Ce ne facem fără tata Cahill?
Ce ne facem fără tata Cahill?
Ce facem fără orice tată. Mergem mai departe. E greu, e destabilizant, dar înain-tăm. Mergem mai departe sau într-o parte. Tot aia. Undeva trebuie să mergem. Cahill nu e totul pe lumea asta, inclusiv în lumea Simonei Halep, care e destul de solid construită. În fine, cel puţin aşa pare din afară. Iar pauza e, în sport, una dintre tacticile succesului. Despărţirea, fie şi temporară. Din cînd în cînd obişnuinţele fiecăruia trebuie resetate. Cahill a înţeles asta foarte bine de mult timp, de altfel a şi anunţat că această colaborare nu va dura la infinit, şi oricum a durat mult după standardele lui. În ce fel o să-i lipsească Simonei? E posibil ca prietenul Darren să fie cel dintîi după care i se strînge inima. Apoi „sacul de box“ Cahill. Australianul a sugerat el însuşi că în anumite momente îşi asumă acest rol de încasator, de care are nevoie orice sportiv şi bănuiesc că încă şi mai mult orice sportivă. Femeile sapă mai greu după reuşită într-o lume a bărbaţilor. Nu au toate armele pe care masculii le-au creat pentru ei. Eu – scuzaţi că mă aduc în discuţie – am resimţit fizic, după doar jumătate de oră de interviu, despărţirea de el. Cahill e un om căruia vrei să i consumi timpul, vrei să te inserezi în cercul lui de atenţie, tipul produce un efect magnetic. Simona s-ar putea simţi un pic singură acum. Nu ştiu cît de mare e lipsa lui din perspectiva tehnică a tenisului (unii contestă că ar fi ajutat-o suficient pe Halep), dar emoţional e un hop de trecut. Ea, însă, a fost călită de această viaţă ameţitoare, avion – frică de avion – hotel – turneu – victorie – victorie – înfrîngere – victorie – alt hotel – alt avion – aceeaşi frică. Halep a urcat mulţi munţi. A trecut prin multe încercări. Aceasta e încă una. Şi cred că Darren a calculat-o de mult. Tipul e dat naibii. Da, of…
