Care-i treaba cu sensibilitatea poporului român

O cunoștință mă roagă să mă uit peste lucrarea copilului său. S-a dat simulare pe școală, e-n clasa a VIII-a și examenul de Evaluare națională nu e departe, stresul începe să bată la ușă. Profesorii mai dau cîte o simulare, decizii pe care le iau de regulă consiliile profesorale, astfel că toți elevii claselor a -VIII-a dintr-o școală se confruntă cu același subiect și își evaluează întrucîtva nivelul pregătirii. Subiectele sînt redactate de profesorii școlii, căutînd să respecte modelul examenului național.

Mă uit mai întîi peste subiect. Li s-a dat ca text-suport o doină populară. Printre altele, li se cere elevilor să prezinte semnificațiile titlului textului dat. Mă încrunt puțin. Doina populară nu are titlu, căci, respectînd caracteristicile literaturii populare, se transmite oral și are caracter colectiv. Cine culege textele și le publică, le ordonează, convențional, după primul vers, care nu devine însă titlul doinei. Trec peste. Mai observ că li se cere să noteze două trăsături prin care să justifice că textul este o creație lirică, dar nu i de dau copilului punctele corespunzătoare pentru că acesta, deși a notat două trăsături, nu le-a și exemplificat. Cerința însă nu viza exemplificarea. Mă uit mai departe. La subiectul de tip compunere-eseu li se cere să argumenteze că textul dat aparține speciei literare doină populară. Din start nu îmi sună bine. Modelul oficial de subiect vizează motivarea apartenenței unui text la o specie sau la un gen, nicidecum argumentarea. Am mai explicat într-un alt articol de ce, precum și faptul că formularea cu argumentare, scăpată anul trecut chiar în subiectul oficial, a fost o eroare. Trec peste asta și mă uit la repere. La modul generic, se cere să se precizeze trăsăturile speciei. Cîte? Toate? Păi da, din subiect așa reiese. Copilului i s-a făcut un semn pe lucrare și o observație: definiție incompletă. Unde scrie însă că trebuie să dea o definiție? Subiectele oficiale au un standard fix: să se precizeze patru trăsături ale genului/speciei. Nu toate, căci am intra în dezbateri nesfîrșite despre care sînt acestea, plus că ar fi imposibil de stabilit punctajul prin barem. Apoi, nu se cere definiție. Logica mea spune că oriunde în lucrare sînt precizate aceste trăsături, ele trebuie luate în considerare, nu doar dacă sînt înșirate într-o definiție pusă la începutul compunerii. Așa s-a format însă cutuma școlară. Un șablon: începeți, copii, cu livrarea definiției speciei. Deși, avînd în față un text anumit, logic mi se pare să se pornească dinspre acesta înspre asocierea lui cu trăsăturile unei specii, nu de la livrarea unei definiții pe post de introducere, invariabil. În fine, mă uit mai departe, li se cere copiilor să exemplifice trăsăturile doinei populare prin cel puțin două argumente. Las deoparte formularea „cel puțin“, care e improprie unui test de evaluare profesionist. Se precizează exact ce aștepți. Dar exemplificarea nu se face prin argumente, eventual argumentele se susțin prin exemple. Nu, nu sînt chițibușar: aceste neclarități și erori de formulare creează confuzii în mintea copiilor și îi determină să lucreze după șabloane. Copilul cunoștinței a lucrat bine. Are o compunere curată, ordonată, cu argumentele potrivite. N-a precizat în definiție că „sentimentele puternice“ pe care le transmite doina populară pot fi de jale, de dor, de melancolie etc., fapt pentru care definiția nu a fost considerată completă. A precizat, pe parcursul compunerii, că textul transmite sentimente de jale, de dor. Și a mai precizat în definiție, așa cum le ceruse profesorul, că aceste sentimente puternice transmise de doina populară „evidențiază sensibilitatea specifică a poporului român“. Lucru mare, aș zice, că fix poporul român are specific această sensibilitate. Una peste alta, doar pe compunere copilului i-au fost scăzute vreo șase puncte, acolo unde eu i-aș fi scăzut maximum trei. Mă întreb dacă notele vor fi trecute în catalog, pentru că ar fi o ilegalitate: doina populară este conținut de clasa a VI a, iar evaluarea/notarea curentă se referă strict la conținuturile și competențele asociate clasei în curs.

Profesorul în cauză este o persoană respectabilă, pe care o prețuiesc pentru implicare și seriozitate. Nu e, aici, decît un studiu de caz, prin care vreau să mă refer la un cadru mai larg. Se dau șabloane de construcție a unor tipuri de compuneri. Dacă n-ai pus definiție la început nu e bine, dacă definiția nu e fix aia dată de profesor nu e bine. Se impun formulări de tipul „tablou de cuvinte“, „blocuri strofice“, „titlu analitic format din două substantive în vocativ și un adjectiv propriu-zis, creînd un orizont de așteptare“, „propune cititorului o deschidere spre lumea textului“, „prin îmbinarea dintre lumea terestră și lumea cosmică tabloul capătă culoarea măreției“. Le cerem analize de profunzime, semnificații ale unor figuri de stil și imagini artistice care să răscolească, să ajungă la punctul acela de identificare a emoțiilor rafinate, unor elevi de clasa a VIII-a, lipsiți de experiența vieții și a diversității emoționale, lipsiți deopotrivă și de experiențele lecturilor formatoare în acest sens. Nu că nu le-au parcurs din lene, ci pentru că nu au încă vîrsta necesară, nu a venit încă timpul lor. Le spunem că sînt inconsistenți cînd nu pot simți ca noi, adulți încercați în lecturi și experiențe de viață. Și le mai spunem și că pe vremea noastră…, uitînd că acum e vremea lor și că vremea aia a noastră nu e neapărat cea mai bună în care se poate trăi. Sîntem, cu toții, probabil, robii propriilor noastre sensibilități, opinii și ambiții atunci cînd ne raportăm la elevii noștri. Dar ar trebui să nu ne mai întrebăm de ce copiii ăștia ajung să nu citească, de ce ajung să li se pară poezia o chestie indigestă, absurdă, insuportabilă. Prinși în buclele noastre de vanități intelectuale și emoționale, amendăm uneori chiar și cu note elevi care nu pot vedea, încă, la 14 ani, că versul „foaie verde, mărăcine“ ascunde în el un „bogat orizont de semnificații, care se pliază pe o sensibilitate melancolică, nostalgică și reflexivă, specifică poporului român“. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.