Cum ajunsei italian

Publicat în Dilema Veche nr. 651 din 11-17 august 2016
Oxford, premierul şi Isaura jpeg

Stau la o fiţă de hotel la 1900 de metri altitudine, în Dolomiţi. Se poate urca pînă pe la peste 3000 de metri, unde este şi un gheţar. Neam de neamul lui Ignat şi al lui Ciolan nu au ajuns pînă la înălţimea asta, în ciuda tuturor stereotipurilor propagate de compatrioţi binevoitori, mari admiratori de ciori şi, implicit, ai grupului etnic al mamei. Sînt la o conferinţă unde totul e frumos, bine organizat, şi ascult un nene rabi pe care l-a lovit inspiraţia şi vorbeşte de parcă vrea să cîştige campionatul mondial de emfază despre relaţia noastră cu divinitatea. Mă gîndesc, plin de pietate, ce mişto ar prinde acilea o paranghelie frumoasă cu grătar, pe muzica lui văru’ Guţă sau a domnului Salam. Eventual, făcută pe ghețarul care se vede de la fereastră, ca să intrăm şi în Cartea Recordurilor pentru grătarul la cea mai mare înălţime. În mod sigur, participanţii la conferinţă ar fi un pic mai entuziaşti; acuşica, par toţi loviţi de lipsa de oxigen cauzată de altitudine.

Nea rabi al Florenţei îşi continuă discursul cu un entuziasm vrednic de o competiţie strînsă de curling. Pot să jur că cele două muşte energice pe care le-am văzut cînd am venit şi care acum sînt dispărute şi-au tăiat deja venele pe lungime. E frumos rău pe aici, aşa că decid să o şterg să văd minunăţiile din jur. Sînt la două ore de condus de la aeroportul din Milano, în Passo del Tonale. Mi se face foame. Restaurantul în care mănînc e făcut parcă de maică-mea, sfătuită de Lili şi cu banii lui Becali. Pe peretele din faţă e pictat un lac care corespunde aproximativ lacului glaciar de pe lîngă noi. Pe lîngă lac se învîrt nişte urşi. Trei. Tot pe mal este şi un castor. Singura problemă e că dimensiunile castorului sînt aceleaşi cu ale urşilor. Şi că ar putea să fie orice, de la şobolan la vidră. Nu am avut nicicînd pic de talent la desen şi mă gîndesc cu mîndrie că aş fi putut picta lejer ceva asemănător.

Peisajul este întregit de munţi şi de pădure şi te aştepţi în orice moment să apară calul din carpeta aia cu „Răpirea din Serai“ la care se închina maică-mea în timpul lui Ceaşcă, pe cînd încă nu aveam cele 68 de icoane şi 43 de Cine de Taină în casă, cu care ne-am procopsit imediat după Revoluţie. Norocul a fost că mama s-a pocăit după cîţiva ani şi aşa am scăpat de toate. Numai taică-meu şi damigenele lui au rămas, în ciuda dorinţelor şi, respectiv, a rugăciunilor.

Mesele sînt şi ele decorate elegant cu trei rînduri de feţe de masă, una peste alta, de dimensiuni diferite, într-o întrupare fericită a maximului de kitsch posibil, încît să mă simt ca acasă. Scaunele, florile artificiale, tavanul decorat parţial cu lemn, veiozele elegante atîrnate de tavan, dantela şi șervetele de pe masă mă fac să mă gîndesc că o să iasă maică-mea din bucătărie. Chiar vine o tanti mică şi brunetă bine – ca mama – să îmi ia comanda. Comand un minestrone şi o pizza. Minestronele e sărat rău, aşa că senzaţia că sînt acasă se accentuează. Mă gîndesc să protestez un pic, dar la cum ţipa la bărbatu-său care face pizza, mi-e frică să nu-mi pună castronul în cap. Procedez la fel cum procedez şi cu mama şi beau un kil de apă în timp ce mănînc supa. Dacă nu ar fi fost atît de sărată, ar fi fost senzaţională.

Îmi trînteşte şi pizza pe masă, cu entuziasmul cu care m-a întîmpinat ofiţerul de la vamă cînd m-a văzut şi un pic mai negru, şi nebărbierit, şi venit cu Wizzair-ul din România. La plecare m-am gîndit să îl salut elegant cu un Allah’u Akhbar, dar m-am temut că nici paşaportul diplomatic cu care am venit nu m-ar fi putut salva de un control de prostată. Pizza e fabuloasă. Mă ling pe deşte, ca un gentleman ce sînt. Între timp, doamna îi toacă discret creierii lui bărbatu-său cu o voce şi o cadenţă care denotă ani de experienţă. Nu îndrăznesc să cer desert, că e clar tensiune în casa oamenilor. Plec repede şi mă închin discret cu limba că am scăpat neotrăvit şi nebătut.

A doua zi mănînc la hotel. Tot ca acasă, numai că pare că a gătit tata. Spre seară, cu maţele chiorăind, îmi iau inima în dinţi şi mă duc iară la restaurantul cel bun. Patroana e la intrare. În restaurant e un motociclist duşmănos cu nevastă-sa şi un alt italian care pare să fi fugit de acasă cu toţi cei trei copii. Zgripţuroaica îmi zîmbeşte – m-a recunoscut. Mă gîndesc pentru o clipă să îmi încerc norocul şi să îi zic că aş vrea un minestrone. Numai că de data asta l-aş vrea fără surplusul din minunata mirodenie numita sare, deşi ieri am primit-o cu multă recunoştinţă. Însă seamănă prea mult cu maică mea cînd era tînără ca să îndrăznesc, iar bărbatu-său e cam zdrahon şi pare a fi total telecomandat de ea. Se mişcă la fel de rapid ca mama, îl bagă în priză şi pe blondul care se ocupă de cuptor şi în 20 de minute toţi mîncăm. Pizza e mai mare de data asta. Parcă și mai bună, deşi nu am crezut că se poate mai bună. Plec ghiftuit.

Il Giro – turul Italiei – trece în fiecare an pe aici. De fapt, unde sînt este chiar punctul terminus al unei etape. Se lasă seara peste Dolomiţi şi priveliştea e năucitoare. Stau şi îmi belesc ochii ca prostul la munţi. O maşină trece pe lîngă mine, mă claxonează şi aud un glas dulce care îmi urează gingaş, în româna de Bucureşti:

– Bă, boule, eşti în mijlocul străzii! Du-te-n gura mă-tii de broscar!

Sînt recunoscător că nu a dat peste mine, decid să mă fac brusc italian şi răspund galant:

– Grazie mille!

valeriu2 JPG jpeg

Foto: V. Nicolae

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase de pe Transapuseana, cel mai scump drum din ţară. Primul tronson este aproape gata VIDEO
Primul tronson din drumul de 78 de kilometri, care face legătura între Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74), va fi recepționat în decembrie.
image
Schimbarea la față a Bisericii Ortodoxe Române: Aprobarea Sfintei Mucenițe Anticorupția
Sfântul Sinod a făcut publice măsurile pe care le ia pentru a combate corupția din cadrul Bisericii Ortodoxe. Preoții nu vor mai putea solicita și primi donații decât dacă acestea sunt de un real folos unităţilor bisericeşti, iar cei care vor fi prinși cu mită riscă excluderea din BOR.
image
Cât se pierde dintr-un porc viu după tăiere: Prețul real al unui kilogram de carne
Porcii „în viu” se vând cu prețuri cuprinse între 15 și chiar 25 lei/kg, însă puțini știu că după tăiere se pierde un procent uriaș din greutate, ceea ce face ca prețul să fie mult mai mare.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic