Copil în vacanţă
"Tati, uite ce multe lăcuste sînt în iarbă. Uite cum sar. Fii atent, e plin de ele peste tot. Uite şi una neagră. Care e diferenţa dintre lăcuste şi greieri? Dar dintre greieri şi cosaşi? De ce stau unul peste altul? Ia uite, mama stă cu puiul în cîrcă. E ziua puilor? Ba cred că sînt cam prost, e altceva. Cred că de fapt se împerechează. Ştii că Georgel credea că numai mama poate să facă singură copii?" "Poate că are şi el dreptate. În unele cazuri speciale poate şi mama singură să facă copii. Dar aud că şi tata poate face copii. Am văzut de curînd pe youtube un bărbat însărcinat. Era o imagine oribilă." "Dar lăcustele nici nu fac pui vii. Probabil că se ouă, ca muştele, ha,ha,ha... Dar, uite ce piatră rotundă. Ce-i asta? Uite alta. Tati, muntele e făcut din pietricele peste pietricele?" "Într-un fel, da, dar vezi că sînt şi pietre mai mari, sînt şi stînci." "Care-i diferenţa dintre o piatră şi o stîncă? Stînca e doar mai mare, şi atît? Dacă aruncăm, uite-aşa, pietricică după pietricică jos în vale, pînă la urmă dărîmăm tot muntele? Uite nişte zmeură. Ce bună e... Arş! Astea-s urzici. De ce urzică urzicile? Au o substanţă în ele sau sînt nişte ace mici pe frunze? Nu-i aşa că, dacă le omori, le rupi adică, nu mai urzică? De ce ne-au întrebat domnii ăia dacă sînt urşi pe aici? Dacă sînt şi vin la zmeură?" "Poate că n-ar fi tocmai bine, dar e aşa de cald că nu cred că umblă ei acuma în miezul zilei după zmeură. Şi dacă vorbim tare şi ne aud, nu se apropie de noi. Nu le place să aibă de-a face cu oamenii." "Ursul e cel mai puternic animal din România? E mai puternic decît lupul, nu-i aşa?" "Da, e cel mai puternic." "Şi din Europa?" "Şi din Europa, ba chiar cei mai mulţi urşi bruni din Europa se găsesc în România." "Uau... ce chestie tare! Ce muscă enervantă. E beată. Parcă îi e mai frică să zboare decît să stea lîngă mine care-s de o mie de ori mai mare decît ea. Cum a ajuns musca asta pe munte la aşa înălţime? Cred că e beată de la altitudine... pfuuf, pleacă de aici! Mai avem mult de mers?" E cald şi muştele bîzîie chiar şi la două mii de metri. Şi mai avem vreo trei ore de mers, dar nu-i spun. "Iarba asta înaltă nu prea îmi place. Robert mi-a povestit cum erau doi oameni şi cum pe unul l-a muşcat un şarpe de mînă, chiar de la vene de-acolo. Atunci, cică celălalt l-a legat tare, tare de tot, cu o sfoară... aşa, pe la cot, ca să nu i se ducă în sus sîngele cu venin. Pe urmă, cică l-a înţepat cu un ac, aşa ca să se scurgă veninul. Omul a scăpat, dar cică a avut nişte dureri mari după aia. Pe aici sînt şerpi?" "Sînt, dar nu veninoşi." "Mă dor degetele de la picioare, parcă mi s-au umflat. Ştii cum simt că mi se întîmplă în adidaşi? Parcă mi se încalecă degetul mare peste arătător... Uite seminţe de iarbă, sînt ca un fel de spice, nu-i aşa? Mai ştii cum se împuşcă cu fire de-alea cu ceva în vîrf? Stai că m-am agăţat de un pai. Pe aici alunecă. Dar uite că mă ţine, şi paiul e rezistent. Ştiu că se zice că te-ai agăţat de-un pai. Asta vrea să zică?" "Vorba se referă mai degrabă la situaţia în care te îneci. Speri şi încerci să te salvezi chiar şi agăţîndu-te de un pai care pluteşte şi care evident n-are cum să te ţină. Dar uite că aici, un fir de iarbă rezistă şi chiar te poţi ajuta de el. Dacă se rupe însă, te dezechilibrezi, aşa că nu trebuie să te bazezi pe rezistenţa lui." "Tati, chiar am căzut. Piatra aia avea nisip pe ea şi mi-a alunecat talpa... Auci. De ce e atîta nisip pe munte? Ştii că într-un loc am văzut chiar mai mult aşa adunat, era chiar ca la mare. L-a adus cineva aici sau aşa e el, adică... de la Dumnezeu?" "Pietrele s-au măcinat de la ape şi zăpezi şi în unele locuri s-au transformat chiar în nisip. Şi la mare, nisipul e format tot aşa, din pietrele măcinate de valuri sau tot din pietrele de pe munte, erodate de rîuri şi transformate în nisip care e adus pînă la mare." "Uite norul ăla alb în formă de cizmă. Mai devreme am văzut o gaură în nori ca o faţă cu rît de porc, pe urmă s-a transformat parcă într-o vulpe şi într-un iepure. Tati, cum se fac figurile astea? Tu vezi cizma?" "Da." "Mă mir." "De ce?" "Pentru că odată mi-ai zis că numai copiii observă formele din nori."