Da-Da-Da-Dum! Simfonia destinului
Da-Da-Da-Dum!
Este aproape imposibil ca aceste note muzicale să nu fie (re)cunoscute. Au fost preluate și reproduse în zeci de versiuni din Simfonia a V-a compusă de Ludwig van Beethoven, care așa începe.
Nu știu exact cum este în muzică, dar în istorie, de multe ori, începutul poate contrasta puternic (și frumos) cu parcursul. Ori cu finalul, depinde de caz.
Da-Da-Da-Dum!
Simfonia a V-a a avut parte de un proces de creație și de un debut nu chiar armonioase, contrazise cumva de succesul pe care l-a dobîndit, devenind una dintre cele mai celebre compoziții ale lui Beethoven și probabil cea mai recognoscibilă dintre toate.
Artistul a început să lucreze la opera muzicală din 1804, moment în care problemele sale cu auzul erau deja într-un stadiu avansat. A scris, a revăzut, a modificat, a finisat creația pînă cînd a simțit că a ajuns la rezultatul pe care și-l proiectase în minte, patru ani mai tîrziu. Opera a căpătat denumirea Simfonia destinului, se pare, în urma unei discuții pe care Beethoven a avut-o cu secretarul și biograful său, Anton Schindler. Cînd acesta din urmă l-a întrebat pe compozitor despre laitmotivul de la începutul Simfoniei, a primit următorul răspuns: „Acesta este sunetul destinului care bate la ușă”. Există și unele teorii ale istoricilor care nu confirmă total evocarea lui Schindler, dar cert este că Simfonia a V-a a căpătat acest nume.
A urmat premiera, care a avut loc pe 22 decembrie 1808, în Viena, la Theater an der Wien.
Recenziile criticilor nu au fost nicidecum spectaculoase. E drept că, în seara aceea, stelele nu prea s-au aliniat pe portativ. În sala de concert era teribil de frig, iar piesa a început după vreo două ore, conform programului muzical care includea patru ore de reprezentații. Nici orchestra nu a fost în mare formă în acea zi de decembrie, iar la un moment dat, Beethoven, care era și dirijorul, și pianistul spectacolului, a fost nevoit să întrerupă ansamblul muzical și să reia integralun pasaj.
Nu-i de mirare că, imediat după premieră, Simfonia a V-a a lui Beethoven nu a primit aprecieri în mod deosebit. Ulterior, însă, le-a primit la superlativ și a fost inclusă ca piesa centrală în repertoriul celor mai mari orchestre din lume. Simfonia destinului a ajuns la urechile ascultătorilor și în afara sălilor de spectacol. Un exemplu: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Radio BBC folosea pasajul de început în deschiderea emisiilor – asta și pentru că cele patru note muzicale din introducere reproduceau cuvîntul „victorie” în codul Morse.
Ce rămîne de făcut? Să dirijăm cît mai multe legături între simfonii ale destinului și victorii.
Da-Da-Da-Dum!
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
