Cerul înstelat deasupra Arenei naţionale

Publicat în Dilema Veche nr. 419 din 23-29 februarie 2012
Distracție și sport jpeg

Din ultimele observaţii de pe Arena Naţională, să tragem concluzia că stadionul îi face pe suporteri? 

Am tînjit după un stadion adevărat şi aproape că am căpătat unul. Dar românul nu e mofturos. Ia-i zece lei şi dă-i ceva de maximum doi, va fi fericit. Steaua-Twente a fost în sistem binar, scor 0-1, public de 10. Irelevantă şi tendenţioasă reacţia unor jurnalişti străini care, la vederea Arenei Naţionale, au exclamat: „E foarte frumoasă! Cînd o terminaţi?“. La noi e cu legea morală şi cerul înstelat deasupra. De aceea nu se închide acoperişul. În acel frig cristalin spectatorii au fost obligaţi la entuziasm, la agitaţie, la încălzirea atmosferei. La propriu. În meci au jucat nişte Amundseni teleportaţi direct de la Polul Sud la ceremonia Nobelului. Nu-i de mirare că în încleştarea muşchilor şi fălcilor s-au exprimat uşor dislalic.

A fost o seară frumoasă, terminată cu intonarea pe mai multe voci a imnului naţional „Ţi-am zis eu!...“. Avem o aplecare sublimă pentru salturile în gol, impropriu numite sinucideri cînd, de fapt, e de admirat graţia zborului. Lumea s-a retras în ordine printre zăpezi, agăţîndu-şi de suflet o nouă amintire nepieritoare despre poezia performanţei la români. Abia un pic mai tîrziu, dezmorţiţi în laşitatea vreunei călduri suprataxate de apartament, unii vor fi avut impresia, alimentată de locul în care s-a antrenat Steaua pentru marele meci, că au fost luaţi în balon.

P.S.: Becali a făcut un milion.
 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

23 04 2026 incaierare caini oradea 2 mp4 thumbnail png
O altercație între doi câini s-a lăsat cu un întreg proces. Despăgubiri de peste 50.000 de lei stabilite de instanță
Un pensionar din Oradea a fost obligat de Judecătoria Oradea să plătească despăgubiri de peste 50.000 de lei, după o altercație între câinele său, un Chow Chow, și un Cane Corso aparținând unei vecine.
Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci la concursul din California
Adevărul despre colesterol, tratamentul cu statine și riscul de Alzheimer mp4 thumbnail png
Colesterolul, ucigașul tăcut. Controversele din mediul online și adevărul despre tratamentul esențial în salvarea vieții
Fără simptome, dar cu consecințe dramatice, colesterolul este considerat ucigașul tăcut. La Interviurile Adevărul, Prof. Dr. Elisabeta Bădilă, Vicepreședintele Societății Române de Cardiologie explică riscurile reale precum și controversele care circulă în mediul online despre tratamentul cu statine
Insula Thassos, foto Shutterstock jpg
Cât costă o vacanță în Thassos în 2026. Cât plătești pentru drum, feribot, cazare, mâncare și plajă
Insula Thassos rămâne una dintre destinațiile preferate ale românilor pentru vacanțele de vară, mai ales datorită accesului relativ ușor cu mașina și a costurilor încă accesibile comparativ cu alte insule grecești. Un ghid actualizat pentru 2026 arată cât ar putea costa, în medie, o vacanță de o săp
Ilie Bolojan FOTO gov.ro
Cine sunt noii miniștiri care îi vor înlocui pe demisonarii PSD din guvern. Anunțul premierului Ilie Bolojan
Primul ministru Ilie Bolojan a anunțat joi că va trimite demisiile și propunerile de înlocuire la Cotroceni, astfel încât în cel mai scurt timp activitatea Executivului să intre în grafic.
image png
Mircea Solcanu, dezvăluiri neașteptate la Bursucu: trăiește cu puțin peste 2.000 de lei pe lună
Invitat în podcastul lui Bursucu, Mircea Solcanu a vorbit despre veniturile sale actuale și despre modul în care reușește să trăiască dintr-o pensie modestă
masina incendiata in sectorul 2 captura video  png
Trei persoane din București, trimise în judecată după ce au incendiat mașina unui bărbat în Sectorul 2
Trei persoane au fost trimise în judecată joi, 23 aprilie, după ce au incendiat, în martie, un autoturism dintr-o parcare din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit surselor „Adevărul”, unul dintre inculpați o cunoștea pe persoana vătămată, însă nu exista un conflict între ei.
banner ritualuri de înfrumusețare jpg
La ce ritualuri de înfrumusețare naturiste apelează divele din show-biz?! „Iaurtul și uleiul de măsline sunt sfinte!”. Și bunica își dădea cu ele
Ce vedete sunt adeptele tratamentelor de înfrumusețare naturiste? Ne-au dezvăluit trucurile lor de frumusețe.
reuniune ue cipru2 jpg
Cum au devenit disfuncționale reuniunile liderilor UE. Agenda Consiliului de criză din Cipru
Liderii europeni își fac joi apariția în Cipru, într-un context mai degrabă tensionat decât festiv. Deși destinația ar putea sugera relaxare, reuniunea de la Ayia Napa — stațiune cunoscută pentru viața de noapte — are pe agendă subiecte cât se poate de serioase: situația din Orientul Mijlociu și bug