Clasamentul Ligii 1

Publicat în Dilema Veche nr. 809 din 22-28 august 2019
Un sport la Răsărit jpeg

După şase etape, clasamentul Ligii 1 nu pare cam neobişnuit? 

Nu, de ce? A, că nu mai sînt în frunte fosta Steaua şi şi mai fosta Dinamo? Păi ce, ne mirăm că nu mai conduc faraonii Egiptul? Cine se mai aştepta ca aceste echipe să fie acolo unde le-a fătat sistemul comunist, adică în fruntea ierarhiilor, n-a fost pe aici în ultimii ani. Dimpotrivă, sus stă o echipă care n-a plecat de acolo de peste doi ani dintr-un motiv foarte, dar foarte simplu: nu s-a păcălit pe sine. Pe alţii, poate, pe sine şi propriile interese – aproape niciodată. CFR s a construit cu bani în scopul de a face bani. De unde au venit cei dintîi întrebaţi zona gri a capitalismului de stat şi apucat. Ceilalţi au început deja să vină de la sînul generos al Europei, care ne dă dacă vrem să-i luăm, de la autostrăzi pînă la fotbal. E ca atunci cînd dai mîna cu cineva: trebuie să-ţi mişti şi tu puţin braţul. Aşa a făcut CFR, cu o excepţie: atunci cînd patronul de acolo a vrut să îl copieze pe cel al FCSB. Acum un an şi a dat afară antrenorul după numai trei meciuri. Prin urmare a fost eliminată din Europa de o echipă din Luxemburg, ruşine monumentală. Dar şi-a învăţat lecţia şi acum defilează. Dinamo şi ex-Steaua au persistat, în schimb, în rătăciri grave. De la antrenori la jucători şi pînă la conducători, totul a fost alandala, urechist. Firesc, a venit şi nota de plată: Dinamo e pe ultimul loc, iar rivala istorică nu e departe. E drept, FCSB e încă în cursa pentru Graal-ul financiar al UEFA, adică pătrunderea în grupe, dar la cum arată lotul e caz de „curaj, găină, că mîine te tai“. Sigur, se pot întîmpla şi minuni. Ar fi chiar recomandat să se întîmple aşa deoarece pare că pe asta s-au bazat bazat cei (de fapt, cel) de acolo. Dar à la longue nu va funcţiona. A nu face, încăpăţînat, lucrurile corect e fără recurs. Iaşi, Mediaş, Viitorul sînt sus pentru că nu-şi permit să facă prostii. Cîteodată e tot ce trebuie ca să reuşeşti în viaţă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Raclele cu moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Pantelimon de la Iași Foto Adevărul DMS
Pelerinajul Sf. Parascheva 2026. La Iași au fost aduse și moaștele Sf. Cuvios Paisie. Programul evenimentelor
Pelerinajul de la Iași dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva începe în acest an joi, 8 octombrie 2026, și se va încheia pe 15 octombrie. La Catedrala Mitropolitană din Iași, unde au fost aduse și moaștele Sf. Paisie de la Sihăstria, sunt programate numeroase slujbe și procesiuni.
nava scufundata marea neagra
Rusia testează limitele NATO prin atacuri asupra navelor civile din Marea Neagră. Cum poate răspunde Alianța
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei, la doar o zi după ce un cargou sub pavilion turcesc a fost atacat în apropierea României. Seria de incidente readuce în prim-plan riscul ca războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei să afecteze direct traficul maritim
WhatsApp Image 2026 10 05 at 16 02 14 (2) jpeg
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Aproximativ o sută de absolvenți de liceu aleg, în fiecare an, să urmeze facultatea aproape de casă, într-un domeniu mai puțin popular. Pe unii îi atrage specializarea, alții pun în balanță beneficiile pe care le au de-a lungul anilor de facultate.
Trotineta electrica
Mergi cu trotineta electrică? Greșeala pe care o fac mulți români fără să știe că este interzisă
Poliția explică principalele reguli pentru trotinetele electrice: vârsta minimă, transportul pasagerilor, purtarea căștii, pistele și limita de viteză.
produse piata volanta slatina 4 octombre 2026   foto alna mitran (4) jpeg
„Dacă te lauzi e rău, dacă te vaiți e și mai rău". Oferte neobișnuite în piețele volante. Care sunt prețurile legumelor înainte de Ziua Recoltei
Producătorii de legume încă așteaptă să vadă o creștere a vânzărilor în această perioadă, când consumatorii se aprovizionează pentru iarnă. Și clienții speră, la rândul lor, să găsească produse la prețuri bune. Cele mai mari așteptări sunt legate de Ziua Recoltei.
Cariera de marmură de la Ruschița  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (8) jpg
„Drumul Marmurei”, șoseaua de 88 de milioane de euro construită pentru a salva de la pustiire satele din Munții Poiana Ruscă
Lucrările la „Drumul Marmurei”, noua șosea care va traversa Munții Poiana Ruscă și va crea o legătură între Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, au început. Investiția de 88 de milioane de euro este privită ca o șansă pentru revitalizarea unei regiuni afectate de declinul industrial și demografic.
miere istock jpg
Ai miere zaharisită în casă? Nu o arunca! Ce se întâmplă, de fapt, cu produsul
De ce se zaharisește mierea. Este stricată sau putem să o consumăm în continuare? Cum o topim corect.
ChatGPT FOTO Shutterstock jpg
Tot mai mulți americani cer ajutorul ChatGPT pentru a se decide pe cine să voteze la alegerile intermediare
Chatboții bazați pe inteligență artificială sunt folosiți de alegători americani pentru a-și studia buletinele de vot, însă experții avertizează că aceștia pot fi subtil persuasivi și pot spune utilizatorilor ce vor să audă.
diagnosticat cu Alzheimer Foto   Shutterstock png
Ai trecut de 50 de ani? Numărul de ore de somn care ar putea conta pentru sănătatea creierului
Un studiu realizat pe aproape 39.000 de persoane arată legătura dintre durata somnului, performanța cognitivă și modificările cerebrale asociate bolii Alzheimer.