Cupa Davis: peste 120 de ani de istorie în Salatiera de Argint
Recipientul este esențial, o să aflați îndată de ce.
Se pune la bătaie anul 1899. Se adaugă patru membri talentați și pasionați ai echipei de tenis de la Universitatea Harvard, care organizează un meci de tenis între echipa Statelor Unite ale Americii și cea a Regatului Unit. Peste acesta se presară, după gust, un praf de rivalitate americano-engleză, cît să accentueze aroma jocului.
Unul dintre cei patru organizatori, Dwight Davis, jucător de tenis profesionist, plămădește formatul competiției sportive pe echipe Turneul Internațional de Tenis de Cîmp. Se lasă la dospit.
Domnul Davis se ocupă între timp de trofeul turneului. Face comanda la una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de trofee de la vremea aceea. Rezultă o cupă de argint care surprinde aerul aristocratic al tenisului din epocă prin numeroasele ornamente florale și prin bordurile decorative. Forma trofeului: teoretic (și mai pretențios), un bol de punci, practic (și mai popular), un bol pentru salată. Costul: aproximativ 750 de dolari la valoarea de atunci (da, domnul Davis făcea parte dintr-o categorie socială care îi permitea să folosească ingrediente scumpe).
Turneul Internațional de Tenis de Cîmp crește de la an la an. În 1905 i se alătură Franța, Austria, Belgia, Australia și Noua Zeelandă, iar apoi se extinde în întreaga lume, ceea ce îi determină pe organizatori să îl numească neoficial Cupa Mondială a Tenisului. Oficial, devine încă din 1945, cînd Dwight Davis moare, Cupa Davis.
Se joacă cu talent și pasiune.
În 1972 se modifică formatul inițial. Se remodelează în 1981 și în 2019. Pentru consistență și savoare se încorporează, pe rînd, jucători precum Fred Pery, Roy Emerson, Rod Laver, Jimmy Connors, John McEnroe, Andre Agassi, Pete Sampras, Roger Federer, Andi Roddick, Rafael Nadal, Novak Djokovic.
Încă de la început, Salatiera de Argint se ornează cu numele campionilor turnelui. Cît cuprinde. Adică primele 19 ediții. Ulterior, cîștigătorii se înscriu pe tava de argint pe care stă trofeul. Cînd și locul de pe tava a fost epuizat, cupa se asezonează cu un piedestal de lemn pe care sînt prinse tăblițe de argint unde se trec numele învingătorilor. Urmează și un al doilea astfel de piedestal, apoi al treilea, care are spațiu de inscripționare pînă în 2036.
Între timp, jocul continuă. Ca și istoria.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
Foto: wikimedia commons
