Cultura de Wikipedia
Toată lumea știe faimoasa observație a lui Umberto Eco: „Reţelele de socializare dau drept de cuvînt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvînt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama Internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr“. Toată lumea este de acord cu această observație. Și totuși, nimeni nu renunță la rețeaua de socializare. Și totuși, nimănui nu-i trece prin cap să se deconecteze pentru tot restul vieții de la Internet. Bineînțeles, nici un om care aderă la părerea lui Eco și continuă să posteze pe Facebook nu-și poate măcar imagina că el, chiar el, fie și pentru o singură postare, poate fi „idiotul satului“.
Mi se va spune că, pe lîngă inconvenientul semnalat de faimosul italian, există indiscutabile beneficii. Nu zic că Internetul nu are avantaje, dar zic clar că sînt departe de a fi indiscutabile. Dimpotrivă, zic că îndărătul fiecărui beneficiu zace o mare capcană, fie ea de ordin moral sau intelectual, în care omul recent cade fără șansă. E bine, de pildă, că ai la îndemînă, pe telefon, fel de fel de enciclopedii. Wikipedia e cea mai faimoasă. Auzi un nume de care n-ai mai auzit și îți trezește pe loc interesul, imediat poți afla cînd și unde a trăit și cam ce a făcut în viață. Îți trece pe sub ochi o referință și ai vrea rapid să mai faci un pas, să știi ce-i cu ea, imediat îți poți satisface curiozitatea. Ai de scris o denumire mai complicată dintr-o limbă străină, imediat afli cum se scrie corect. Nu-i rău. Este, însă, dezastruos să ajungi să crezi că, după ce consulți rapid Wikipedia, chiar știi!
Diferența dintre a ști cîte ceva despre un anumit subiect și a ști cu adevărat acel subiect este enormă, iar Wikipedia dă nefericitei naturi umane iluzia anulării acestei distanțe. În plus, Wikipedia este o enciclopedie făcută în spiritul corectitudinii politice de azi, al istoriei rescrise după ideologia dominantă a timpului pe care îl trăim, o enciclopedie în care oricine, democratic, poate scrie, adăuga, corecta. Nu este, în nici un caz, produsul unui efort enciclopedic așa cum ne-au obișnuit secolele anterioare – de altfel, ideea este că secolele anterioare ne-au obișnuit prost, cu savanți care scriu numai ei. Greșit! Într-o enciclopedie a vremii noastre poate scrie oricine și tot oricine poate, apoi, contrazice, și tot așa. Că Wikipedia este, fatalmente, incompletă pare a fi cel mai mic neajuns al ei. Ei bine, deși aceste neajunsuri sînt vizibile din avion și nici măcar cei care o fac nu pretind altceva, Wikipedia reușește să dea celor mai mulți utilizatori impresia de infailibilitate totalizantă. Să ne înțelegem: cel care consultă rapid Wikipedia iese în cîștig doar dacă știe bine ce consultă și la ce poate folosi informația pe care o dobîndește astfel. Am impresia că cei care au lansat acest proiect erau de bună credință și chiar au vrut să pună la îndemîna omului de azi un instrument de rapidă informare și nu o sursă de cunoaștere adîncă, temeinică, fundamentată. De aceea, sînt șocat cînd aflu că Wikipedia devine sursă pentru teze de doctorat, ba chiar că e plagiată la cel mai înalt nivel academic. Așa cum spuneam, ca orice alt produs benefic al Internetului, și Wikipedia ascunde o capcană în care omul recent cade cu seninătate. Cel care consultă rapid Wikipedia și apoi vorbește lumii cu convingerea că știe despre ce vorbește, bazîndu-se doar pe ce a „vizualizat“ (nici măcar citit!) acolo, este chiar „idiotul satului ca purtător de adevăr“, despre care vorbea Eco.
Mai departe, alchimia complicată a naturii omenești face ca opinia ignorantă, plecată dintr-o privire aruncată pe Wikipedia a „idiotului satului ca purtător de adevăr“ să cadă în urechile multora drept mai convingătoare decît opinia savantă, plecată din ani de studii, a unui specialist. Cum și de ce se întîmplă asta este o altă temă de reflecție. Eu vreau, în aceste rînduri, să vorbesc despre altceva: despre unul dintre cele mai perverse efecte ale culturii de tip „Wikipedia“. Și, ca să fiu mai elocvent, iau un exemplu. Nu chiar imaginar, dar îmbogățit de imaginația mea într-atît încît să fie clar.
Încep cu un mic ocol. Toată chestia cu Facebook este să te bage lumea în seamă, să te vezi cumva. De-aia succesul aparține unor inși care comit drăcii: ling cactuși, sar de pe casă direct în băița de bebeluș din curte, pupă șerpi veninoși pe bot, își filmează grăsimea de pe burtă executînd coregrafii pe Bolero-ul lui Ravel etc. Cum nu e chiar la îndemîna oricui să fie într-a-tît de țicnit, ăștia mai normali apelează la alte tehnici-șoc de creștere a vizibilității. Una dintre ele este să ataci frontal, cu tupeu, subiecte tari. Nu contează că nu te pricepi la ele – pe Facebook, ca pe orice altă scenă din lume, importantă e atitudinea. În plus, nepriceperea se vindecă repede cu Wikipedia. Nu te pricepi, deschizi Wikipedia, citești trei minute ce scrie acolo și gata, te pricepi. Să trecem la exemplul meu. Iei un subiect tare. Să zicem, fecioria Maicii Domnului. Subiect teologic care cere studiu serios și, mai ales, multă experiență religioasă. Subiect tare pentru că, pe de o parte, este în radical răspăr cu experiența omenească unanimă și, pe de altă parte, este extrem de sensibil pentru o grămadă de oameni credincioși, căci credința creștină fixează eterna feciorie a Mariei în centrul dogmei ei. Pe Wikipedia găsești imediat datele discuției. Ba chiar găsești cuvinte evanghelice (adică cuvinte grecești) explicate sumar. Păi, asta e formidabil – poți da imediat pe Facebook părerea ta completată cu ceva discuții lingvistice despre o limbă pe care nu o cunoști. Citești Wikipedia, vezi rapid cum e cu adelphoi și șochezi omenirea pe Facebook: Maria avea mai mulți copii, nu doar pe Iisus, deci nu putea fi perpetuu virgină! Acum, pînă și Wikipedia îți sugerează că există o îndelungată și savantă discuție pe acest subiect. Dacă ai fi de bună-credință, mai degrabă te-ai simți stimulat să continui să citești și să te gîndești. Tu, însă, nu-ți pierzi vremea și dai bomba: Iisus avea frați, Maria nu era virgină, creștinii cred ca proștii! Sau o dai în forma actuală, cerînd explicații: „Ia să-mi explice mie X, Y și Z cum pot ei să fie creștini de vreme ce Biblia lor spune că Iisus a avut frați și tradiția le spune invers, cît de prost să fii?“. Acest mod de a te apropia de o chestiune de o imensă delicatețe este specific vremii noastre, specific înmulțirii fenomenului „idiotul satului purtător de adevăr“.
Vreau să fiu clar: nu este deloc de blamat acela care își pune mari întrebări, care exprimă îndoieli, care e cuprins de dileme. Este, însă, de blamat acela care pune mari întrebări, aruncă un ochi pe Wikipedia și le răspunde ritos, de la balcon. Răspunsul acesta nu poartă cunoaștere, ci opțiune ideologică (adică idei primite de-a gata) sau moft sau teribilism. Dar asta e treaba lui/ei – fiecare este liber să se arate celorlalți cum poftește, după cum ceilalți sînt liberi să „cumpere“ sau nu ce li se livrează. Problema serioasă pe care o pune cultura de tip Wikipedia este însă aceasta: de unde să știe bietul utilizator de Face-book, cel care primește „adevărul“ de la „idiotul satului“, care-i opinia expertă și care-i opinia ignorantă? Iar șansa de a cădea în eroare crește mult dacă se întîmplă ca, din considerente diferite, utilizatorul să-l placă pe idiotul satului (să zicem, pentru că e activistul unui partid cu care utilizatorul simpatizează) și nu pe savant (care, să zicem, este activistul unui partid pe care utilizatorul îl detestă). Ei bine, la această întrebare voi încerca să răspund altă dată. Cînd voi fi și eu un pic mai lămurit…
În orice caz, pînă la Wikipedia, superficialitatea avea o conștiință de sine. După Wikipedia, superficialitatea a dobîndit conștiința falsă a profunzimii.
