Ce (mai) este de făcut?

„Un diplomat“, „Ixulescu“, „Un liber-cugetător din Slatina“, „Un observator“, „Un pieton nedumerit“, „O gospodină din România“, „Un ieșean nelămurit“, „Un anonim din 23 de milioane“, „Un călător cu trenul“ și, pe lîngă acestea, multe nume proprii, unele cunoscute, printre care unul anume, Doina Cornea.

Erau doar cîteva dintre semnăturile puse pe textele scrisorilor românilor care ajungeau spre a fi citite la Radio Europa Liberă. Nu am trăit această istorie – din fericire –, dar dispariția doamnei Doina Cornea, care pe 30 mai a.c. ar fi împlinit 89 de ani, m-a dus cu gîndul la reconstituirea acelor ani, realizată de Mihnea Berindei şi de Gabriel Andreescu în cele două volume ale lucrării Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă.

„Un ieșean nelămurit“ scria astfel în toamna anului 1987: „Mă aflu încă sub impresia minunatului text al doamnei Cornea și nu pentru prima dată scrisorile acesteia îmi produc o încîntare spirituală și un sentiment de invidie pentru curajul său de a vi se adresa deschis, cu asumarea tuturor riscurilor, ce nu sînt de neglijat acum la noi.“ Mesajul ieșeanului difuzat în luna noiembrie venea ca răspuns la o scrisoare semnată de doamna Doina Cornea și transmisă la Radio Europa Liberă în 11 octombrie 1987, constituind astfel (așa cum remarcă autorii lucrării menționate) și o dovadă a dialogului pe care românii îl purtau între ei prin intermediul postului de radio.

„Încîntarea spirituală“ amintită mai sus de cetățeanul din Iași este într-adevăr un efect implicit al textelor Doinei Cornea, care conțin, mai ales, un puternic mesaj moral, pe care a continuat să îl propage în ciuda tuturor încercărilor regimului de a o împiedica. Textul doamnei Cornea la care se referea ieșeanul de mai sus este intitulat sugestiv „Ce este de făcut? – sau să nu dăm Cezarului ce i se cuvine lui Dumnezeu“ și se distinge, poate mai mult decît altele, prin conținutul profund moral, luînd forma unei reale meditații. M-aș opri asupra esenței și a concluziei. Esența meditației autoarei este că „vigoarea unui popor izvorăște, în primul rînd, din potențialul său spiritual: creativitate, inteligență, imaginație, forță morală, afectivitate, curaj. Spiritul creează totul, cultură, artă, știință, dar și economie, tehnică, comerț.“

În concluzie, Doina Cornea face un apel: „Să nu abdicăm de la demnitate, să nu tolerăm să ni se manipuleze spiritul, să nu tolerăm să ni se răpească ceea ce avem mai uman în noi. (…) Să iubim, să credem, să sperăm. Să refuzăm orice complicitate cu minciuna și nelegiuirea, ca să nu mai trăim această mare vinovăție în suflet față de destinul nostru, ca indivizi și ca neam.“

În caz că ne mai întrebăm din cînd în cînd „ce (mai) este de făcut?“…