Crocant

La prima vedere, evoluţia semantică a adjectivului crocant – de la sensul propriu, culinar, la cel metaforic, de caracterizare a persoanelor sau a situaţiilor – e destul de surprinzătoare. Termenul culinar crocant (împrumut din fr. croquant) este în principiu pur descriptiv; utilizarea sa extinsă presupune însă o evaluare net favorabilă; pentru a explica trecerea este deci nevoie să presupunem o ierarhie a preferinţelor culinare. În dicţionarele noastre, crocant are o definiţie simplă – „care crănţăne cînd este mestecat“ (DEX); „care face zgomot cînd este zdrobit în dinţi“ (Micul dicţionar de neologisme); e drept însă că în DEX apare şi o prelungire explicativă,  în care îşi face loc aprecierea: „tare şi bine prăjit sau copt“.  

Cuvîntul nu e vechi: prin anii ’80 primea încă, într-un dicţionar de neologisme, eticheta „franţuzism“. În Cartea de bucate a Sandei Marin, apare o singură dată, într-o reţetă de cartofi prăjiţi („Trebuie să fie rumeniţi şi crocanţi“); în Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti (1998) a lui Radu Anton Roman, e deja mult mai frecvent („guvizii... prăjiţi crocant“, „untura... face crocantă orice carne“ etc.). În momentul actual, constatăm o extindere a atributului crănţănitor asupra multor alimente: se vorbeşte de pui crocant, piept crocant de curcan, aripioare crocante, şniţel crocant, ba chiar – semn al perfectei armonizări dintre tradiţie şi modernitate – de „ciolan de porc cu şorici crocant“ (retetecalamama.ro). Crocante nu sînt însă doar prăjelile tradiţionale, condamnate de preceptele alimentaţiei sănătoase, ci şi murăturile („castraveciorii mici, crocanţi, de un verde închis“, ink4thought.com; „murături crocante“, savoriurbane.com), salata („salata asta e un minunat echilibru de sărat, dulce, crocant şi catifelat“, blogculegume.ro), strugurii („strugurii crocanţi, dar fără aromă“, lifestyleblog.ro) etc. Idealurile culinare actuale asociază două noţiuni complementare: „Cum se face aluatul de pizza pufos, crocant?“ (pofta-buna.ro). Crocant şi crocantă circulă şi ca substantive: „Crocanta, ideală ca topping pentru hamburger“ (melian23.blogspot.com) „Reţeta de Crocant de peşte“ (reteteculinare.ro); „Crocantul cu mere este un desert delicios“ (ibidem).  

E foarte probabil ca pasiunea actuală a consumatorilor să fi fost stimulată de anumite strategii publicitare: extrem de mulţi producători introduc în reclame şi chiar în numele de produse noţiunea magică a ronţăitului. La rîndul său, publicitatea se va fi bazat probabil pe preferinţe atent investigate ale publicului: plăcerea de a ronţăi, de a auzi mîncarea, expunerea dinţilor sănătoşi etc. Oricum, pasiunea populară şi insistenţa publicitară s-au sprijinit şi s-au încurajat reciproc. De altfel, fenomenul e unul global: produsele crocante în România sînt cele caracterizate în spaţiul anglofon prin termenii crispy şi crunchy, în cel francofon prin croquant şi croustillant. Uneori e preferat tocmai termenul străin: o firmă germană îşi prezintă un produs sub denumirea Merci Crocant pentru piaţa internă şi anglofonă, dar Merci Crispy pentru cea francofonă. Multe reţete şi nume de produse de pe piaţa românească sînt pur şi simplu traduse, în primul rînd din engleză (Aripi de pui crocante – Crispy chicken wings; Ceapă crocantă – Crispy onion), dar şi din franceză (unde croquant e şi un tip de fursec).

Sensul figurat al lui crocant în română este totuşi anterior modei publicitare şi tendinţelor globalizante ale consumului alimentar. O atestare certă se găseşte într-un vers al lui Adrian Păunescu, de la începutul anilor ’80, despre tinerii care „Se dau crocanţi şi şmecheri şi vor să fie stele“ („Te salut, generaţie-n blugi!“); e foarte posibil ca termenul să fi fost preluat din argoul contemporan, cu intenţia de captare empatică, dar nu e exclus (pînă la găsirea unei atestări anterioare) să fi fost o creaţie personală, o inovaţie în stil juvenil, care să se fi răspîndit inevitabil prin repetarea textului, pus pe muzică, pe stadioane. E interesant că şi termenii culinari corespunzători din engleză au sensuri figurate în slang; crunchy e apropiat de hippy şi are o evoluţie destul de diferită de cea din română, dar crispy se potriveşte parţial cu crocant: în The Concise New Partridge Dictionary of Slang and Unconventional English (Routledge, 2008), crispy e înregistrat ca avînd în slang-ul american sensurile „bun, la modă, plăcut“ (din 1997), dar şi „uşor tulburat de uzul prelungit al alcoolului şi al drogurilor“ (din 1979).  Probabil că evoluţia din română şi cea din engleză au fost independente, dar astăzi nu e exclusă o influenţă a uzurilor din slang în fixarea termenului colocvial-argotic românesc. Acesta e destul de răspîndit, în primul rînd în expresia a se da crocant, echivalentă cu a se da mare, „a se lăuda, a fi încrezut“: „trebuie să arunce de 3 ori preţul valorat ca să se dea crocant!“ (icumparaturi.ro); „oierul se dă crocant că e cel mai bogat“ (gsp.ro); „nu te mai da crocant cu maşina ta“ (volvo-club.ro), dar şi în caracterizarea persoanelor şi a situaţiilor, ca adjectiv substantivizat şi chiar adverbializat – „George cel crocant“ (urban.ro); „Haideţi bă crocanţilor, pocniţi de furie în focul mistuitor al campioanei! (comentariu, gandul.info); „Aş putea să-ţi zîmbesc crocant“ (alinaconstantinescu.ro). Sensurile nu sînt totdeauna clare şi specifice, dar rămîn predominant pozitive. La baza lor stă, foarte probabil, o extindere semantică de tip metaforic: dacă în alimentaţie, crocantul tineresc este implicit opus supelor, zemurilor, sosurilor, terciurilor, probabil că şi insul crocant este cel care nu poate fi în nici un caz moale, amorf, pleoştit, fleşcăit.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).