Casa de vacanță a președintelui Ronald Reagan

Publicat în Dilema Veche nr. 1002 din 22 iunie – 28 iunie 2023
index jpeg 5 webp

Documente desecretizate din arhiva FBI au dezvăluit că securitatea Reginei Elisabeta a II-a a fost, poate, în pericol pe durata vizitei pe care a făcut-o în Statele Unite ale Americii în 1983. În ciuda acestei situații, din fericire gestionată cu succes de autorități, turul Reginei și al Prințului Philip pe Coasta de Vest a fost un succes. Și cum să nu fie, dacă oaspeții au ajuns și la reședința de vacanță din California a cuplului prezidențial Reagan, Ranch in the Sky, cunoscută și subdenumirea Rancho del Cielo; în limba română, probabil ar fi Ferma din Cer. Oricum, tradusă în orice limbă, denumirea spune tot.

Ne oprim puțin la casa de vacanță a președintelui american.

Inițial, ferma nu a avut această denumire, dar domnul Reagan nu putea rata un botez inspirat tocmai în cazul reședinței la care a ținut atît de mult. Așa că din 1974, de cînd familia a cumpărat proprietatea Rancho de los Picos, din Santa Barbara, California, aceasta s-a transformat în Rancho del Cielo. Cu o suprafață de aproape 3.000 de metri pătrați, domeniul este situat în apropierea munților Santa Ynez, dar pentru ca istoria să fie cu adevărat del cielo, are în același timp și o superbăvedere la Oceanul Pacific. Casa propriu-zisă este una tipic spaniolă, construită din chirpici, de refacerea căreia s-a ocupatchiar președintele, ajutat, desigur, de profesioniști. Au construit și o curte interioară pietruită, și un gard care să înconjoare locuința. Un hambar generos, grajduri pentru cai și alte clădiri anexe (care foloseau drept locuințe pentru serviciile secrete) făceau parte, de asemenea, din Rancho.

În magazie era și locul unei drujbe galbene pe care Ronald Reagan o folosea pentru a tăia bușteni. Domeniul includea și un lac numit Lacul Norocos (Lucky Lake), pe care soții Reagan obișnuiau să se plimbe cu o canoe. Cum ar fi de așteptat, casa de vacanță prezidențială era foarte retrasă ca poziționare, cu un singur drum de acces, nepracticabil în sezonul ploios.

Apropo de ploaie, aceasta a căzut din belșug la vizita Reginei Elisabeta a II-a în SUA din 1983, ceea ce a făcut-o pe suverană să remarce cu umoru-i caracteristic: „Știam că am exportat multe dintre tradițiile noastre în Statele Unite, dar nu mi-am dat seama că ploaia este unul dintre ele”.

Mihail Gorbaciov, alt oaspete de-ai președintelui Ronald Reagan la fermă, cu altă ocazie, nu a pomenit de exporturi de tradiții. Că nu avea ce. Dar a purtat o pălărie de cowboy pe timpul vizitei.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

capsuni ferma florinel madularu, strejesti, olt   foto florinel madularu (1) jpeg
Timpul optim pentru plantat căpșuni. „Sfatul meu este să fie siguri de plantele pe care le achiziționează”
Dacă vrei să mănânci căpșuni vara viitoare, sau poate chiar anul acesta, la început de noiembrie, luna septembrie este momentul ideal să le cultivi. Am întrebat un fermier de succes cum le alegem, cum le plantăm și la ce să fim atenți pentru o recoltă bogată.
Zacusca  Foto Pixabay (1) jpg
Cum se prepară Shakshuka, zacusca turcească de vinete. Principalele diferențe față de zacusca românească
Shakshuka este un preparat turcesc pe bază de vinete, roșii și ardei. Iată rețeta și principalele diferențe față de zacusca românească.
feriga istock jpg
Ai aceste plante în casă? Nu le scoate pe balcon sau în grădină. Se pot ofili repede
Atunci când vrem să aducem un plus de culoare și de vitalitate în camerele noastre, cel mai simplu lucru pe care îl putem face este să apelăm la flori.
mihai dimian jpg
Școala unde învață fiul ministrului Educației încalcă legea: e supraaglomerată. Un expert în educație explică de ce contează numărul de elevi
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat că în clasa unde învață fiul său sunt în prezent 30 de elevi. Afirmația a fost făcută într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, cu ocazia începutului noului an școlar, iar fiul ministrului este elev în clasa a II-a.
alexandru ghica png
16 septembrie: Ziua în care domnitorul Alexandru Ghica a instituit leul ca monedă oficială în Țara Românească
La 16 septembrie, anul 1835, leul era instituit ca monedă oficială în Țara Românească. Tot pe 16 septembrie, în 1977, a murit celebra soprană americană, de origine greacă, Maria Callas.
horoscop
Zodiile care au parte de schimbări pe toate planurile, din 16 septembrie
Moment important pentru anumite zodii, după ce Luna intră în Săgetător. Ce se întâmplă din 16 septembrie
Cele mai bune televizoare QLED 2026 Foto Daciana Stoica Ghidul Cumpărătorului Adevărul png
QLED în 2026: mai bun decât LED, dar nu orice model merită banii. Cele mai bune televizoare și 5 reguli de aur: de la cinema la gaming
QLED în 2026 merită banii în plus față de LED? Descoperă cele mai bune televizoare QLED pentru filme, sport și gaming și 5 reguli de aur pentru o alegere mai bună.
razboi sua iran   steaguri pe fundalul unui câmp de luptă FOTO shutterstock jpg
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari
Războiul de şase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va creşte cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marţi Biroul de Buget al Congresului (CBO).
madalin ionescu facebook jpg
Confesiunea lui Mădălin Ionescu despre prietenii pierduți: „Nu ne-am certat, nu ne-am trădat”
Mădălin Ionescu a făcut o reflecție sinceră despre prieteniile care se pierd în timp, fără certuri, conflicte sau trădări. Prezentatorul TV a vorbit despre oamenii care i-au fost cândva foarte apropiați și cu care, în prezent, ajunge să păstreze legătura doar prin intermediul rețelelor sociale.