcă ei ar fi niște mielușei nevinovați, duși la tăiere de către un măcelar nemilos. Din acest diagnostic lipsim noi.

De ce sute sau sute de milioane de oameni aleg să se sinucidă moral, sufletește sau chiar fizic, urmîndu-și conducătorul, cînd e evident că un singur om nu poate forța nici zece oameni, darămite zece milioane? Iată o întrebare pe care și-a pus-o tînărul Étienne de La Boétie (conform prietenului Montaigne, înainte de „majorat”) pe la 1550, toamna, în Discursul despre servitutea voluntară. Iată întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem toți cei îngrijorați că lumea o ia razna. De ce nu ne revoltăm cînd sîntem călcați în picioare? Cînd ne-am pierdut verticalitatea? Există, înclin să cred, un răspuns în mai multe trepte, precum era, pe vremuri, lansarea rachetelor, atîta doar că racheta asta nu merge în sus, ci în jos – deși la fel de repede. Trepte dure, dar necesare dacă nu vrem să ne trezim bînd cianură în junglă, cu zîmbetul pe buze, precum discipolii lui Jim Jones, sau sinucigîndu-ne ca popor, precum simpatizanții lui Putin.

Primul răspuns, prima treaptă (cititorii mai sensibili sînt rugați să-și pună centurile de siguranță): nu ne revoltăm pentru că sîntem proști! Am zis-o! Treapta a doua: de ce sîntem proști? Nu pentru c-am fi proști de la natură, ci pentru că sîntem prost educați. Iar cu asta ajungem la treapta a treia: de ce? De ce sîntem mai prost educați decît occidentalii pe care-i admirăm și cînd îi înjurăm? Păi, pentru că avem educatori proști. De ce avem educatori proști? Păi, pentru că educatorii nu sînt educatori, ci „făcături”. Niște falsuri. De la Standford, nu de la Stanford. Iar cu asta ne întoarcem la noi, la poporul care cumpără genți Vuiton, nu Vuitton, Adiddași, nu Adidași ș.a.m.d. Și nu pentru că am lua vreo „țeapă”, pentru că ne-am lăsa „fraieriți”, „duși de nas” etc. Nicidecum. Știm foarte bine ce cumpărăm, știm că nu e originalul. Dar vrem să ne fălim. Vrem diplome. Vrem titluri. Vrem doctorate. Vrem falsuri – ieftine, dacă se poate. De ce m-ar interesa că „profesorul” e „prrofesor”, că „doctorul” e „doctorrull” sau altă ghidușie de felul ăsta? Ce mă interesează c-a plagiat și că, de fapt, și-a luat titlurile pe furtișaguri? Așa mi le iau și eu, c-așa  se fac banii și așa merge lumea.

Merge pînă nu mai merge. Pînă se împotmolește, cum s-au împotmolit și tancurile și invazia lui Putin în Rusia. Pentru că toate cauzele identificate – de la servilism la corupție și de la rapoartele false la incompetență – se reduc la unul și același factor: proasta educație. Subliniez, proasta educație, nu lipsa ei. Lipsa educației e benignă, pentru că e lesne de recunoscut și de acceptat ca atare: „Dom’le, habar n-am cum se face un tort de mere, cum se tratează adenomul de prostată sau care sînt formulele lui Lorenz despre spațiu și timp”. Asta nu mă deranjează să recunosc. Proasta educație e însă fudulă. Nu se mulțumește doar cu furatul, ci vrea să-i fie recunoscut ca act de caritate.

Și pe urmă, lumea aia moare. Cu tancuri, avioane, submarine și arme nucleare cu tot.

La noi, se așteaptă, blajin, confirmarea legii că plagiatele de dinainte de 2011 nu se mai numără ca și plagiate (?!?), procuratura a blocat accesul la plagiatul premierului (și generalului) Ciucă ș.a.m.d. Pentru a „demonstra” un plagiat în Grădina Maicii Domnului e nevoie de comisii speciale, e nevoie de o armată de specialiști în domeniul „Ana are mere, Xenia are pix”, că nu ne putem repezi, așa, fără să fim specialiști, să declarăm că nu Gigi Becali a scris Critica rațiunii pure. Putem fi dați în judecată!

De asta ne doare pe noi acum, cînd prețurile cresc, războiul bate la ușă, corupția ne ucide și ne conduc incompetenții? Nu știu, să ne gîndim. Vorba unui banc c-un ziarist chinez de pe vremea lui Ceaușescu: Dacă n-a murit nimeni nici de frig, nici de foame, nici de batjocură și nici de la plagiatele Elenei Ceaușescu, cu cianură ați încercat?

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.