Codrul lui Da Vinci

După auditul managementului politic din filialele PNL, domnul Stolojan a ţinut să elimine cîteva acuzaţii. Oferindu-se să preia (dacă i se cere) funcţia de preşedinte liberal, cît şi pe cea de premier (ca mai an), lăsase impresia că-l sapă pe Tăriceanu. Ne-a liniştit însă, cu un argument imbatabil: "nu-mi stă în caracter"! Mare om acest scriitor american, Dan Maro! Chiar dacă şi-a scris opul (cum care?) cu picioarele, îi aplaud harul cu care a ironizat discret elitele snoabe. Am reuşit, în trei rînduri deja, să-ncurc diverse congregaţii mondene, care clamau energic ce mare prostie e celebrul "cod" (c-aşa-i la modă!). După cîteva naivităţi interogative, am constatat că nimeni nu ştia nici cu ce se ocupa Maria Magdalena, nici dacă Ioan Botezătorul e totuna cu Ioan Gură-de-Aur, nici dacă Iisus a avut fraţi. Nici dacă Sf. Graal e pomenit în Biblie. Nici dacă severii Cavaleri Templieri se numeau aşa pentru că iubeau tîmplăria sau pentru că dărîmau temple. Oricum - zic ei - la coş cu această carte ce blasfemiază sfîntul cuvînt al Bibliei! Pe care n-am citit-o! M-a bucurat faptul că am auzit menţionat, la una din puţinele emisiuni TV de cultură, jurnalul englezului Samuel Pepys. Vorbesc de fascinantul document din secolul al XVII-lea, model pentru memorialişti, ziarişti şi bîrfitori deopotrivă, lucrat cu pana (în cifru!) de un martor al Marii Ciume, al Marelui Incendiu, al Vieţii. Atîta doar: numele autorului se pronunţă (bizar, dar englezeşte) "pips". (Cu afecţiune, un admirator.) După ce s-a răstit de mai multe ori la ziarişti ("Pentru numele lui Dumnezeu, domnule X-ulescu!", "Nici vorbă!", "Categoric!"), după ce a uitat că-l cunoaşte binişor pe constructorul de lîngă Sf. Iosif, Adriean Videanu a anunţat că preşedintele l-a rugat (!!!) să găsească o soluţie. A doua zi, docilul primar general a şi găsit-o! Renunţarea! În chestiunea Pieţei Revoluţiei şi a altor edificii proiectate peste noapte, se pare că încă nu l-a rugat nimeni. Sau, mă rog, nu l-o fi rugat cine trebuie! (Traiean?) Reporterul care se bucura că transmite live catastrofa aviatică de la Baloteşti a progresat. Acum este ambasadorul României la Jakarta şi se numeşte Gheorghe Săvuică. După cutremurul de săptămîna trecută, care a omorît cîteva mii de oameni, a transmis prin telefon, amintindu-şi de vremurile bune. "Dacă vorbim de durerea cetăţenilor indonezieni, mie îmi face plăcere să anunţ că nici un cetăţean român..." Mare lucru diplomaţia cu plăcerile ei! Nu ne-a fost de ajuns aviara, alte nebănuite belele planează pe deasupra noastră. Iată - o jună bine-mbrăcată (power-dressed) ne anunţă mustrătoare că bem mai puţină bere decît cei din ţările occidentale! Statisticile o demonstrează dureros! Ca să nu mai vorbim că nu ne dăm în vînt după berea la draft şi nici nu ne facem provizii săptămînale de bere "ca americanii". Ei, şi? Tot din statisticile comerciale aflăm şi alte lucruri ruşinoase - nu mîncăm suficient de mult la fast-food, avem prea puţine pisici în casă, nu cheltuim la fel de mult pentru concedii. Aceste ştiri grave ne sînt livrate împreună cu dispreţul celor ce constată că noi, concetăţenii lor, nu sîntem nici europeni, nici americani. Ei, şi? Seriozitatea cu care ditamai premierul sau vrednicii săi miniştri vorbesc despre steguleţele colorate primite de la UE îmi pare tristă. Dacă tragem linie, s-au făcut şi progrese, dar despre ele se tace. Euro-observatorii noştri trebuie să ceară Sublimei Comisii să introducă şi imagini pozitive, mobilizatoare! Altfel ar arăta lucrurile dacă ne-am putea lăuda cu patru steguleţe roşii, zece mingiuţe galbene şi 35 de găletuşe verzi!