Calup
Un mai vechi împrumut din turcă a căpătat în ultimii ani o nesperată popularitate, fiind preluat iniţial de un jargon de specialitate şi intrînd apoi chiar în uzul standard. Definiţiile cuvîntului calup din majoritatea dicţionarelor noastre nu lămuresc întru totul extinderile semantice actuale. În DEX, calupul este „calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc.“; „bucată (de săpun, de brînză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată“ şi „bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje“. În uzul actual, cel mai des termenul apare în sintagmele calup de publicitate, calup publicitar, calup de reclame, desemnînd grupajul de mesaje publicitare transmis mai ales de posturile de televiziune – „spotul publicitar pentru produsul Pest Repeller, cu durata de două minute, a fost difuzat, în calup de publicitate, de următoarele televiziuni“ (gandul.info) –, dar şi cu alte prilejuri – „primul calup de publicitate va începe la ora 21,00 la sala nr. 1“ (monitorulexpres.ro). Calupul de publicitate ajunge să fie desemnat doar prin termenul-centru: „Calupul din pauză a cuprins și spoturi ale sponsorilor competiției europene“ (paginademedia.ro).
S-a produs, probabil, o lărgire de sens metaforică, pornind de la utilizările casnice ale cuvîntului, către ideea mai abstractă de grupaj, ansamblu, secvență compactă alcătuită din mai multe elemente. Cel mai des se vorbea de calupul de săpun, materie masivă, diferită de bucăţile de săpun comercializate curent; sînt însă cunoscute şi calupul de marmeladă, calupul de brînză, de parmezan (facebook.com), calupul de gheaţă (fabricidegheata.ro) etc. În toate aceste cazuri, este vorba de o bucată destul de mare alcătuită dintr-o materie relativ omogenă. Este deci surprinzătoare, dar nu anormală, folosirea lui calup într-o sintagmă foarte îndepărtată de universul casnic, dar păstrînd ideea de materie: „Calupul de material spaţial se va ciocni de exosferă la ora 20,20“ (descoperă.ro).
În sintagme actuale precum calup de publicitate, de melodii, de aplicaţii („calupul de aplicaţii care peste noapte au devenit gratuite“, inotes.ro), o serie de entităţi individuale sînt asimilate unei materii omogene, pentru că sînt privite ca o masă, fără a ţine cont de diferenţele dintre ele. De la asemenea extinderi (în care ideea de componente individuale este latentă), se poate ajunge la asocieri şi mai surprinzătoare, în care semnificaţia de materie chiar dispare, calupul devenind pur şi simplu echivalent cu un grup: „Săptămînal, un nou calup de investitori vine să analizeze ofertele din piaţa imobiliară“ (zf.ro). Un exemplu asemănător – calupul de pelerini – este discutat în detaliu de Mirel Bănică, în Nevoia de miracol (2014).
Popularitatea termenului este vizibilă şi prin pătrunderea sa în jargonul legislativ: se vorbeşte curent de calup de legi sau calup legislativ, în presă – „s-a discutat aproape un an de zile calupul acesta legislativ privind indemnizaţia“ (digi24.ro) – şi mai ales în Parlament: În continuare, avem un calup de legi care vizează o serie de sate (cdep.ro, 2004); „intervenţia mea are legătură, de fapt, cu ceea ce s-a întîmplat astăzi procedural, prin faptul că au fost adus un calup de legi în discuţie“ (cdep.ro, 2016).
Termenul calup a devenit atît de obişnuit încît e folosit spontan în traduceri publicistice. Într-un comunicat Reuters tradus de Agerpres, sintagma „the group of documents“ capătă în română echivalarea „calupul de documente“ (29 ianuarie 2015).
Dintre dicţionarele noastre actuale, doar DEXI (Dicţionarul explicativ ilustrat) a înregistrat, parţial, extinderea de sens actuală – „grupaj de ştiri, de reclame publicitare etc.“. E un sens perfect acceptabil, de care uzul tinde deja să se îndepărteze, prin extinderi şi mai îndrăzneţe. Dintre toate, profund discutabile mi se par cele în care calupul se referă la un grup de persoane.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
