Ce fel de magistrați?

Democrația constituțională se întemeiază pe valori și principii și funcționează prin structuri și proceduri instituționale. Oricît de generoase ar fi valorile și principiile, eficiența lor practică ar fi limitată sau inexistentă în absența unui sistem instituțional, cu structuri și proceduri testate și ameliorate succesiv, care să le pună în operă și să le asigure viabilitatea. Nici un sistem instituțional nu este perfect, fiecare conține virusul autodistrugerii. Rezistența în timp depinde de persoanele care alcătuiesc instituțiile și aplică procedurile. Constatarea este valabilă și pentru autoritatea judiciară, compusă din instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Confuzia generată de concepția despre autoritățile publice, în forma din 1991 a Constituției, a fost înlăturată prin revizuirea realizată în 2003, cînd s-a clarificat diferența dintre noțiunea de putere judecătorească și noțiunea de autoritate judecătorească. Revizuirea a făcut posibilă „consacrarea principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale” (art. 1 din Constituție), dar nu a făcut inutilă noțiunea de autoritate judecătorească. Procurorii și-au păstrat astfel calitatea de magistrați, iar CSM a rămas nu numai garantul independenței Justiției, ci și instanța de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor; mai mult, prin legi organice succesive a dobîndit atribuții care l-au transformat într-un veritabil organ de autoconducere al întregii magistraturi. De ce fel de magistrați este nevoie în autoritatea judecătorească, astfel înțeleasă? Ce fel de magistrați pot fi cu adevărat apărătorii libertății?

Între alte interdicții impuse magistraților din România, aceea de a nu se afilia unui partid politic și de a nu face politică partizană are o justificare rezonabilă, deși nu este instituită în toate statele organizate potrivit valorilor și principiilor democrației constituționale. Aceste valori și principii nu sînt însă doar ale unui singur partid politic, ci ale tuturor partidelor, în măsura în care acestea respectă Constituția. Mai mult, toți cetățenii, indiferent de simpatiile politice, trebuie să le respecte. Apărînd aceste valori și principii, magistrații nu fac politica unui partid. Partizanatul față de valorile și principiile constituționale nu numai că le este permis, ci constituie cea mai importantă datorie. Îndeplinirea ei depinde de formația profesională a magistraților și, mai ales, de aderența intelectuală și afectivă la aceste valori și principii, care constituie, în egală măsură, fundamentul democrației constituționale și al sistemului de drept.

Fără înțelegerea acestui fundament, competența profesională s-ar reduce la aspecte tehnice care țin de hermeneutica normelor juridice și de anumite clișee procedurale. Cu asemenea „virtuți” profesionale, nu s-ar putea evita riscul transformării sistemului judiciar într-un labirint kafkian  în care nu vor mai avea loc adevărul și dreptatea. Înțelegerea și asumarea acestui fundament sînt  premisele necesare pentru însușirea și stăpînirea logicii juridice, care însumează elemente de logică a propozițiilor, de logică a acțiunii, de logică a schimbării și de logică deontică. Nu mai puțin importante sînt metodologia probatorie și de interpretare a normelor și a actelor juridice, capacitatea de analiză și de sinteză, pentru a identifica ceea ce este esențial în țesătura faptelor și în amalgamul normelor juridice, imaginația juridică și simțul echității. Institutul Național al Magistraturii are principala responsabilitate pentru îndeplinirea acestor obiective prin programele de formare inițială și de formare continuă pe care acesta le desfășoară. Desigur, responsabil este și CSM, care trebuie să asigure buna funcționare a INM. 

Toate garanțiile juridice și materiale ale independenței magistraților ar rămîne fără acoperire dacă aceștia nu ar respecta codul moral al profesiei. Este greu de stabilit o ierarhie a nocivității între incompetența profesională și corupție. Efectele lor sînt foarte grave pentru aflarea adevărului și înfăptuirea dreptății. S-a afirmat, cu o doză de fatalism, că mita poate să fie întotdeauna mai mare decît salariul. Cea mai eficientă garanție care poate preveni pericolul corupției este integritatea morală a fiecărui magistrat. Uneori, vulnerabilitatea morală lasă loc pentru erodarea  integrității. Cum se știe, omul este o ființă fragilă și din punct de vedere moral, iar magistrații sînt și ei oameni. A existat, există și va exista corupție în magistratură. Pentru a limita la minimul posibil cazurile de corupție, reacția instituțională trebuie să fie promptă și rapidă. Impedimentul major, nu întotdeauna depășit, este acela că, în astfel de cazuri, magistrații abilitați din inspecția judiciară, din parchete și din instanțele judecătorești trebuie să acționeze chiar împotriva altor magistrați. Nu este de ignorat nici impedimentul complementar, respectiv riscul săvîrșirii unor abuzuri sub steagul luptei împotriva corupției. 

Calitățile de management judiciar sînt indispensabile pentru magistrați. Mai întîi, ei trebuie să știe cum să-și conducă fiecare dosar încredințat spre soluționare. Altfel, adevărul nu ar putea fi aflat, iar dreptatea s-ar putea pierde în ceață. În al doilea rînd, managementul fiecărei instituții judiciare depinde de abilitățile magistraților. Nu în ultimul rînd, întregul sistem judiciar este condus de magistrați. Cei mai mulți membri ai CSM sînt aleși de către magistrați. Mutatis mutandis,se poate spune că magistrații au conducătorii pe care îi merită.

Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.  Simbolul justiției nu este doar balanța dreptății. Această balanță este în același timp aceea a echilibrului întregii societăți. Dacă se izolează de societate ca într-un turn de fildeș, magistrații distrug punțile de comunicare cu realitatea în care trăiesc. Or comunicarea cu societatea, înțelegerea problemelor cu care se confruntă aceasta,  pînă la urmă înțelegerea vieții în profunzime sînt condiții indispensabile pentru ca sistemul judiciar să asigure echilibrul social. 

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.