Cer posomorît
Buletinele meteorologice de acum mai bine de un secol seamănă surprinzător de mult cu cele de azi. Numite Buletine atmosferice, emise de pe la 1884 de Institutul (iniţial Observatorul) Meteorologic din Bucureşti, acestea erau publicate în Monitorul oficial (MO) şi în mai multe dintre ziarele vremii (Epoca, Românul, Adevărul etc.). În România liberă apăreau, prin 1885, chiar pe prima pagină, sub frontispiciul ziarului. Buletinele nu conţineau previziuni, ci rapoarte asupra situaţiei din ziua emiterii, din ziua sau săptămîna precedentă. Limbajul lor, specific epocii, are, astăzi, farmecul familiar şi uşor desuet al unui stil ştiinţific împănat cu elemente populare: arşiţa, iuţeala vîntului, vîntul tăricel etc. Prezenţa cuvintelor populare şi familiare are două explicaţii: pe unele dintre ele, limbajul ştiinţific le preluase, atribuindu-le sensuri precise şi transformîndu-le în termeni de specialitate; altele sînt folosite, probabil, din dorinţa de accesibilitate, buletinul fiind un tip de text adresat unui public mai larg. Dacă la început erau alcătuite mai ales din tabele, cu minime comentarii, buletinele au devenit treptat texte narative şi descriptive. Buletinele atmosferice de la 1900 sînt mai vii decît rapoartele seci care vor fi publicate, timp de decenii, în presa scrisă în limbă de lemn, dar nu pot fi comparate cu stilul excesiv de pitoresc al previziunilor televizate de azi, care încearcă să se individualizeze în condiţii de aprigă concurenţă.
În buletinele dintre 1884 şi 1888, vîntul (care sufla sau bătea) era slab, moderat, liniştit, potrivit, tăricel, tare, violent. Apăreau uneori numele vînturilor – obicei abandonat, mi se pare, în buletinele contemporane: „Austrul suflă slab şi rece“; „Crivăţul bate tare“ (MO, 1 ianuarie 1908). Se ofereau şi alte informaţii azi absente, cel puţin în textele standard: „rouă subţire pînă la ora 8 a.m.“; „dimineaţa rouă groasă“ (MO, 5 octombrie 1888). O surpriză e prezenţa, între indicaţiile meteorologice, a unei formule care părea o expresie a subiectivităţii populare sau auctoriale – căldură mare: „Astăzi căldură mare, linişte şi cerul puţin noros“ (MO, 23 iunie 1895). S-a dovedit foarte rezistentă în timp formula pe alocuri, dar a dispărut din buletinele meteorologice adjectivul simţitor (cu sensul „intens“, „care se face simţit cu putere“): „frigul este simţitor“ (MO, 1 ianuarie 1908).
Între cuvintele caracteristice ale buleti-nelor de altădată trebuie pomenit şi adjectivul posomorît, folosit pentru caracterizarea generală a cerului sau a vremii: „timpul este pretutindeni tot posomorît, umed şi liniştit“ (MO, 5 ianuarie 1908); „Timpul se menţine pretutindeni posomorît“ (MO, 6 ianuarie 1908). Astăzi, adjectivul e destul de rar folosit în prognozele meteo („Ne aşteaptă un weekend posomorît din punct de vedere meteorologic!“, stirileprotv.ro), unde a fost înlocuit, în bună măsură, de mohorît: „Se întorc zilele mohorîte şi reci!“ (realitatea.net); „Vreme mohorîtă în Bucureşti“ (b.365.ro) etc. În mod previzibil, buletinele meteorologice din Republica Moldova manifestă mai mult conservatorism, recurgînd mai des la posomorît – „cer posomorît, ploaie“ („Prognoza meteo în Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi“, expresul.com), ca şi la adverbul simţitor („Mîine vremea se răceşte simţitor în toată ţara“, publika.md).
Verbul a posomorî, cu etimologie incertă, mai probabil slavă sau maghiară, a fost atestat destul de tîrziu (prin participiul adjectivizat şi adverbializat posomorît, la Ion Neculce). Devenise tot mai frecvent pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cu valori atît meteorologice, cît şi psihologice şi de comportament (în Glosarul lui Laurian şi Massim, cuvîntul era definit prin serie de sinonime moros, taciturn, corugat, trist, malincolic etc., dar şi prin explicaţia „încreţit la frunte şi la supercilie“). Alecsandri l-a folosit (în combinaţie cu orizon(t)ul, în forma orizon, mai apropiată de francezul horizon) ca laitmotiv în „cînticelul comic“ Gură-cască, om politic, reprezentat pe scena Teatrului Naţional în stagiunea 1864-1865. Personajul descrie situaţia politică prin variaţii ale metaforei meteorologice şi prin comparaţii pitoreşti: „Ştiţi una? rău! orizonul politic s-a posomorît!“; „Orizonul politic e şi mai posomorît“; „Orizonul politic e posomorît cît un paşă mahmur“; „Orizonul politic e posomorît ca un paraponisit fără slujbă“... S-ar părea că şi discursul politic de acum mai bine de un secol seamănă (în punctele esenţiale) cu cel de azi.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
