Comerţul cu iluzii

Publicat în Dilema Veche nr. 523 din 20-26 februarie 2014
Comerţul cu iluzii jpeg

Sărăcia este una dintre temele importante ale cinematografiei italiene de după al Doilea Război Mondial. Este redată sub toate formele şi implicaţiile sale sociale, dar şi individuale. Vorbim aici despre lipsuri, alienare, zbatere, obsesii, dar şi despre modul în care lupta pentru a ieşi la suprafaţă îl schimbă pe fiecare om. Îmi amintesc o scenă în care o gospodină încearcă să ascundă starea de sărăcie faţă de vecini şi rude. Metoda aleasă consta în a pune pe sobă, de fiecare dată, la orele de servire a mesei, tot felul de resturi din casă, cărora le dădea foc. În fumul care se isca îşi chema copiii, aflaţi la joacă în faţa casei, strigîndu-le că masa este gata. „Avem friptură şi azi!“ spunea veselă, încercînd fără succes – dimpotrivă, făcîndu-se de rîs – să ascundă lipsurile.

Această scenă de film mi-a venit brusc în memorie, cînd am auzit de iniţiativa guvernanţilor noştri de a „ajuta“ o parte a populaţiei să-şi plătească ratele către bănci. Este uşor să spui că ajuţi, numai că trebuie să ştim că economia şi societatea au nişte reguli şi legi peste care este greu să treci fără a obţine un efect contrar celui scontat. Nu ştiu ce consilieri or fi existînd pe la Palatul Victoria, dar de data asta ori nu au consultat deloc, ori nu au fost ascultaţi cu atenţie.

Dacă sistemul de sprijin va fi aplicat aşa cum în linii mari a fost anunţat, primii cîştigători vor fi băncile, adică tocmai partea din acest mecanism al îndatorării, al expansiunii, al crizei şi apoi al imposibilităţii de plată, care nu merită a fi ajutată. Băncile din România sînt cele care au ascuns comisioane, au încasat, la începutul rambursării, rate alcătuite în proporţii foarte mari din propria dobîndă, pentru a fi sigure pe profitabilitate, au făcut o propagandă uriaşă pentru tot felul de forme de creditare şi produse bancare uneori absurde (creditul cu buletinul este doar un exemplu), au dictat clienţilor contracte de creditare ce conţineau tot felul de clauze mai mult sau mai puţin conforme cu legile, şi tot băncile s-au asigurat că nu pot fi date în judecată oricînd, oriunde (adică la orice instanţă) şi de către oricine. S-au bucurat, ca nici o entitate economică, de beneficiile perioadei de expansiune economică, s-au extins, au plătit salarii şi bonusuri uriaşe pentru tot felul de „manageri“ despre care se credea că au inventat apa caldă. Sigur, nimeni nu le putea opri de la aşa ceva, numai că, aşa cum ai parteneri (debitorii, persoane fizice sau juridice, adică firme sau simpli cetăţeni) de pe urma cărora obţii avantaje în perioadele bune, tot aşa trebuie să ai parteneri, pe care să-i respecţi la fel de mult şi să-i tratezi cu vorbe bune şi cafele, şi în perioadele mai grele, de criză economică. Or, la greu, comportamentul lor, ştim cu toţii, nu a mai excelat în amabilităţi. Cu alte cuvinte, ne bucurăm cu toţii la bine şi vă întristaţi doar voi (debitorii) cînd economia intră în recesiune. Personal, ca mulţi alţii, nu am fost chemat pentru a rediscuta, a renegocia, a amîna şi, în general, spre a căuta împreună soluţii pentru susţinerea în condiţii de criză a ratelor. Milioane de oameni nu-şi plătesc datoriile nu pentru că sînt rău-platnici, beţivi sau hoţi, ci, pur şi simplu, pentru că veniturile lor, în condiţii de criză, nu le-au mai permis şi nu le permit să fie corecţi. La toate acestea a pus capac măsura de combatere a crizei, luată de nişte incompetenţi (alţi mincinoşi, creatori de fum precum gospodina invocată) care ne-au tăiat salariile. Ei au înţeles că salariile sînt ale lor, pentru că ei le plătesc, şi nu ale noastre, cei ce muncim pentru ele. Au tăiat salariile şi pensiile, dar nu au tăiat şi ratele la bănci. Aşa se face că relaţia client – bancă se află în prezent sub zodia unei „duşmănii“ aproape la modul propriu. Nu ne mai sună personal şi nici nu ne mai cheamă la sediul băncii. Sîntem sunaţi pe telefoane mobile, care au un oarecare caracter personal, ca nivel de apelare, de către tot felul de fetiţe (după voce) sau chiar de roboţi, care funcţionează chiar şi în week-end şi care ne întreabă cînd sîntem născuţi (ca şi cum ar dori să ne ofere cadouri în ziua de naştere) şi ne tratează ca pe nişte infractori, punîndu-ne să ne identificăm. Ni se aminteşte la modul obsesiv şi agresiv că sîntem datori şi că trebuie să le ducem banii cît mai repede. Sîntem anunţaţi cu un tupeu nesfîrşit (şi pe ce bază legală???) că ne înregistrează convorbirile cînd ne apelează, în dorinţa – probabil – de a nu-i mai înjura. Nu mai vorbim de momentul în care creanţa este cedată către o firmă de executări silite. Atunci, situaţia debitorului poate deveni dramatică…

Sigur, este nevoie de o intervenţie în această stare de lucruri. Numai că a te gîndi să procedezi selectiv, după criterii pe care le imaginează un funcţionar micuţ dintr-un minister e o mare eroare. Este greu să explici cum ai gîndit, cînd doreşti să-i ajuţi numai pe cei cu venituri doar pînă la un cuantum, sau cu datorii doar pînă la un nivel, sau doar nu ştiu pînă la ce număr de zile de întîrziere. În vecinătatea acestui milion de oameni, de care se vorbeşte, se mai află alte cîteva milioane de oameni, unii cu situaţii dramatice de tip familial (număr de copii, şomaj, număr de membri ai familiei, nivel de îndatorare ş.a.m.d.), care nu vor fi ajutaţi. Ei vor rămîne cu frustrarea şi cu gîndul neliniştitor că au fost abandonaţi definitiv. Criteriile administrative vor opera aiurea într-o realitate pe care nimeni nu o poate cuantifica deplin în complexitatea sa. Chiar şi cel mai sofisticat aparat birocratic, servit de cele mai luminate minţi (deşi realitatea o cunoaştem cu toţii, este pe dos), nu va face decît să adîncească nemulţumirea şi iritarea. Oamenii se vor înghesui la cozi infernale şi vor aduce documente care să ascundă sau să modifice adevărul, pentru a se încadra în criterii. Vor fi vecini şi prieteni care vor discuta între ei, constatînd că Guvernul i-a ajutat tocmai pe cei care puteau, încă, să plătească, şi nu i-a ajutat tocmai pe cei aflaţi în cele mai dificile situaţii. Totul se va îneca într-o birocraţie fără margini, copleşită de pile şi nepotism, în care singurii cîştigători, siguri de încasarea ratelor la timp, vor fi băncile. Vor veni cu dosare „bune“ oameni leneşi, rămînînd în afară oameni harnici, dar imposibil de ajutat pentru că nu îndeplinesc un criteriu imaginat de funcţionarul mic, despre care vorbeam. Întreg proiectul va eşua. Avem deja exemplul ajutoarelor sociale în bani, care alimentează cu sume uriaşe mii şi mii de cîrciumi insalubre de pe întreg cuprinsul patriei.

Iniţiatorii ideii pe care o dezbatem trebuie să ştie că economia nu se face pe cale administrativă. Nu poţi să dai o ordonanţă prin care veniturile să crească, să crească şi PIB-ul, să trăim cu toţii bine şi să nu mai avem datorii la bănci. Vorbesc aici despre economie de piaţă, şi nu despre soluţii pentru repartizarea echitabilă a sărăciei. Deşi, într-un alt plan, distincţia este foarte importantă (unii n-o mai fac şi nici nu se mai obosesc cu asemenea „probleme inutile“), nu trebuie să fii social-democrat sau liberal pentru a înţelege că statul, într-o lume liberă, trebuie să acţioneze cu tact şi cu atenţie. După nivelul de inteligenţă al unor asemenea decizii se pot demola valori sau se pot consolida valori. Or, atitudinea faţă de bani şi gestiunea banului stau la baza lumii capitalului. Libertatea de a te împrumuta presupune şi obligaţia de a-i da înapoi, fără iluzia că vine statul şi te ajută. Se pot crea, altfel, iluzii cum că ne putem îndatora oricît, putem să nu plătim ratele pentru că sare statul în ajutorul nostru, nu ne lasă el la greu. Metoda lui Moromete de a ameninţa cu revolta cînd preceptorul îi spune că-i ia vita din bătătură dacă nu plăteşte foncirea către stat nu mai merge. Apariţia Guvernului în rolul de agent salvator al celor mulţi şi plini de greutăţi, prin asemenea metode, este o mare eroare. Altceva ar trebui făcut. Ideea ar fi aceea a unui sistem mai complex şi unitar de susţinere a debitorilor şi a sistemului bancar în contextul crizei. Se poate imagina un proiect comun, între bănci comerciale, BNR şi Guvern, care să cuprindă în mod clar facilităţi şi obligaţii de plată, posibilităţi de renegociere a termenelor şi a sumelor de plată, situaţii de începere sau imposibilitate a demarării executării silite (Imaginez o familie cu mulţi copii minori, care intră în imposibilitate de plată şi are apartamentul gajat la o bancă. Îi dăm pe toţi afară din casă? Care mai sînt şansele lor? Care sînt costurile sociale ale unei asemenea măsuri? Cine poate sări în ajutorul lor sau în ajutorul băncii creditoare?), metode de executare silită, limite ale executării silite. Poate statul să preia creanţe ale băncilor asupra unor asemenea cetăţeni (astfel încît familia invocată să rămînă în casă, chiar în calitate de chiriaşi, pînă cînd copiii îşi termină studiile)? Ce instituţie? În ce condiţii? Cum? Filozofia de bază ar trebui să fie aceea a tratamentului egal. Cu toţii ne bucurăm şi obţinem beneficii cînd economia este în expansiune şi tot cu toţii trebuie să suportăm şi efectele crizei. Băncile ar putea fi obligate, dacă nu sînt destul de prudente, să-şi constituie rezerve în perioadele de profituri mari, care să le permită abordări mai relaxate cînd apare criza. Şi, nu în ultimul rînd, trebuie să respectăm omul. A-i trata pe clienţii care, fără voia lor, intră în situaţii complicate, ca pe nişte duşmani este o atitudine nefericită, care spune totul despre un sistem nefericit. Invenţia cu maşina care ne telefonează şi cu care unii dintre noi vorbesc este ceva sinistru, o festă pe care ne-o joacă tehnologia. Îmi aminteşte de situaţia hazlie în care se afla un vecin din copilăria mea, care, cînd mergea la oraş, saluta toate manechinele din vitrine, crezînd că sînt oameni.

Nu am abordat în mod intenţionat subiectul din punctul de vedere al unui posibil plan sau proiect electoral al iniţiatorilor. Am făcut asta din motivul că iniţiatorii pot fi bănuiţi şi de bune intenţii, nu numai de cîştigarea de voturi. E bine să ne gîndim la oameni şi putem empatiza cu cel sărac, aflat în necaz, dar nu este bine să-i vindem iluzii. Oamenii cred în ele şi apoi, cînd totul eşuează, supărarea este mare. Datoriile sînt ale lor şi vor rămîne la ei. Ele trebuie plătite, chiar dacă vor fi plătite mai tîrziu şi chiar dacă vor fi plătite tot către bănci sau către stat. Sîntem săraci şi avem multe probleme, printre care şi datorii la bănci. De asta nu ne scapă nimeni.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

Foto: L. Muntean

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Polițist de la Operațiuni Speciale, împușcat în față cu arma din dotare. Misterul din jurul incidentului
Un polițist de 21 din Timișoara a ajuns la spital după ce s-a împușcat în față cu arma din dotare. După incident, polițistul a chemat o ambulanță, iar medicii i-au anunțat pe polițiști, care au constatat că tânărul accidentat le este coleg.
image
Imagini apocaliptice cu furtuna de cod roșu din Bulgaria: cine sunt fotografii curajoși care au surprins furia naturii FOTO
Imaginile care au stârnit un val de admirație pe Facebook arată dezlănțuirea mării, în timpul ciclonului care a ridicat valuri cât casa în regiunea Tyulenovo, la 70 de kilometri de Constanța.
image
Un DJ celebru în anii ’90, condamnat la 10 ani închisoare pentru pedofilie, a fost extrădat din Italia. Cine este DJ Boroș VIDEO
Pop Mihai Bogdan, pedofil fugar condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale contra minorilor, a fost adus, sâmbătă, în ţară din Italia, şi va executa sentinţa într-un penitenciar din România, anunţă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.