Ce poate și ce nu poate face Biserica

Cînd liderul politic al celui mai anticlerical și radical-secularist partid din România, vremelnic vicepremier, a spus că Guvernul vrea un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română pentru promovarea vaccinării, mulți credincioși au zîmbit amar. În mintea multora o fi fost ceva de genul: „Toată ziua înjuri Biserica, o faci în fel și chip, tu și cu activiștii tăi, iar acum, la nevoie, vrei parteneriat cu ea, că singur, cu statul tău laic pe care-l conduci atît de competent, nu te descurci...”. Sigur, nu e o atitudine deloc creștină. Nici măcar civilizată. Nici măcar inteligentă. Dar, recunoașteți, e cît se poate de omenească. Dacă rămîne doar o atitudine-reflex față de propunerea antipaticului politician e foarte bine.

La scară istorică, nu e nici o îndoială, Biserica este cu mult mai importantă pentru țară decît zgomotosul grupuscul de activiști politici pe care-l conduce vicepremierul. Biserica Ortodoxă va rămîne în lume mult după ce partidul salvaționist nu va mai exista, așa cum a rămas după ce au pierit în uitare toți detractorii ei, unii cu mult mai robuști decît feisbuciștii salutari de azi. Prin urmare, cred că Biserica ar trebui să se comporte la acest nivel de responsabilitate istorică. Nu mai spun că este aproape obligată să dea dovadă de generozitate – cineva cu existență milenară trebuie să fie generos cu efemerida. Hristos a fost un boier, nu-i așa? Nu cred că țîfna sau reciprocitatea („Îți dau exact ce mi-ai dat tu”) este ceea ce un creștin trebuie să dea cuiva care-i bate la ușă și îi cere ceva. În plus, chestiunea în discuție este extrem de importantă. Pandemia de COVID-19 este de o gravitate excepțională și va lăsa urme adînci, nu doar în cimitire, ci în viața cetății de aici înainte. Biserica nu poate să tacă și nu poate invoca indiferența, căci fiii și fiicele ei, nu partidul, au mare nevoie de ea acum. Dar ce anume cuvînt de folos poate spune BOR societății românești de azi în privința vaccinului?

Pînă acum, Sinodul BOR a tăcut în privința vaccinării. Activiștii progresului sanitar văd în această tăcere o tacită campanie antivaccin. Nu-i luați în seamă, vorbesc fără să știe. Sinodul BOR tace pentru că Biserica este la fel de scindată ca societatea în privința vaccinării. Ba chiar Sinodul însuși e scindat. Unii ierarhi sinodali s-au vaccinat și au susținut vaccinarea, alții nu s-au vaccinat și bombăne, alții tac, prudent. Unii cred că vaccinul e inutil, de nu chiar că face rău. Dintre cei care s-au vaccinat, nu puțini tac pentru că nu vor să intre într-un subiect care divizează societatea românească mai abitir decît o face politica.

E foarte adevărat că știința însăși e ezitantă în privința modului de gestionare a pandemiei, așa că de ce pretindem fermitate tocmai Bisericii? Doar cei cuprinși de fanatism înspăimîntat mai pot susține azi că ceea ce a livrat știința medicală lumii în ultimul an e coerent, eficient și vindecător. Toți vedem că e o bîjbîială, o tatonare continuă, o continuă acumulare de experiențe fără concluzii clare. Iar în lupta cu această pandemie, jocul e natural: noi mutăm, virusul mută și el. Nimeni nu poate ști acum cînd se termină acest meci. Putem spune însă cu siguranță cine va fi învingătorul: noi. Cînd? Cum? Cu ce preț? Asta nu știm.

Pentru mine, e de neînțeles cum de se poate ca un credincios creștin să se comporte ca un ateu materialist fricos. Zic mulți: pînă cînd n-o să avem un vaccin care ne protejează 100% de orice fel de mutație a lui SARS-CoV-2 trecută, prezentă și viitoare, un vaccin care nu are nici un efect secundar pentru nici un om, eu nu mă vaccinez! Nu văd nimic creștin în această atitudine. Văd doar o neînțelegere îndărătnică a modului în care funcționează creația lui Dumnezeu și un om pur și simplu paralizat de frică. Hristos ne îndeamnă direct să cercetăm, să căutăm, să avem curaj, să ne lăsăm în mîna Lui. Cînd Pr. Cleopa spunea că trebuie să avem „răbdare, răbdare, răbdare” nu voia să spună că trebuie să stăm pe margine și să nu facem nimic, ca într-o butadă confucianistă. Dimpotrivă, ceea ce cerea Părintele era răbdare în lucrare, răbdare cu privire la rezultatele căutărilor care nu contenesc, răbdare cu privire la calitatea răspunsurilor ce se dau întrebărilor care continuă să se pună și nicidecum încetarea lucrării sau suspendarea căutării. Știința, așa imprecisă cum e, a oferit lumii prime răspunsuri cu privire la pandemie. Vaccinurile merg bine în anumite cazuri, în altele nu merg. Vor veni, desigur, și alte răspunsuri încă mai bune: tratamente, vaccinuri, măsuri tot mai inteligente de precauție etc. Virusul a deschis partida, noi am mutat, mută și el, vom muta și noi, el va muta iarăși – și tot așa...

Biserica poate ajuta enorm dacă vine cu perspectiva înaltă, „pe numere mari”, la scara istorică a pandemiei. Vedeți bine, guvernele sînt atît de blocate în viziuni scurte. Alegeri de tot felul (ba în interiorul partidelor, ba în țară, ba locale, ba prezidențiale, ba europarlamentare, ba parlamentare) fragmentează viziunea politică și scurtează dramatic vederea omului politic. Or, acum cred că e clar pentru toată lumea că administrarea corectă a pandemiei cere viziune pe termen lung. Vor veni în mantii glorioase și vor pleca zdrențuiți din funcții mulți miniștri, primi sau viceprimi, pînă vom fi cu adevărat la adăpost de năpasta acestei boli. Singura instituție care are toate datele să livreze societății viziunea pe termen lung, adică pe termenul adecvat pandemiei, este Biserica. În acest sens, și eu sînt nemulțumit de tăcerea ei. Zic să lăsăm știința să ne spună de ce apare și se răspîndește virusul acesta – nimeni nu cere așa ceva Bisericii. În schimb, Biserica poate să ne spună (iar credincioșilor e chiar datoare să spună) pentru ce ne este dat nouă să trăim, în timpul vieților noastre, această pandemie.

Aud tot mai des în dezbaterea publică argumentul multor clerici că Biserica nu se pricepe la virusologie, așa că nu poate promova vaccinarea pentru că nu știe dacă, pînă la urmă, iese bine sau rău cu vaccinurile astea. E un argument care mimează un fel de neutralitate, dar, de fapt, acest argument nu este deloc neutru. Este un argument care susține abținerea de la vaccin. E ca și cum preotul ar spune cuiva bolnav că nu-l poate sfătui să meargă la doctor pentru că nu știe dacă va nimeri la un doctor bun care-l va vindeca sau la un doctor prost care-l va băga în groapă.

Biserica este datoare să dea societății o mare lecție de încredere. Majoritatea specialiștilor spun că vaccinul face mai degrabă bine decît rău. Asta e, nu se poate altfel. Lucrăm în termeni de „majoritate” și „mai degrabă”. Dar Biserica e prima care trebuie să nu uite că, oricîtă știință am dezvolta pe lumea asta, tot „vedem ca prin oglindă, în ghicitură”. Și dacă e așa, ce avem de făcut? Pentru că nu avem darul vederii totale și limpezi, să ne oprim din căutări? Eu, unul, nu aștept de la Biserica mea să mă mîne spre centrul de vaccinare (ar fi și prea tîrziu în cazul meu, am primit rapelul acum cîteva luni). Dar aștept să-mi dea încredere, să-mi spună că Dumnezeu e cu mine în încercarea mea de a trece prin pandemie și să mă îndemne să țin sus inima.

Cît despre „parteneriatul” cu statul în privința pandemiei, cred că el poate exista într-un singur fel: BOR să investească încredere în măsurile statului. Atît. Ar fi suficient. Ar fi enorm.