Care este sensul vieții

Publicat în Dilema Veche nr. 899 din 1 – 7 iulie 2021
Care este sensul vieții jpeg

„There are no atheists in foxholes!” (În tranșee nu există atei!)

Aforism atribuit lui William Thomas Cummings

Ieșind din palatul Belvedere din Viena într-o după-amiază caniculară din mijlocul lui iunie, doi tineri extratereștri mă fixează pentru că îi fixam la rîndul meu. Îmbrăcați la fel, purtau cămașă albă și pantaloni negri, fiecare cu ghiozdan în spate, îmi aduceau aminte de copilăria mea din Ploiești. Pentru mine păreau a fi de pe altă planetă și într-un fel erau. Americani, propovăduitori ai Cărții lui Mormon. Întotdeauna umblau cîte doi, erau zîmbitori și blînzi, dornici să stea la discuții. Știam că vin din altă lume pentru că nu vorbeau limba mea. Unul dintre ei mă salută zîmbind, apoi mă întreabă oprindu-se în loc: „Care este sensul vieții?”. Mă așteptam să mi se adreseze. Pesemne că era un reflex inconștient cu rădăcini în prima copilărie, cînd exersam limba engleză cu extratereștrii de atunci. Mă gîndeam că trebuie să ofer un răspuns valabil numai pentru mine.

Zilele trecute am ieșit la o masă cu două cupluri de austrieci și, din vorbă în vorbă, am discutat despre armată. Aveam să aflu că, în Austria, stagiul militar obligatoriu este de șase luni, iar alternativa este munca în folosul comunității timp de nouă luni. Unul dintre cei doi continua stagiul militar ca paramedic după ce urmase o școală cu predare intensivă a unor cursuri cu specific medical, continuînd astfel practica în regim militar pentru satisfacerea stagiului. Celălalt optase pentru muncă în folosul comunității, ca voluntar pe ambulanță. Amîndoi au fost de acord că și femeile ar trebui să urmeze un stagiu militar obligatoriu, de vreme ce drepturile femeilor și ale bărbaților sînt egale în Austria, iar eschivarea bărbaților de la parcurgerea stagiului de șase luni este pedepsită cu închisoarea. Căutînd mai departe informații în legătură cu subiectul, aflu că în Elveția, conform legii, numai bărbații trebuie să urmeze stagiul militar obligatoriu, procentul femeilor din armată fiind în prezent de 0,9%, iar ambiția elvețienilor este aceea de a crește procentul femeilor în armată la 10% pînă în anul 2030. Inclusiv modul în care sînt organizate bazele militare în prezent în Elveția urmează a fi schimbat în conformitate cu nevoile femeilor, titrează publicația elvețiană online LeNews într-un articol din martie 2021.

În 2013, înrolarea femeilor a devenit obligatorie în Norvegia, avînd în vedere că, în conformitate cu articolul 119 din Constituția țării nordice, „ca regulă generală, toți cetățenii statului sînt responsabili în mod egal să participe la apărarea țării pentru o perioadă anume, indiferent de locul nașterii sau de statutul social” (în sensul de avuție). Vîrful înrolării în armată în rîndul femeilor a fost atins în Norvegia în timpul Războiului Rece, scăzînd considerabil după anii ʼ90. Din anul 2015, stagiul militar este obligatoriu pentru toate femeile și toți bărbații născuți începînd cu 1 ianuarie 1997 și cu vîrsta între 18 și 44 de ani, Norvegia devenind astfel prima țară din NATO care introduce conceptul de „înrolare universală”. Durata stagiului militar obligatoriu este de maximum 12 luni, existînd posibilitatea de a împărți perioada de realizare a serviciului militar pe parcursul a 19 luni de la data împlinirii vîrstei de 18 ani. Interesant este că din populația care urmează serviciul militar obligatoriu, aproximativ 50% aleg o carieră militară după finalizarea acestuia. Exemplul Norvegiei urmează a fi preluat și de Elveția, iar în Austria subiectul înrolării obligatorii a femeilor este din ce în ce mai discutat în anumite cercuri. Germania a suspendat serviciul militar obligatoriu începînd cu anul 2011.

În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat începînd cu anul 2007, anul în care terminam facultatea și mă încadram în primul loc de muncă. Aveam în vedere că voi face armata, eram deschis ideii de a pleca departe de Bucureștiul natal, deși mama îmi spunea că trebuie să-mi caut de muncă, iar tata știa că în cazarmă poți deveni bărbat. Statul a decis pentru noi toți ce este mai important și iată-mă, 14 ani mai tîrziu, avînd păreri de rău că nu am trăit experiența, probabil revelatoare, de a fi făcut armata. Îmi amintesc însă că am fost recrutat aproape de împlinirea vîrstei de 18 ani. Am primit o telegramă tipizată cu un mesaj clar: la data cutare trebuie să mă prezint pe strada Căderea Bastiliei pentru formalitățile de recrutare în Armata Română. În sala mare și impersonală a unei clădiri vechi, stăteam aliniați băieți de aceeași vîrstă, dar avînd fiecare altă statură fizică și alt statut social. Nu conta ceea ce ne diferenția, la fel ca în tranșee. Am auzit un strigăt metalic, un ordin sacadat: „Dezbrăcaaaa-rea!”. După ezitări și valuri de foșnete textile, un militar autoritar și o cucoană în sacou alb medical intră în sală și trec agale prin fața fiecăruia verificîndu-ne în chiloți, în timp ce unii băieți mai vînjoși făceau mișto în șoaptă de cei mai plăpînzi. Militarul se adresa din cînd în cînd cu o seriozitate complice flăcăilor aliniați: „Hai, dom’șoară, să vedem ce-ai în fustiță!”. Trăgeam de chiloți, doamna medic privea ca și cum s-ar fi uitat în jos peste o balustradă, apoi bifa ceva într-o foaie și trecea la următorul.

Asta a fost totul. Ce moment șocant! Privind în urmă după atîția ani, regret că n-am făcut armata. Cred că m-ar fi făcut mai bărbat, că mi-aș fi răspuns mai devreme la întrebarea care mă macină de ceva timp privind sensul vieții mele. Dacă începe un război, mă întreb, eu cu ce o să fiu de folos?! Nu știu să trag cu arma, nu mai am abilitățile fizice și vigoarea tinereții și nu știu la ce să mă aștept în cazul unei asemenea tragedii. Îmi doresc să învăț să conduc un camion pentru că tata a învățat în armată, iar în caz de război e nevoie și de camionagii. Așa mi-aș găsi o utilitate mai pentru vîrsta mea și aș contribui la apărarea țării.

Oricum ar fi, în România anului 2021, lucrurile astea nu mai sînt subiecte bărbătești: facem studii, avem servicii în clădiri de sticlă și metal, sîntem cu toții niște „domni”. Și nu cred că scopul este să pari un domn, ci înțelegerea propriei masculinități, a ceea ce înseamnă în esență a fi bărbat. Asta le-am răspuns americanilor care m-au întrebat în palatul vienez despre sensul vieții: „Să cunosc ce fel de bărbat sînt!”.

Alexandru Gheorghe este jurist, specialist în protecția datelor și implementare a programelor de securitate cibernetică.

Foto: soldați decorați de Regele Ferdinand, Războiul româno-ungar, 1919 (wikimedia commons)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

andreea popescu (3) jpg
Cine plătește chiria penthouse-ului în care locuiește Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc
Detaliul neștiut despre penthouse-ul Andreei Popescu. Ce se întâmplă, de fapt, cu locuința în care s-a mutat după divorț
Viorel Cataramă (1) jpg
Viorel Cataramă convoacă în decembrie o reuniune a aripii liberal-conservatoare din PNL pentru schimbarea lui Ilie Bolojan de la conducere
Omul de afaceri Viorel Cataramă anunță, într-o postare pe rețelele sociale, organizarea unei reuniuni a aripii liberal-conservatoare din PNL, programată pentru 5 decembrie, la București.
Alex Velea și Antonia Instragram
De ce nu are Alex Velea permis de conducere? „Probabil nu îmi voi lua niciodată”
Alex Velea și Antonia au fost invitați la WTFun, emisiunea de la Pro FM, unde au făcut dezvăluiri savuroase despre viața de familie, relația de cuplu și obiceiurile lor de zi cu zi. Printre subiectele abordate: de ce Alex Velea nu are permis de conducere.
5 parcul mogosoaia jpg jpeg
Un turist străin caută sate de vizitat lângă București. Ce i-au răspuns românii
Un turist străin care vizitează Bucureștiul în perioada 30 octombrie- 2 noiembrie a cerut recomandări pentru sate și localități din apropierea Capitalei, pe care să le poată explora cu mașina în excursii de cel mult o oră și jumătate.
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Prețurile carburanților vineri, 30 octombrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și cât costă motorina
Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate în România vineri, 30 octombrie, iar benzina standard și motorina continuă să coste, cu mici excepții, peste 10 lei pe litru.
Brooklyn Rolph a descoperit un vârf de suliță al nativilor americani în largul coastei Virginiei în timp ce căuta dinți de rechin
În căutarea dinților de rechin, o studentă a descoperit un vârf de suliță vechi de peste 3.000 de ani
O excursie universitară dedicată ecologiei s-a transformat într-o descoperire arheologică neașteptată. Brooklyn Rolph, studentă la biologie, a găsit pe o insulă de pe coasta statului american Virginia un vârf de suliță din piatră, conservat într-o stare excepțională.
Apărarea modernă a României cu drone png
Scutul României începe în fabrică
Războiul din Ucraina obligă România să transforme miliardele pentru înzestrare în capacitatea de a produce drone, de a le combate și de a-și apăra infrastructura cu sisteme care funcționează împreună
image png
Coșmar pentru o familie din SUA! O fetiță de 10 ani, răpită în toiul nopții, a fost găsită legată într-un dulap după 13 ore
Clipe de groază pentru o familie din statul american Oregon! O fetiță în vârstă de 10 ani a dispărut din propria locuință, după ce un individ ar fi pătruns în casă în toiul nopții și ar fi atacat-o pe sora ei mai mare cu un ciocan.
sudoku adevarul jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”: Sudoku îți pune la încercare logica și atenția. Poți completa corect întreaga grilă?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație, potrivite atât pentru o pauză de la serviciu, cât și pentru momentele de relaxare.