Cel mai mare fotbalist
Se pare că se încinge disputa legată de cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor: Pelé, Maradona sau Messi? Păi, noi cu cine ar trebui să ţinem? Şi de ce?
Întrebarea are sens doar dacă 2012 înseamnă sfîrşitul timpurilor. Să plecăm, deci, de la această dulce ipoteză. Dacă sîntem întrebaţi cu cine ţinem înseamnă că e vorba despre noi, aşadar e o chestiune personală. Aproape naţională. Din acest unghi obtuz (vorba unui bunic care a făcut războiul, între obtuz şi obuz e o diferenţă de o singură cruce) treaba e simplă. Pelé ne-a bătut în ’70, pe Maradona l-am bătut (prin neprezentare) în ’94, iar Messi se pare că n-are ghinionul să ne întîlnească vreodată, aşa că votăm cu Maradona. Pare logic. Cel mai mic e cel mai mare. Putem alege (dar de ce?) o altă abordare. Una chimică.
Se ştie că în artă e vorba de chimie, ca şi în dragoste. Plecăm de la ipoteza suprarealistă a ciclismului, conform căreia poţi atinge cerul performanţei dînd pe gît doar suc de portocale. Într-o epocă în care lumea mai avea capul pe umeri aş fi putut invoca secvenţa unui film celebru în care Pelé jongla cu portocale întregi, dar pentru că nu sîntem într-o astfel de lume incorect politică mă abţin. Maradona a jonglat cu portocalele pînă le-a făcut praf, după care le-a prizat. Rămîne Messi. Singurul injectat. Cu talent pur. Cred că el e cel mai mare. Cu condiţia ca timpurile să se termine în 2012. În 2013 cine naiba ştie ce se mai inventează!
