Churchill în fața inamicului: declinarea întîi
După „înspăimîntătoarea apariție” a guvernantei în lumea lui, așa cum califică chiar el întîmplarea, Winston Churchill se simțea amenințat de un „pericol” și mai mare: urma să înceapă școala.
Pe la vreo șapte ani și cu paisprezece perechi de șosete noi, Winston a ajuns la St. Georgeʼs School în Ascot, Berkshire, adus de mama sa. S-a întîlnit cu dirigintele, care i-a prezentat o cărțulie „plină de cuvinte tipărite diferit”, după cum își amintește Churchill. Era o carte de gramatică a limbii latine. Profesorul a deschis cartea și i-a indicat ferm cu degetul către un tabel spunîndu-i: „Trebuie să înveți asta. Voi reveni în jumătate de oră să văd ce știi”.
Iată-l astfel pe viitorul inconfundabil personaj istoric, care a înfruntat aproape singur și cu succes una dintre cele mai complicate istorii ale lumii, stînd de această dată față în față cu… declinarea întîi. Cuvîntul declinat: mensa.
Dirigintele s-a întors să îl asculte: „Ai învățat-o?”.
„Cred că pot să o zic”, a răspuns elevul, care a redat mormăit declinarea. Cum profu’ părea mulțumit, Winston și-a permis să pună o întrebare: „Ce înseamnă mensa, domnule profesor?”.
„Mensa înseamnă «masă». Este un substantiv de declinarea întîi.”
„Dacă mensa înseamnă «masă», atunci de ce tot mensa înseamnă și «O, masă!»?”
Răspunsul dirigintelui: „Este cazul vocativ, îl folosești cînd te adresezi unei mese, cînd invoci o masă, cînd vorbești cu o masă”.
„Dar nu fac asta niciodată”, a replicat elevul Churchill în hohote de rîs.
Rîsul acesta, deși total justificat, nu i-a adus prea mult bine, dimpotrivă, profu’ l-a avertizat că poate fi pedepsit pentru asemenea comportamente. Și așa a început o perioadă de școlarizare de vreo doi ani complet dezagreabilă pentru Winston Churchill, în care singura lui plăcere a fost cititul.
Noroc că a fost mutat apoi la o altă instituție de învățămînt, Brunswick School, mai puțin cunoscută și mai ieftină, dar mult mai prietenoasă cu viitorul lider britanic, unde timp de trei ani a avut ocazia să învețe ce îl interesa și ce îi plăcea: franceză, istorie, poezie, călărie și înot. Churchill își mai amintește și că în cei doisprezece ani de școală nu a reușit să scrie vreun rînd în latină sau să învețe ceva din limba greacă, în afară de alfabet.
„Poate aș fi avut rezultate mai bune dacă perioada antică mi-ar fi fost prezentată prin istoria și tradițiile ei, nu prin gramatică și sintaxă”, notează Winston Churchill.
Nu de puține ori, totul este doar o chestiune de metodă în istorie, nu vi se pare?
Ca la școală.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
Foto: Winston Churchill la 7 ani (wikimedia commons)
