Curierii de altădată
În centrul Iranului se află un vechi oficiu poștal, de prin secolul al XVIII-lea, care în prezent are o întrebuințare pur turistică, fiind un mic Muzeu al Poștei și Comunicației.
Nimic foarte deosebit pînă aici. Dar iată ce scrie Herodot despre curierii persani și despre sistemul poștal persan antic:Nici zăpada, nici ploaia, nici căldura, nici bezna nopții nu îi împiedică pe acești curieri să își ducă rapid la îndeplinire tura stabilită. O variantă a acestui citat reprezintă deviza neoficială a Seviciului Poștal al Statelor Unite (USPS) și este inscripționată pe fațada oficiului poștal principal din New York.
Nu întîmplător.
Sistemul de livrare a mesajelor dezvoltat în Imperiul Persan (care includea și Iranul de astăzi) a depășit în performanță ceea ce egiptenii și chinezii aveau deja în materie, apropiindu-se cel mai mult, probabil, de serviciile poștale moderne, mai ales prin spațiul amplu pe care îl acopereau. Rețeaua de drumuri a vastului imperiu era străbătută de curieri poștali călare cu rapiditate și precizie, la o scară atît de mare cum nu se mai întîmplase înainte. Apropo, asta începea să se întîmple cîndva prin anul 500 î.e.n. Astfel a luat naștere și așa-numitul Drum Regal (Royal Road) care lega capitala administrativă a imperiului, Susa (situată undeva în vestul Iranului), de Sardis (vestul Turciei de astăzi). Un mesaj călătorea între șapte și nouă zile de la un capăt la altul al Drumului Regal, care se întindea pe aproximativ 2.600 de kilometri. Un record absolut în context. Aproape de la sine înțeles, serviciile de acest gen erau folosite doar de împărați, în scopuri administrative.
Eficiența sistemului persan se baza și pe regimul de ștafetă pe care îl avea la bază. Herodot detaliază: Primul călăreț îi înmînează mesajul celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea și astfel mesajul trece din mînă în mînă. Cu alte cuvinte, existau un fel de stații poștale de unde curierii preluau unii de la alții mesajele pentru a le duce la destinație cît mai rapid. Aceste puncte de preluare erau poziționate după un calcul atent care ținea cont de distanța maximă pe care o putea parcurge, cu viteză, un cal. Și călărețul. De fapt, și în asta mai consta succesul perșilor la capitolul curierat, talentul remarcabil al călăreților. Se pare că măiestria lor în călărie a inspirat și conceperea jocului de polo și le-a dat grecilor din Atena ideea de a introduce cavaleria.
Oricum ar fi, chiar dacă vremea curierilor poștali pe cal a trecut, iscusința și ingeniozitatea perșilor au rămas o sursă de inspirație istorică. Bună de povestit.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
