Ce este în „mintea” păpușii Sally?

Un copil de trei ani, păpușa Sally și două cutii cu capac se află în aceeași cameră. În prima cutie este pusă o banană, a doua cutie este goală. Păpușa este scoasă din cameră, iar apoi banana este mutată în cealaltă cutie cu capac. După readucerea păpușii în cameră, copilul a fost întrebat în care cutie va „căuta” aceasta banana. Copilul a indicat cutia în care se afla banana în acel moment. Experimentul a fost repetat cu un copil de cinci ani. De această dată, copilul a indicat cutia în care se afla banana înainte ca păpușa Sally „să plece” din cameră. În prima etapă a experimentului, copilul de trei ani nu a făcut diferența dintre ceea ce se afla în mintea sa (el știa în care cutie se afla banana) și ceea ce se afla în „mintea” păpușii. În a doua etapă a experimentului, copilul de cinci ani a realizat că Sally nu „știa” de mutarea bananei, astfel încît  o căuta în cutia în care se aflase inițial.

Acest experiment simplu este evocat în teoria minții (a nu se confunda cu filosofia minții) pentru a marca evoluția conștiinței diferenței. Copiii dobîndesc mai întîi înțelegerea diferenței fizice față de obiectele și corpurile din preajmă. Ulterior, ei descoperă diferența dintre ceea ce se află în mintea lor și ceea ce se află în mintea celorlalți. Este surprinzător că această diferență de reprezentare a realității începe să fie înțeleasă de un copil de cinci ani, dar este uitată de adulți, inclusiv de specialiști în economie și politologie. Și mai surprinzător este că uneori chiar specialiștii care profesează teoriile diversității ignoră efectele sociale, economice și politice generate de diferențele de reprezentare a realității. Preocuparea, în bună măsură întemeiată, de a delegitima eurocentrismul prin afirmarea pluralismului identităților culturale nu este suficientă pentru a asigura un minim de valori comune și un minim de reguli în scopul acceptării reciproce a diferențelor identitare. Nu de puține ori, reprezentarea din „mintea” păpușii Sally nu este doar diferită de a celorlalți, dar este configurată fie pe ideea că nu mai există alte reprezentări, fie pe ideea că orice reprezentare diferită este inacceptabilă.

Recursul la experimentul păpușii Sally este relevant pentru a înțelege erorile săvîrșite de gîndirea și de practica politică din laboratoarele și cancelariile lumii euroatlantice în ultimele trei decenii. Cu bună-credință sau cu naivitate, ceea ce uneori poate să fie același lucru, gînditori, activiști și oameni politici s-au întrecut în a proclama globalizarea ca întruchipare și condiție a păcii și a prosperității. Tocmai specialiștii în teoriile diversității par să nu fi înțeles că în mintea altora este altceva decît în mintea lor. Această neînțelegere explică de ce, în Statele Unite și, mai ales, în Uniunea Europeană, au fost elaborate politici riguroase pentru protecția mediului, în timp ce în China, în Rusia și în multe alte țări constrîngerile de acest tip au fost afișate numai în scop propagandistic sau pur și simplu au fost ignorate. Tot astfel, regulile pentru descurajarea faptelor anticoncurențiale săvîrșite de marile companii au fost aplicate în mod mecanic în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. Consecința a fost creșterea nesustenabilă a costurilor de producție și ieșirea de pe piață a multor agenți economici, în avantajul concurențial al întreprinderilor din alte țări care nu și-au impus asemenea reguli. Mai grav, pacifiștii urcați pe valul globalismului au descurajat punerea în operă a strategiilor de securitate și de apărare în lumea euroatlantică, în timp ce alți competitori globali au făcut cheltuieli uriașe pentru producția de arme și de echipamente militare.

Reacțiile împotriva globalismului sînt firești, dar ele au fost folosite în mod pervers pentru a pune semnul egalității între globalism și europenism. Confuzia este foarte periculoasă, deoarece se încearcă pe această cale discreditarea construcției europene. Or, acest proiect politic instituțional a fost gîndit nu pentru disoluția identităților naționale, ci pentru conservarea lor într-o structură politică europeană. Supraviețuirea identităților naționale nu este posibilă decît dacă, în și prin acestea, se alcătuiește și se consolidează identitatea europeană. Globalismul este o aglomerare de abstracțiuni, adică o ideologie inaptă să întemeieze o construcție instituțională.  Europenismul este o gîndire de peste două secole, cu rădăcini în două milenii de istorie politică și culturală, care a dat naștere unei construcții concrete: Uniunea Europeană. 

Dialogul dintre europenism și alte tipuri de gîndire regională, iar nu globalismul, este calea care poate duce la înțelegerea alterităților, adică a diferențelor din mintea celuilalt. Numai astfel apare șansa construirii unor punți de comunicare culturală și de cooperare economică. Realizarea acestei șanse depinde de reciprocitatea acceptării diferențelor. Acceptarea celuilalt este firească numai dacă acceptarea este reciprocă. Ideea de reciprocitate, născută pe tărîmul schimburilor comerciale cu cîteva mii de ani în urmă, a devenit, de la Aristotel încoace, un principiu moral cu vocație universală. Dar nu orice vocație se realizează. Nimeni nu poate ști cînd vocația universală a reciprocității va deveni o realitate pentru toți competitorii jocului global pe teren politic și economic. Pînă atunci, fiecare trebuie să fie atent la ceea ce este în mintea celuilalt.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.