…ar fi spus profesorul meu de Biofizică pe cînd eram tînăr student la Medicină, la Cluj. Nu știu cum mai stau lucrurile acum, dar pe vremea mea, pentru studenții mediciniști clujeni, trei materii erau spaima: Anatomia, Morfopatologia și… Biofizica. La astea se cădea pe capete, așa că fiecare se pregătea cum putea mai bine: se băteau mătănii, se evitau scările, se scuipa peste umăr de trei ori ș.a.m.d. Și-atunci, pe vremea comunismului (!), profesorul de Biofizică a spus unui întreg amfiteatru următorul banc: Un avion american de ultimă generație se prăbușește, accidental, în Rusia. Pilotul, Tom, scapă cu viață, dar e luat prizonier. Cum avionul era un prototip, rușii îl iau imediat la interogatoriu: Care e portanța avionului? Care e cadența de tragere a mitralierelor de la bord? Care e viteza maximă? Pînă la ce altitudine poate zbura? La fiecare întrebare, Tom răspunde cu „Nu știu”, așa că e torturat în fel și chip. Degeaba. Rușii nu pot scoate nimic de la el. În cele din urmă, are loc un schimb de prizonieri, iar Tom e trimis acasă tumefiat, fără dinți și fără unghii. Colegii aviatori sînt oripilați de cruzimea rușilor și-l întreabă ce sfaturi le poate da pentru cazul în care s-ar trezi în aceeași situație. Tom le răspunde: „Măi băieți, puneți mîna și învățați cartea tehnică a avionului, că dacă vă prind rușii că n-o știți, vă rup în bătaie!”.

Bănuiesc că Putin nu știa bancul sau, dacă-l știa, credea că se aplică doar de la ruși la americani, nu și invers. Ei bine, s-a înșelat. Amarnic. Aici nu e vorba despre ruși sau despre americani. Viața te pedepsește dacă nu cunoști „cartea tehnică a avionului”, ceea ce, în cazul politicienilor, democrați sau nu, constă în cîteva texte de bază ale filosofiei politice. (Ajuns pînă aici cu lectura acestui text, cititorului îi este îngăduit să zîmbească nițel sau chiar să rîdă cu gura pînă la urechi, dacă așa poftește, după care este rugat să redevină serios.) Dacă nu mă credeți, amintiți-vă de Ceaușescu, cel pe care l-am împușcat, creștinește, de Crăciun. De ce un dictator care-a controlat milioane de români pentru atîția amar de ani și-a pierdut puterea în cinci minute? Vă mai amintiți? Pentru că scenariul în care Ceaușescu ar putea fi huiduit de către mulțime în timpul unei transmisii în direct nu a fost luat niciodată în considerare. Și-atunci, cînd au izbucnit huiduielile la București, o țară întreagă a putut vedea pe chipul dictatorului frica. Iar cînd transmisia a fost întreruptă, tot de frică, românii au ieșit în stradă cu milioanele. De ce? Pentru că, după cum spunea englezul Thomas Hobbes pe la 1651 toamna, în politică și nu numai, reputația de putere e puterea. Cîtă vreme lumea crede că ai putere, o ai. Cînd lumea încetează, dintr-un motiv sau altul, să creadă că o mai ai, n-o mai ai! Simplu ca bună ziua, dar Ceaușescu nu îl citise pe Hobbes.

Sînt sigur că nici Putin nu l-a citit pe predecesorul lui Hobbes, italianul Niccolò Machiavelli. Dacă ar fi făcut-o, sau dacă Principele ar fi manual obligatoriu pentru orice dictator „respectabil”, rusul ar fi știut pe dinafară lecția de bază din cartea lui Machiavelli: oamenii îți iartă orice cîtă vreme ai succes, dar sînt gata să se transforme dintr-o turmă de oi într-o haită de lupi de-ndată ce miros ezitarea, frica, eșecul. Dacă scopul scuză mijloacele, a-ți rata scopul reprezintă păcatul capital. Se cheamă că n-ai știut să-ți apreciezi bine șansele, fie pentru că ți-ai subapreciat adversarul (sau adversarii), ți-ai supraapreciat puterile sau n-ai cîntărit bine conjunctura. Nu mai contează. Ai pierdut. Dar dictatorii de aia sînt dictatori – pentru că nu le place cartea.

Iată de ce Putin, omul care și-a construit cariera pas cu pas, în timp, ca pe o catedrală a răului, calculat, cu sînge rece și fără remușcături ale duhului lăuntric, cum ar fi zis James Joyce, a greșit tocmai la sfîrșit. A greșit la fel de grandios precum a construit, atîta doar că nici Putin nu e Zorba Grecul, să poată aprecia o prăbușire magnifică, și nici Rusia nu e o insuliță din Grecia. A sperat că va rămîne în istorie ca omul care i-a redat Rusiei „măreția țaristă” și-a reușit s-o distrugă. Rusia nu va mai conta pe scena internațională decît ca un actor de mîna a doua sau a treia. A sperat că va distruge naționalismul ucrainean și-a izbutit să-l justifice și să-l întărească. A nădăjduit că va ocupa Ucraina în cîteva zile și s-a împotmolit în realitatea pe care subalternii, din frică sau incompetență, nu mai contează, nu i-au oferit-o. A crezut că va profita de o Uniune Europeană șubredă și-a reușit s-o refacă, cu tot cu Marea Britanie. A fost convins că-i va convinge pe chinezi că Rusia joacă în continuare în prima ligă, iar chinezii îl mîngîie acum, cu blîndețe, pe creștet, cum faci cu un copil neastîmpărat care sparge geamurile vecinilor. N-a revigorat doar Alianța Nord-Atlantică, dar a reunificat o Americă pînă acum cîteva săptămîni polarizată, i-a prins pe trumpiști cu pantalonii în vine și pe cei grăbiți să cînte prohodul democrațiilor liberale și al capitalismului cu degetul în nas.

Joe Biden spunea că Putin „a pierdut” indiferent de ce se mai întîmplă. În românește sună și mai bine – „A înfrînt!”. A înfrînt pe toată linia și nici o victorie „de etapă” în Ucraina nu-l mai poate ajuta, nici ocuparea Kievului, nici anihilarea lui Zelinski, nimic. Dacă l-ar fi citit pe Machiavelli, ar fi știut că răul trebuie făcut dintr-o dată, precum ți-ai smulge un fir de păr din nas, pentru că altminteri vei fi nevoit să trăiești pe vecie cu un pumnal însîngerat în mînă. Ar fi știut să nu-și aleagă sfătuitori dintre lingăi, că ăștia te trag în prăpastie. Ar fi știut ce știau românii – că nu te lupți cu doi adversari mari în același timp (nici Hitler nu-l citise pe Machiavelli). Ar fi știut că frica se poate transforma în ură. Pentru că ura, ca și iubirea, nu pot fi controlate. Ce mai tura-vura, ar fi știut să-și aprecieze și forțele, și inamicii, și conjunctura. A înfrînt pe toată linia – și-o știe și el, chit că nu vrea s-o recunoască. De-acum nu i-a mai rămas decît să se autoiluzioneze.

Din nefericire, între timp vor mai muri oameni și alte cîteva miliarde vor suferi mai mult sau mai puțin. Un singur lucru, însă, e sigur – sfîrșitul. E scris în cartea tehnică a avionului.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).