Colegu’ de la Guvern

La plecarea de la Ministerul Muncii, am primit următoarea scrisoare, sub formă de notă informativă:

Către: Iexcelența sa, frățică Valeriu

Ref: vă rugăm să nu plecați, ne lăsați singuri aicișa?! 

Stimate domnule Secretar de Stat, Iexcelența dumneavoastră,

Permiteți să raportăm. În aceste zile călduroase, ne aducem aminte cu drag și nostalgie de momentele în care nu făceam distincția între consilier de stat și secretar de stat, între costumele Gucci și restu’, între „care Dacian“ și „ups, mai avem o colegă care nu vine la birou“.

Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru toată perioada petrecută împreună. Pentru toate bancurile reușite sau mai puțin reușite, pentru „ăștia-s duși toți cu capu’“, „eu nu semnez așa ceva“, „băi, am obosit“, „hai să le facem mustrare“, „bă, ce haterițe sînteți, iar m-ați trimis la o întîlnire inutilă“, „dacă așa a zis Dacian, așa facem“, „dați vina pe mine pentru orice“, „hai că mă duc cu bomboane pînă acolo să rezolvăm“.

Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru tot ce ne-ați învățat, pentru toate resursele și oamenii mișto pe care i-ai adus în viața noastră, pentru toate momentele amuzante și foarte puținele în care ai fost hater cu noi, pentru orele de terapie și pentru tot.

Dacă e să fim sinceri, noi de fapt sperăm să vă întoarceți. De fapt, să nu plecați. Te rugăăăămmmm săăăă nuuuu pleeeeeci. Sau măcar să te întorci și să fii colegu’ nostru de la Guvern.

Îți dorim toate bla-bla-urile de bine, și bineînțeles, să nu ne uiți.

Uraaaa, să trăiască șefu’!

Cu deosebită considerație,
Comitetu’ dă plecare 

După o bălăceală scurtă în butoiul cu melancolie, am început să rememorez:

Prima zi la Guvern. Nominalizarea mea o să apară peste 11 zile, dar e mult de lucru, aşa că m-am apucat de treabă. Palatul Victoria e urît cu spume. Lumea e îmbrăcată în costume şi la cravată sau în ţinute elegante, cu tocuri şi ţoale de firmă, la care nu mă pricep. Eu mi-am pus blugii cei procopsiţi, o cămașă şi un pulover asortat. Nu m-am bărbierit, că doar sînt voluntar. Poliţistul de la intrarea B se uită la mine cam bănuitor, sînt cam slăbănog, prost îmbrăcat, un pic cam dubios, considerînd culoarea, dar sînt trecut pe lista care a venit de la Cancelarie, aşa că mă lasă înăuntru. Peste vreo două luni, acelaşi poliţist nu o să lase o delegaţie de romi să mă viziteze, ferm convins că aceştia doresc doar să folosească restaurantul procopsit de la subsolul palatului, unde se mănîncă binişor cu 9-10 lei.

Mă întîlnesc cu Dragoş, şeful Cancelariei, care e îmbrăcat impecabil: costum gri închis, cămașă cu butoni şi cravată procopsită. E şi înalt rău. Are umor, aşa că decid că îmi place de el şi că o să încerc să îl trosnesc la un baschet. Nu de alta, dar în cele 45 de minute introductive e clar că la altceva nu prea am şanse să fiu mai bun ca el. Nu o să apuc să îl bat la baschet, deşi promite că o să vină. Munceşte ca un ţăcănit şi, în plus, şi eu apuc să mă duc, în următoarele nouă luni, exact de patru ori la baschetul săptămînal, de la ora 6,30.

Următoarea întîlnire este cu Ghinea. Îl citeam în Dilema veche şi ştiam că e deştept tare şi ăsta. E îmbrăcat mai praf decît mine, aşa că răsuflu uşurat. Are o energie debordantă şi e clar că la fiecare două-trei minute îi mai bubuie mintea ceva. În plus, şi el e mare rău. Dacă toţi tehnocraţii sînt aşa, e clar că omul de la poartă are toate motivele să fie îngrijorat pentru situaţia restaurantului. Ghinea e în papuci. Habar nu am că în cîteva luni o să îmi fie la fel de apropiat ca un frate.

Trebuie să îmi găsesc un birou. Clădirea e goală. Am de ales între biroul lui Orlando Teodorovici, fostul prinț de la Fonduri Europene, şi cel al lui Meleşcanu, guru’ de la șpioni. Îl aleg pe primul. În biroul vecin este celălalt Dragoş, care peste cîteva luni o să îmi devină şef la Ministerul Muncii. Şi el e îmbrăcat impecabil şi e tot cît casa. Are două colege care lucrează cu el. Ambele par să vină direct din Valhalla. Mă gîndesc să mă închin şi să sacrific un porc, ceva, dar mă gîndesc că nu se cade la Guvern. Dragoş zîmbește cald şi e clar, după douăzeci de minute, că şi capul lui plesneşte de idei.

Sînt tare multe hîrtii de făcut. Mă duc la Ileana. Ileana e secretara şefului Cancelariei. E miloasă, mă adoptă repejor şi dă cîteva telefoane care rezolvă rapid ceea ce credeam că o să dureze măcar o săptămînă. În următoarele luni o să îmi salveze fundul de nenumărate ori.

Încep să întîlnesc oamenii din sistem. Vorbesc cu mine ca şi cum aş fi important. Mă pufneşte rîsul de fiecare dată. Şeful de la Securitate mă sperie spunîndu-mi Excelenţă. Rîd ca prostul de unul singur pentru cîteva minute.

Vine şi Simona. Peste cîteva zile o să avem o întîlnire antologică cu un ambasador, pe care o să îl bolunzească accidental cu cămeșa ei un pic decoltată, şi o să rîdem cu lacrimi. Deocamdată însă, Simona e serioasă tare şi un pic speriată. Chiru o să vină peste vreo două săptămîni şi prima lună o să se poarte ca premianta şcolii în faţa dirigului nou şi cam afurisit. Amîndouă o să îmi devină superdragi şi vor munci de parcă ar fi posedate în următoarele luni. Spre sfîrşit, Chiru o să poată liniştită să facă o carieră de birjăreasă, la cît de diplomatic îi devine discursul despre administraţia publică.

Plecăm pe la 21,30 de la palat şi ne dăm seama că aproape toţi tehnocraţii sînt încă la birou, deşi la ora 16,30 majoritatea angajaţilor care lucrează permanent la Guvern cam rup uşile. Plec cu un teanc mare de hîrtii pe care trebuie să le citesc. Dacian e la birou – nu pleacă nicicînd înainte de 11 noaptea, că doar e şef.

Sînt plin de entuziasm, aşa că atunci cînd mă sună Vlad din Viena să mă întrebe dacă cred că e bine să vină şi el în Guvern, aproape ţopăi de bucurie. Peste șapte luni, Vlad va deveni ministrul Sănătăţii şi se va muta practic în minister, trecînd pe acasă numai ca să se schimbe şi să îşi ia înjurăturile meritate de la diva lui. Dacian va afla de la SPP că ultima maşină care vine în parcare nu mai este maşina lui, ci maşina tînărului ministru al Sănătăţii.

Mă culc tîrziu, după ce citesc o bună parte din documente. Mă trezesc la 5,30 ca să le termin şi plec cu drag la serviciu la 7. Habar nu am că asta o să devină rutina zilnică pentru următoarele nouă luni.