Cozonacul Mariei Antoaneta?

Publicat în Dilema Veche nr. 991 din 6 aprilie – 12 aprilie 2023
index jpeg 5 webp

Sau mai degrabă croissant-ul? Vedem.

„Qu’ils mangent de la brioche”, în traducere aproximativă „Atunci să mănînce cozonac”, este o cunoscută frază din istorie, atribuită reginei Franței Maria Antoaneta. Pe nedrept.

Povestea care a traversat secole relatează că, atunci cînd i s-a transmis că poporul nu mai are pîine, Maria Antoaneta ar fi răspuns „Atunci să mănînce cozonac”. Se întîmpla cîndva în preajma anului 1789, înainte de Revoluția Franceză. Populația se revolta față de prețurile tot mai mari ale pîinii, în contextul recoltelor de cereale din ce în ce mai sărace. Nu există însă dovezi că soția regelui Ludovic al XVI-lea ar fi spus aceste cuvinte. Personajul feminin era cunoscut pentrucomportamentul super-extravagant, dar asta nu trebuia să implice musai și cozonac recomandat poporului care nu avea ce să mănînce, nu? Oponenții monarhiei din epocă au profitat probabil de eticheta de monarh nepăsător, cel puțin parțial legitimă, pusă reginei, pe care au tipărit și fraza în cauză. În fapt, prima sursă unde apare scrisă sintagma este autobiografia filozofului francez Jean- Jacques Rousseau, Confesiuni, publicată în 1782, dar scrisă de prin 1765-1767. Autorul îi atribuie într-adevăr fraza unei mari prințese, dar avînd în vedere că Maria Antoaneta avea la acel moment doar vreo zece ani, se poate deduce că nu ea era prințesa respectivă. Și oricum nu era regina Franței, postura din care i s-au pus vorbele cu cozonac în gură.

Dar de un croissant ce ar fi zis Maria Antoaneta?

Se pare că atunci cînd a venit din Austria în Franța, viitoarea regină a adus cu ea și obiceiurile culinare de acasă, de la Viena. Plauzibil. Printre acestea, patiseria vieneză cu al său Kipferl, adică banalul corn. Și, cumva, viitorul croissant.Legenda spune că, la dorința și poftele reginei Franței, Kipferl-ul a fost copt la curtea regală și astfel și-a făcut intrarea în bucătăria franceză. Dar nici de data aceasta legenda nu are nici o bază istorică concretă. Cert este că patiseria vieneză a ajuns la poporul francez spre jumătatea secolului al XIX-lea, cînd la Paris s-a deschis prima brutărie vieneză. Ulterior, francezii au adaptat rețeta aluatului și denumirea cornului vienez, transformîndu-l în croissant-ul pe care îl știm cu toții.

Acum, să ne întoarcem liniștiți la cozonacii noștri.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Insula Serua jpg
O insulă din Pacific se scufundă sub amenințarea oceanului, dar locuitorii refuză să-și abandoneze casele
Locuitorii unei mici insule din Fiji refuză să își părăsească locuințele, deși oceanul le inundă gospodăriile, iar furtunile amenință să distrugă o parte din sat. În loc să se mute pe continent, oamenii au început să își consolideze casele și să caute soluții alternative.
banner dan negru jpg
După vânzarea Kanal D, Dan Negru vorbește despre viitorul televiziunii! Anunț-bombă despre Revelion: „Cândva voi reveni!”
Regele audiențelor vorbește despre viitorul televiziunii, vremurile grele pe care le traversăm și lecția pe care vrea să le-o lase copiilor săi.
655638136 26081251748183174 1048589123736809800 n jpg
Soția lui George Simion, însărcinată cu al doilea copil, acuză că este hărțuită: „Opriți-vă, bolnavilor! Lăsați-mi familia în pace!”
Ilinca Simion, soția liderului AUR, George Simion, susține că ea și familia sa sunt ținta unor acte repetate de hărțuire. Însărcinată cu al doilea copil, aceasta afirmă că persoane necunoscute o sună la interfon în toiul nopții.
raten kauf credit 4516068 jpg
Ce dobândă se poate cere la împrumutul între persoane fizice
Pentru împrumuturile obișnuite între particulari, în afara unei activități economice, aceasta nu poate depăși...
Pentagonul (foto: Pixabay)
Pentagonul cere Europei un ton mai moderat cu Rusia: țările cărora li s-a cerut să nu „provoace” Kremlinul
Oficiali ai Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor ţări membre NATO să-şi tempereze retorica privind ameninţarea reprezentată de Rusia, argumentând că unele declaraţii ale liderilor şi oficialilor europeni au subminat securitatea pe continent.
Experiment
Cât de curate sunt străzile din Japonia: un tânăr a ieșit la plimbare doar în șosete albe pentru a afla răspunsul
Un experiment neobișnuit, publicat pe rețelele sociale, a atras atenția asupra curățeniei străzilor din Japonia. Un tânăr a ieșit la plimbare fără pantofi, purtând doar șosete albe, pentru a arăta cât de mult se murdăresc acestea după contactul direct cu trotuarele.
sadvis andaluz jpg
Serranito, sandvișul cu gust de Andaluzia
Cu carne fragedă, șuncă serrano și ardei verde prăjit, Serranito aduce gustul Andaluziei într-un sandviș generos. O combinație simplă și savuroasă, perfectă pentru un prânz sățios.
Caine din rasa Mastiff FOTO Shutterstock
apartament anaf jpg
ANAF va putea vinde bunurile confiscate și prin platforme marketplace precum eMAG sau OLX. Ce prevede proiectul
Fiscul ar urma să poată vinde bunurile intrate în proprietatea privată a statului nu doar prin propria platformă e-Licitații, ci și prin intermediul unor platforme private de comerț electronic. Măsura urmărește creșterea numărului de potențiali cumpărători și accelerarea vânzărilor.