Copil e erou?

Copil e erou? 

Întîi de toate, Copil nu mai e copil. A intrat într-o zonă de maturitate pe care a căutat-o asiduu. Copil a părut mereu a avea ambiţii mai mari decît posibilităţile. Zbaterea, scrîşnetul lui au uimit şi au născut, poate, zîmbete. Vedem din cînd în cînd astfel de oameni neîmpăcaţi, furioşi, zbuciumaţi, măcinînd în zadar de parcă ar vrea să mănînce un munte cu linguriţa. Dar într-o zi, în timp ce noi trăim linear şi ironizăm strîmb, linguriţa s-a transformat în lingură, apoi în polonic, sapă, excavator. Şi muntele a început să se topească. Tenismanul care a dat peste cap pronosticurile săptămîna trecută cîştigînd la Cilic şi la Zverev, jucători de Top 10 ATP – el, Copil, situat abia spre poziţia 100 – a făcut oameni simpli din alte ţări să i compare reverul cu cel al lui Djokovic. „Unde-o fi stat ascuns pînă acum?“ e întrebarea logică a nespecialistului. Nicăieri. Copil se dovedeşte a fi genul de om şi de sportiv care nu se predă. Doar el ştie dacă a fost convins sau nu că va ieşi la lumină, dar e cert că nu a vrut să aibă regrete. S-a construit din înfrîngeri cînd alţii îşi jeleau soarta amară. Copil e un erou în sensul în care a ştiut să iasă din plutonul masiv al băieţilor buni care n-au noroc. În tenisul masculin de azi e foarte greu pentru cei care nu poartă numele de Federer, Nadal sau Djokovic. Aceşti balauri au impus un plafon de sticlă lumii lor. Îi vezi, dar nu poţi să-i atingi. Copil, care a pierdut finala de la Basel cu Master Roger, şi-a făcut loc pînă sub ei. La capătul meciului, Big Fed i-a dat mîna, apoi a doua zi i-a mai întins-o o dată, invitîndu l pe român să se antreneze împreună la Dubai. Asta face cît o finală cîştigată. Să vedem de aici încolo. Eroi de o zi am mai văzut. Copil merită mai mult. Merită pentru el însuşi.