Cînd prostia se face senator

Publicat în Dilema Veche nr. 761 din 20-26 septembrie 2018
Frica lui Putin jpeg

Am vorbit într-un număr anterior despre ignoranța modernă, la modul general. Dar există bineînțeles și o ignoranță „clasică“, veche de cînd lumea: ignoranța care se crede cunoaștere, ba chiar se afirmă zgomotos și trufaș ca atare; mai rău, care sfidează, de la autoritatea unei funcții publice, pe cei care totuși mai știu ceva. O întîlnim în destule ipostaze, iar la noi, în zilele noastre, e foarte răspîndită, nu în ultimul rînd printre oamenii politici. Recent am avut ocazia să vedem două cazuri vrednice de consemnare.

Una e cea a fostului ministru al Educației, senatorul PSD Liviu Pop, profesor de matematică, chipurile. Vrînd să justifice o eroare gravă într-un manual de aritmetică, unde 12 era dat ca mai mare decît 16 (dl Pop reintrodusese în timpul ministeriatului său „manualul unic“, așa că se simțea cumva responsabil), în loc să admită eroarea, dl Pop a susținut că într-o altă bază de numerație, de exemplu 5, 12 ar putea fi mai mare decît 16. Bineînțeles că așa ceva e cu neputință (nici măcar 16 nu s-ar putea scrie în baza 5, deoarece cifra 6 nu există aici și, de fapt, în orice bază de numerație 16 e mai mare decît 12), dar interesantă e convingerea de moment a dlui Pop că el avea în fond dreptate. De ce? Fiindcă a fost ministru, fiindcă e pesedist, nu știm exact. Dar sigur este că senatorul Pop nu e obișnuit să-și recunoască erorile, iar partidul l-a învățat că, vorba proverbului, cine se scuză se acuză.

Celălalt caz e mai subtil. Aparține, coincidență, unui alt senator PSD, Șerban Nicolae, mare „expert“ în drept. Domnia sa a devenit recent, pare-se, și expert în teoria Big Bang-ului. Vrînd să susțină, pe considerente religioase, referendumul pentru „familia tradițională“, dl Nicolae a declarat de la tribuna Senatului: „Eu mărturisesc faptul că eu cred că există Dumnezeu şi că el are rol creator. Nu cred în teoria unei mari explozii. Să nu vă supăraţi pe mine, nu am întîlnit nicăieri în lume, în nici o ipostază, o explozie care să fie creat ceva, în afară de haos.“

Mai întîi, ce spune dl Nicolae e factual fals: orice automobil care nu e Diesel (nici electric) are un motor „cu explozie“. Prin urmare, exploziile amestecului carburant pot produce, în fiecare secundă, suficientă energie mecanică bine dirijată, încît să l transporte chiar și pe dl senator acolo unde dorește. Nici vorbă de haos. Dar lucrurile sînt mai grave decît atît: a crede că există (sau nu) Dumnezeu și a crede într-o teorie științifică, precum „marea explozie“ (Big Bang), sînt lucruri care nu se pot nici echivala, nici contrapune. Ele nu sînt propoziții contradictorii, fiindcă funcționează pe planuri diferite. Chiar utilizarea verbului „a crede“ în privința teoriei științifice e discutabilă și aș folosi pentru asta locuțiunea „a avea încredere“. Nu credem în teoria relativității, în efectul Doppler, în principiul indeterminării, în tabelul lui Mendeleev, în legile fizicii și ale naturii, în general, în sensul în care credem în Dumnezeu, în nemurirea sufletului sau în diavol. În acest al doilea caz e vorba de o decizie personală, inatacabilă în sine, dar care nu l obligă rațional și pe un altul, deoarece credința respectivă e indemonstrabilă, dar și de neinfirmat cu mijloacele rațiunii ori empiric. (Exceptez de la neinfirmare credința în literalitatea Bibliei, de exemplu că lumea a fost creată în exact șase zile acum nu mai mult de cîteva mii de ani – lucru în mod evident în perfectă contradicție cu toate datele fizicii, astrofizicii, geologiei și paleontologiei.) În primul caz, cel al științei, e vorba despre argumente empirice și raționale solide și multiple, despre trecerea de foarte multe ori a testului falsificabilității. O asemenea teorie, pînă la proba contrarie, trebuie acceptată ca adevărată chiar și de către un profan, lipsit personal de posibilitatea de a o pune la probă, pur și simplu pe baza încrederii responsabile în știință și în oamenii care o practică. Profanul are datoria să „creadă“, sau mai bine zis „să aibă încredere în“ teoria respectivă, fiindcă ea a fost certificată de nenumărați savanți, dar și fiindcă el „consumă“ neîncetat aplicațiile practice ale teoriei: de exemplu, circulă cu automobilul, vorbește la celular ori își află poziția prin GPS.

A spune, ca profan și ignorant în tot ceea ce privește fizica și astrofizica, „nu cred în marea explozie, fiindcă exploziile produc întotdeauna numai haos“, nu este însă numai o afirmație falsă și ridicolă. Ea este și periculoasă, fiind de același tip cu a spune „nu cred în vaccinuri“. Într-un caz astrofizica, în celălalt medicina și biochimia sînt desființate, fiindcă devin subiectul lui „a crede“ sau „a nu crede“. Iar dacă, în primul caz, paguba practică nu e evidentă imediat, în cel de-al doilea e imensă și, totodată, clară. Pe deasupra, asemenea afirmații sînt o dovadă de bigotism, de dispreț pentru știință și pentru cei care se ocupă cu ea, inclusiv de sfidare la adresa oricărui elev și student. În limbajul de pe timpuri s-ar fi spus, în plus, că avem de-a face cu o negare a „luminii naturale“ pe care omul a primit-o de la Dumnezeu și în baza căreia poate cunoaște natura și, în consecință, cu o blasfemie.

Dar cel mai grav: cînd este produsul unui om cu autoritate politică, fiind proferată în Senat, ea poate avea urmări practice. De fapt, chiar are deja: ignoranța pretins atotștiutoare, infatuată, sfidătoare și distructivă, care își ia și un aer de solemnă cucernicie, se revarsă deja valuri-valuri asupra noastră dinspre cei care ne conduc țara și se difuzează în cercuri tot mai largi prin media. Ea ajunge să fie prețuită și emulată. Devine model de viață și de reușită publică. Devine glorioasă. În sine, triste figuri individuale precum Șerban Nicolae și Liviu Pop sînt neglijabile. Dar cînd prostia fudulă se face senator e cazul să ne alarmăm.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

14378557 jpg
Spectacol în disputa PSG - Barcelona, 41 de goluri în meciurile serii din Liga Campionilor
Campioană a Europei en titre, Paris Saint-Germain a câștigat cu 4-2 confruntarea cu FC Barcelona, pe Parc des Princes, în etapa a treia a Ligii Campionilor Europeni la fotbal. În meciurile de marți seara s-au înscris 41 de goluri, ceea ce arată cât de spectaculoasă a devenit această competiție.
calorifer iarna istock jpeg
Care este temperatura ideală în casă toamna și iarna. Vei avea confort și facturi mai mici
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să ne îndreptăm cu pași repezi către luna noiembrie, iar acest lucru înseamnă că vremea va deveni din ce în ce mai rece.
Trump Tower FOTO Shutterstock
Scandal la Belgrad: Procurorul din afacerea Trump Tower, ținta unui program de spionaj
Un procuror sârb care a anchetat presupusa schemă ilegală prin care autoritățile ar fi încercat să faciliteze construirea unui turn Trump la Belgrad a fost vizat de un atac informatic cu programe de spionaj avansate, potrivit unei analize a experților.
rebelii houthi anunta ca au distrus un avion de vanatoare saudit png
Arabia Saudită amână „Davosul deșertului” până în 2027, după atacurile rebelilor houthi
Arabia Saudită a amânat până în 2027 conferința Future Investment Initiative (FII), unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate investițiilor, programată inițial în perioada 26–29 octombrie, la Riad. Decizia a fost confirmată de organizatori.
Ceas - schimbarea orei - ora de iarna FOTO Mediafax
România trece la ora de iarnă în weekend. Ce se întâmplă în noaptea în care ceasurile se dau înapoi
România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore.
Biserica Mormona REUTERS
Imperiul imobiliar al Bisericii Mormone: terenuri de peste 20 de miliarde de dolari și o strategie pe 100 de ani
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, cunoscută pe scară largă drept Biserica Mormonă, a construit în ultimele decenii unul dintre cele mai mari imperii imobiliare din Statele Unite.
cada baie adobestock jpg
Cum cureți rapid petele încăpățânate de pe cadă. Ai nevoie de doar două ingrediente ieftine
Indiferent de ce fel de cadă am avea, în cele din urmă, tot vom ajunge să observăm diverse pete pe suprafața acesteia. Din fericire, nu este nevoie să apelăm la soluții scumpe din comerț pentru a scăpa de problemă, ci doar la câteva trucuri simple și ieftine recomandate de experți.
Casele din Grădistea Sarmizegetusa  Foto Radu Steolea (18) jpg
Casele bătrânești se vând cu 6.000 de euro, dar renovarea poate costa cu 40% mai mult decât o construcție nouă
Casele bătrânești de la țară pot fi cumpărate cu prețuri convenabile, însă renovarea lor poate ajunge să coste mai mult decât construirea unei locuințe noi. Radu Steolea, care a restaurat o casă din 1872 în Sarmizegetusa și lucrează acum la una construită în 1911, arată ce costuri aduc lucrările.
poiana brasov good jpg
„Operațiunea Bradul”, dosarul întunecat al comunismului și crimele care au cutremurat Poiana Brașov
Cea mai dubioasă serie de crime din istoria României a avut loc în perioada comunistă. Patru femei au fost omorâte la Poiana Brașov, dintre care două în același an și aceeași lună. Nici până astăzi nu este cunoscut autorul, iar specialiștii spun că Securitatea a mușamalizat totul.