Căldură mare, creiere mici

• Într-o piaţă, o precupeaţă striga în gura mare că autorităţile mint, că temperaturile au depăşit 44 şi chiar 45 de grade Celsius, că a văzut ea pe computerul de bord al maşinii cu care a venit din Bolintin că scria 44. "Nu vor să dea codul roşu, nenorociţii, ca să nu stea lumea din muncit şi să piardă statul", i se plîngea unui client. A doua zi, pentru prima oară de cînd a fost inventat, s-a dat şi codul roşu, mult aşteptat de precupeaţă. M-am dus la piaţă, pe la prînz, să cumpăr un pepene ca să mai domolesc efectele arşiţei asupra organismului. Pepenii zăceau maldăr, cu o cîrpă aruncată peste ei, lîngă un carton pe care scria "închis". Alături, precupeaţa de cu o zi înainte stătea, ca prostită, la o măsuţă. Am întrebat-o ce se întîmplă, şi cu greu mi-a răspuns că "nenorociţii" au dat codul roşu şi au închis pieţele. Şi că ea, oricum, trebuie să stea afară în căldură ca să-şi păzească pepenii pe care însă nu are voie să-i vîndă. Cine nu-i dă voie? Mi-a arătat un tip cu cămaşă albastră, cu un ecuson în piept, avînd în mînă o mapă şi mai albastră decît cămaşa. Vorbea la telefonul mobil şi părea că spune numai lucruri irefutabile. Precupeaţa îşi pierdea timpul, eu la fel. Ea nu putea să vîndă, eu nu puteam să cumpăr. Ea nu putea să plece, eu cel puţin puteam să plec. Şi m-am întors acasă. Copilul meu a priceput şi el că din cauza căldurii prea mari, constatate şi de autorităţi, există momente cînd nu se pot mînca pepeni. • Şoferii profesionişti din România au fost opriţi să mai circule cu camioane de peste 7,5 tone, pe şosele, în zilele caniculare. Motivul este unul cît se poate de evident. La temperaturi mari, asfaltul şoselelor se topeşte şi roţile camioanelor grele se afundă făcînd şleauri care nu pot fi reparate apoi decît prin lucrări serioase. Camionagiii voiau totuşi să circule (şi probabil că tot ei ar fi fost primii care să se plîngă de stricăciunile ulterioare de pe şosele). Au ameninţat chiar că vor da în judecată ministerul de resort, pentru că nu sînt lăsaţi să circule cînd vor. Dacă stai să-i asculţi cu atenţie însă, pretenţiile lor nu mai par aşa stupide şi obraznice. Ei spun că atîta vreme cît plătesc toate taxele pentru drumuri, pot cere ca acestea să şi reziste la temperaturi mai mari, aşa cum se întîmplă în ţări mai calde, astfel încît şi ei să poată circula fără nici un fel de restricţii. Dacă asculţi partea cealaltă, adică ministerul, afli că, pur şi simplu, nu există o reţetă potrivită de asfalt pentru o ţară ca România. De ce? Pentru că nicăieri în Europa nu sînt asemenea variaţii de temperatură de la vară la iarnă. Un alt capitol la care ne putem închipui că sîntem unici. • Firmele producătoare de aparate de aer condiţionat au avut vînzări-record în această vară. Nu înseamnă însă şi că un număr-record de oameni se pot bucura de noile aparate. Pentru că de la achiziţionare pînă la montare e cale lungă. De la unele firme poţi cumpăra aparatul vara, pe căldură, cu preţul montajului inclus, iar instalarea să ţi se facă abia mai spre toamnă, pe răcoare, cînd au timp tehnicienii. E greu poate, pe căldură, să te gîndeşti şi să şi reuşeşti să obţii de la vînzător o dată precisă a montajului, trecută în contract. Omisiunea poate duce însă la prăjirea cumpărătorului, în toate sensurile. • Pe aceeaşi căldură mare, într-un magazin cu zeci de biciclete şi un singur client (eu), am întrebat dacă au camere de 18 ţoli, pentru roţi de biciclete. Vînzătorul mi-a spus că nu ţin aşa ceva. "De ce?", am întrebat eu, care mă gîndeam că într-un oraş ca Bucureştiul, camerele se sparg uşor şi trebuie să fie destul de căutate. Şi apoi, unde să le cauţi altundeva decît la magazinele de biciclete. Vînzătorul mi-a răspuns: "Noi nu vindem ce vreţi dumneavoastră, vindem ce vrem noi".