Case actuale

Mai multe canale de televiziune ne servesc în ultima vreme, mai ales în orele mai plicticoase ale zilelor de sfîrşit de săptămînă, emisiuni despre case. Filmări în ritmuri mai mult decît tihnite, cu cadre repetate şi de obicei cu voci de prezentatoare care nu-şi pot ascunde admiraţia faţă de ideile proprietarilor şi arhitecţilor care au construit imobilele prezentate. Emisiuni lungi cu cuvinte puţine şi imagini rarefiate. Emisiuni în care se folosesc termeni magici precum "optimizarea spaţiului", "armonizarea formelor" sau "iluminarea mansardei". Proprietarii sau arhitecţii intră şi ei de cele mai multe ori în joc şi vorbesc despre cum "ne-am gîndit să dăm un aspect mai deosebit bucătăriei" (sau biroului) şi aşa mai departe. Niciodată nu vei auzi vreo critică sau măcar vreo observaţie din partea realizatorilor emisiunii pentru că, nu-i aşa, nu poţi să intri în casa omului şi să i-o vorbeşti de rău. Iar gusturile nu se discută, gusturile se admiră. Şi aşa cum spuneam, pe cît de simandicoase sînt aceste gusturi, pe atît de pretenţios trebuie să fie şi tonul descrierilor. De altfel, nici nu poţi spune pur şi simplu aragaz sau masă de bucătărie atunci cînd ai în faţă un "ansamblu integrat al mobilierului de bucătărie". Dar nici closet nu mai poţi spune cînd în locul cu pricina găseşti un "vas de baie". Deunăzi, era prezentată casa unei persoane importante (nu spui cine), cu un living de mulţi metri pătraţi, avînd o înălţime nefirească şi un acoperiş semirotund placat cu un soi de parchet (pe tavan?!). Ceva care te ducea cu gîndul la o sală de sport sau la gara din Predeal (care, de altfel, este considerată o mare realizare arhitectonică). În partea de sus a amintitului living erau constuite un fel de balconaşe interioare pe unde proprietara era însă obligată să meargă aplecată din cauza formei neobişnuite a plafonului. Pe dinafară, casa arăta ca un amalgam ciudat de forme şi geamuri ieşit dintr-o imaginaţie alambicată şi nestăpînită. Îţi venea să te întrebi dacă o asemenea construcţie nu are şi roţi ca să te şi plimbi cu ea sau dacă nu cumva pluteşte pe apă (o idee bună de altfel pentru eventuale inundaţii, ca să nu mai vorbim de avantajul pe care proprietarii l-ar avea în vacanţe, cînd ar putea face croaziere prin întreaga lume fără măcar să plece de acasă). Revenind însă la emisiunile respective, n-ai să vezi probabil în ele vreo casă cu o uşă şi două ferestre, aşa cum desenează copiii, proporţionate în mod clasic şi plăcute ochiului. Probabil că pentru gusturile specialiştilor din televiziuni astfel de lucruri sînt neinteresante, depăşite, în afara "trend-ului actual". Ceea ce, de altfel, e şi destul de adevărat. Cine îşi mai face astăzi o casă obişnuită şi cine mai primeşte aprobare pentru o casă obişnuită? Dacă ai un proiect care se înscrie în standardele normale rişti să devii neinteresant chiar şi pentru cei de la urbanism, care au nevoie de oameni cu imaginaţie care să dorească să încalce toate regulile şi să şi plătească autorităţilor pe măsură. Mi-aduc aminte că imediat după Revoluţie, un fost securist intrat în afaceri, văzîndu-se bogat peste noapte, s-a gîndit să se mute din apartamentul în care stătea, să-şi construiască o locuinţă mai mare. N-a ştiut însă cum să facă asta şi pînă la urmă i-a ieşit un bloc cu mai multe apartamente şi cu camere la fel de mici ca acelea în care stătea înainte. De atunci însă, se pare că lucrurile au mai evoluat. Iar din frustrările locuirii timp de decenii la bloc se pare că răsar tot mai multe imobile pline de imaginaţie futuristă. Cînd nu e vorba de case, atunci sînt blocuri de sticlă. Deşi, poate că acolo imaginaţia încă lipseşte. M-a frapat să văd reclama unei firme de construcţii care vorbea de mult spaţiu verde. Ca şi cum firma respectivă n-ar fi descoperit moda de a construi blocuri între blocuri. Sigur însă că de la reclamă la realitate e cale lungă, şi în realitate observăm cum firmele de construcţii au găsit remarcabila soluţie tehnică de a îndesi pînă şi apropiatele blocuri comuniste. Astfel că nu mai e o imposibilitate ca într-o zi, amărîtul locatar X din comunistul bloc Y, în care vrînd-nevrînd s-a împăcat cu gîndul să trăiască, să aibă surpriza de a-şi găsi pe locul de parcare din faţa blocului sau acolo unde ducea gunoiul... un zgîrie-nori de sticlă. Iar lumea se întreabă tot mai des de ce ţara noastră arată altfel decît toate ţările. Unul din răspunsuri ar trebui să-l ştie arhitecţii.