Curcani, porci şi şobolani
În 2013 am scris articolul de mai jos despre porci şi curcani, un articol pe care l-aş fi putut scrie la fel de bine şi în 2016, cu atît mai mult cu cît am trăit de atunci şi experienţa de a fi „Iexcelență“.
Citesc N.N. Taleb, Antifragil. Taleb explică, în stilul său caracteristic, de ce ar trebui să evităm să fim curcani. Curcanii (cel puţin la americani) sînt bine îngrijiţi, primesc tot ce au nevoie şi se îngraşă în mod constant. Starea lor de confort şi bunăstare creşte predictibil de pe o zi pe alta. O evoluţie constantă, aproximativ lineară, spre mai bine. Cei care îi hrănesc sînt prietenoşi cu ei şi de încredere. Asta pînă cînd îi taie. M-am tot gîndit că la noi, în Românica, curcanii ăştia sînt rari, căci noi sîntem mult mai interesaţi de porci. Societatea noastră are – în mod evident – înclinaţie pentru porci. Sîntem mult mai mult porci decît curcani.
Deşi credem că trăim prost, totuşi nivelul nostru de trai, comparativ cu media pe glob, este mult, mult mai bun. Avem berica, grătărelul şi ne permitem măcar „nește“ KFC, McDonald’s, cartofi prăjiţi sau cîte o şaorma cu de toate. Canalele de televiziune, politicienii şi vedetele noastre ne oferă rahatul, mizeria sau noroiul necesare pentru a ne răcori şi a ne simţi un pic mai bine după ce i-am înjurat pe unul sau pe altul. Votăm politicieni corupţi şi guiţăm tare că sînt corupţi, apoi ne lăfăim cu ceva de băut sau de molfăit uitîndu ne la Antena 3, România TV sau Realitatea (că OTV-ul nu mai e) şi „citim“ pozele din tabloide. O bună parte dintre noi speră deschis – iar alţii în secret – că, poate, la un moment dat, or să cîştige şi ei ceva, la fel cum o fac porcii politici sau porcii afacerişti din tranzacţiile cu statul. Dacă nu noi, măcar rudele sau prietenii noştri să fie loviţi de noroc şi să facă o şmechereală care să ne aducă şi nouă „succesuri“.
Avem însă şi noi curcanii noştri. Curcanii ascultă Radio Guerrilla, citesc filozofie, Dilema veche, Kamikaze sau Caţavencii, mănîncă sănătos sau măcar organic, se duc la sală, se îmbracă cu bun-gust şi se văicăresc elegant.
Atît porcii, cît şi curcanii aşteptăm ca statul să ne dea şi nu facem mai nimic ca să schimbăm statul. Continuăm să dăm mită pentru a ne rezolva problemele mai repede şi să ne băgăm în faţă la cozi, dacă avem ocazia sau tupeul. Pupăm în dos autoritatea dacă o întîlnim, deşi o înjurăm pe la spate de toţi morţii sau măcar o dispreţuim cu spume. Problema e aceeaşi şi la curcani, şi la porci. Ne obişnuim cu situaţia pînă cînd ne vine rîndul la tăiere. Porcul sau curcanul politic e mai abil, cîteodată un pic mai sofisticat, dar şi el are aceeaşi problemă. Va fi în cele din urmă înjunghiat, dacă nu chiar sacrificat (Năstase este cel mai bun exemplu).
Taleb crede că trebuie să ne ferim de confort dacă vrem să avem succes. Cu cît mai multe şocuri, cu atît mai bine. Şocurile nu înseamnă sacrificiu. Eu urăsc ideea sacrificiului. Mi se pare stupidă şi demotivantă denumirea de „generaţie de sacrificiu“. Nu am chef să fiu generaţie de sacrificiu, eu vreau să fiu în generaţia de neporc şi necurcan. Pentru asta sînt necesare cîteva lucruri:
● Eu însumi să fac ceva substanţial ca să schimb societatea asta. La fel de substanţial pe cît aş vrea să facă cineva pe care mi-aş dori să îl aleg să mă reprezinte.
● Să sprijin oamenii care fac ceva bun. Nu pe Facebook sau Second Life, ci în realitate.
● Să eliminăm ambiguităţile din politică. Să cerem de la cei pe care îi votăm să ne arate ce au făcut în mod concret înainte de a ne spune ce or să facă. Să îi ajutăm pe cei care ne plac fiind critici cu ei.
● Să încercăm să sprijinim sau să ajutăm la crearea unei prese independente şi necoruptibile. Ştiu că sună aberant pentru mulţi, dar asta e din cauza dependenţei create de statutul de porc sau curcan.
● Să ne gîndim împreună şi să mai adaugăm nişte lucruri care să facă posibilă promovarea meritocraţiei de către sistemul de învăţămînt şi cel administrativ şi să ne punem pe treabă.
Pe lîngă că sînt porc cu ambiţii de curcan, mai sînt şi cioară. De primele două sper să mă vindec urmînd tratamentul de mai sus, de ultima nu am cum – e de la mama.
Azi am citit despre şobolanii de abator. Şobolanii de abator sînt mai mari, mai vicleni şi mai puternici decît şobolanul tipic. În cazul în care nu au acces la mîncare, vor încerca să roadă tot ce este posibil pentru a ajunge la sursa de hrană. În Statele Unite a existat practica de a avea camere speciale pentru şobolani, unde aceştia primeau resturile de la animalele tăiate. Cantitatea de hrană era limitată, iar în condiţiile în care se observa o creştere a numărului de şobolani se impuneau restricţii. Scăderea cantităţii de hrană trebuia făcută însă treptat şi cu mare atenţie, în aşa fel încît să nu ducă la o creştere a agresivităţii şobolanilor, ci doar la un control al populaţiei existente. Pentru a şi păstra porţiile cu care erau obişnuiţi, şobolanii mari nu ezitau să mănînce puii de şobolani.
De cele mai multe ori abatoarele reuşeau să menţină un număr relativ constant de şobolani care erau hrăniţi zilnic, prevenind astfel pagube importante şi posibila infestare a cărnii. Camerele de şobolani erau mult mai rentabile decît investiţiile uriaşe în cuşti enorme de sîrmă groasă care să protejeze camerele frigorifice şi eventual camerele unde avea loc sortarea cărnii. Se evitau astfel atît pagubele structurale (şobolanii distrugeau cabluri, uşi, sistemele de canalizare, zidurile camerelor frigorifice), cît şi costurile foarte mari de deratizare.
Aşa că, pe lîngă porci şi curcani, avem şi problema şobolanului politic. Problemă care se acutizează pe zi ce trece.
